'rezultate si discutii'

Ultima luna a fost o experienta interesanta, din mai multe puncte de vedere. N-as vrea sa insist prea tare pe amanuntele sentimentale, insa ideea majora e ca am trecut printr-o schimbare destul de drastica, ce m-a debusolat un pic la inceput, dar care m-a facut sa inteleg ca libertatea mintii conteaza, inclusiv intr-o relatie. Darlings, daca persoana de alaturi nu va intelege si nu a facut-o niciodata, nu continuati o legatura inutila, care va pune, practic, pumnul in gura, si nu va lasa sa mergeti mai departe. Pentru mine, intotdeauna o sa conteze sa ma simt libera, iar aici nu ma refer la o libertate promiscua sau la mai multi parteneri, in nici un caz. Dar am in vedere eliberarea aia pe care o resimti in urma unei conversatii sincere, care poate fi trecuta la categoria 'certuri', dar care e deschizatoare de drumuri. Se supara, te superi? Nici o problema, mergeti mai departe. Important e ca v-ati varsat frustrarile, ca ati vorbit, ca ati comunicat, ca, practic, nu v-ati mintit, nici intre voi si nici pe voi insiva.

Cheia succesului unei relatii stabile e comunicarea. A, si inca o chestie. Incercati sa nu monopolizati timpul persoanei care va e draga, in sensul ca trebuie sa existe un echilibru intre iesirile cu prietenii si iesirile cu el/ea, sau cu amandoua clasele deodata. Dragostea e mare, la inceput, insa curand intervine plictiseala, daca nu se alterneaza un pic subiectele de conversatie, iar asta se poate face doar in compania mai multor persoane. Nu stiu cui ma adresez eu in acest moment, cert e ca o fac, probabil, persoanelor cerebrale, care-si imagineaza traiul pe termen lung alaturi de altcineva intr-un mod destul de asezat si frumos: in loc sa stati pe prispa sa va amintiti cat de frumosi erati in tinerete, si ce tare a fost cand v-ati intalnit la mall, mai degraba rememorati conversatiile, privirile, gesturile si toate celelalte mici amanunte totusi importante, din circumstante putin mai 'evoluate'. O discutie de calitate o sa primeze intotdeauna in ochii unei femei normale la cap (de asta am zis de mall mai inainte, deoarece zilele astea s-a deschis la Iasi Palasul, un complex...nici nu stiu cum sa-l definesc, pentru ca are de toate si pentru toti, si a fost moarte de om la inaugurare, atatia gura-casca s-au putut aduna, iar majoritatea dintre ei aratau tipici pentru cocalaropitiponceala...) decat factori care tin de atributele fizice ale unui barbat. Poate nu acelasi lucru se petrece si in cazul lor. But for us, conversation, conversation!

In general, am invatat in ultima luna sa ma bucur din nou de chestiile mici care alcatuiesc viata. Ma bucur ca imi revin si pe plan psihic, ca reinvat sa gandesc, sa trag concluzii normale, nu derivate din comoditate. Sunt conducatoarea mea proprie, o sa fiu ce vreau sa fiu, fara sa dau prea multe explicatii altora. Eu stiu ce e mai bine pentru mine, si oricine ar dori sa ma contrazica la acest capitol, e liber sa plece. Asta n-am putut niciodata sa o inteleg. De ce opinia personala a unui om trebuie bagata cu forta pe gatul altuia? We have different opinions? Fine by me, we can respect each other and accept our differences.

Sursa poza.

INXS

După ce am citit articolul ăsta de aici: Man Thrown Out of All You Can Eat Seafood Restaurant, şi după ce, chiar zilele trecute, buna mea prietenă A. dezbătea un subiect cel puţin similar (Am dar nu folosesc), m-am gandit sa scriu si eu, tot despre asta, folosind oarecum o singura perspectiva, cea pe care o cunosc si, din pacate, singura careia i-am fost intr-adevar devotata.

Cred ca ziceam intr-o postare de acum ceva vreme ca, o data intrat in camera mea, incepe sa-ti fie realmente frica de faptul ca o sa-ti cada vreo 5 romane in cap. Pentru ca da, eu nu am fost ani buni ca oamenii aia normali, care-si cumpara carti pentru a le citi, a le dai mai departe sau, respectiv, a le stoca intr-o biblioteca. In primul rand, mie mi-ar trebui o biblioteca intr-adevar gigantica, la cate titluri am adunat, in special in ultimii 3-4 ani. In al doilea rand, chiar eu recunosc ca nu am fost capabila sa citesc toate cartile pe care le detin. Unele, din pura lene, altele pentru ca se adunasera, intre timp, alte romane in asteptare, pe care am vrut neaparat sa le parcurg. Asa am ajuns cu un numar de cel putin 100 de carti in continua asteptare. Tot intr-o postare de acum cateva saptamani, spuneam ca m-am hotarat sa ma intorc la literatura romana, macar pentru o perioada. Problema e ca, inainte de asta, trebuie sa termin o carte dintr-o campanie online, trebuie sa citesc o serie fantastica imprumutata de la Anca, si bineinteles, sa ajung la finalul Jurnalului intim al lui Preda.

E clar ca, asa cum reiese din cele doua articole citate mai sus, excesele nu sunt bune in nici un fel, pentru nimeni. Iar pentru mine, ele-s cu atat mai daunatoare. N-am putut fi, pana acum ceva vreme, o persoana care sa-si dramuiasca entuziasmul pentru o pasiune. Noroc ca, o data cu varsta, mai vine si un pic de maturitate, si am invatat ca poti citi cartile in alte tipuri de format in loc sa le achizitionezi in varianta tiparita, ca poti sa rabzi cand nu ai bani si sa-ti iei ceva de imbracat sau de mancare, in loc sa arunci banii pe cultura. Do not get me wrong, I am one of those people care, dintr-o bursa de 3 milioane jumatate, 3 milioane le cheltuia pe carti. Cand verificam intrarea sumei pe card, dupa ore imi luam viteza inspre Carturesti, beam un suc de mere si ma plimbam printre rafturi pana plecam macar cu o sacosa plina de romane, in valoare de vreo 150 lei. Iar asta in prima tura, caci, daca as fi avut conditiile financiare necesare, as fi facut lucrul asta cel putin o data pe saptamana.

Norocul meu a stat in timp. Cand a venit ultimul an de facultate, lipsa de chef, apropierea vertiginoasa si amenintatoare a licentei, plus bineinteles, o mica depresie (cam cum apar ele, in momente absolut 'oportune'), m-au facut sa renunt la pasiunea asta, pentru cateva luni bune. La final,cand imi revenisem, tot ce-a trebuit sa fac a fost sa ridic ochii inspre tavan si sa vad randurile nesfarsite de carti care asteapta sa fie lecturate, saracele, deasupra bibliotecii si deasupra dulapului. Voi va dati seama cum e sa stergi praful de pe atatea carti? Ma blestem de zor singura, de fiecare data cand o fac.

Cele mai bune lucruri in viata sunt cele RARE si SIMPLE. Daca ai totul la degetul mic, iti pierzi interesul pentru orice. Nu pot spune ca o sa renunt vreodata la citit, asta niciodata. Insa privelistea celor 100 si ceva de carti pe care inca nu le-am citit dar le detin nu pot spune ca ma incanta, ci ma intristeaza. Pentru ca eu sunt vinovata, eu as fi putut investi in altceva, eu as fi putut sa le citesc pe masura ce le cumpar, eu, eu, eu. :)

Va las cu o melodie a unei formatii adorate, al carei nume e relativ legat de postarea de azi:

Treceti si pe la ei (editia Mai 2012)

Books:

• The Secret Life of William Shakespeare, la She Reads Novels
• Insuportabila usuratate a fiintei, la Cronicile Ancutei
• Sange satanic, la Jovi (Filme-carti.ro)

Food:

• Smokey Chicken Brie Sandwich, la Kayotic Kitchen
• Frozen Mango Margaritas, la Pink Parsley
• Salata fantastica de primavara, la Chef Chilli

Film:

• About a Boy, la Piratul cinefil

Muzica:

Nu ma mai satur de...

Viata merge inainte.

Am o zi destul de proasta, nu doar fiindca e luni si nu prea-s eu mare amatoare de inceputuri de saptamana, ci si pentru ca, in ultima vreme, sufar de un fel de oboseala cronica. Aici e cam multa agitatie, iar mie imi cad de zor ochii in gura.

Oricum ar fi, tin cu dintii de deciziile mele. Macar acum, dupa atata vreme, sunt sigura de mine, si stiu ca ce fac si voi face in continuare va fi, poate, recompensa pentru o persoana care a stat cuminte, inchisa-ntr-o carapace, atatia ani. Vorba Tomatei, avem senzatia ca avem timp, insa nu e adevarat, e totul o iluzie. Daca stam cu totii cu mainile-n san si asteptam sa ni se intample ceva bun, daca asteptam sa ne cada para aia malaiata in gura, ba chiar cineva s-o mestece pentru noi, inainte sa inghitim...nimic n-o sa se intample asa cum trebuie.

Asa ca eu vreau sa ies, sa cunosc lume noua, sa o iau de la capat cu 'sociabilitatea' si sa ma intorc la persoana care eram, acum 7 ani. Stiu ca n-oi fi cea mai interesanta fata din lume, pentru unii cu siguranta sunt cea mai putin interesanta, insa am nevoie de asta, de a vorbi cu cei din jur, de a asculta, de a trage concluzii corecte, nu rezultate de pe urma a mii si mii de intrebari si procese de constiinta. Vreau sa iau lucrurile asa cum sunt, si nu prea in serios, desigur.
Am nevoie de o perioada de hihi-haha, iar faptul ca A. e plecata ma face sa ma simt cam goala pe dinauntru, din unele puncte de vedere. Stiu ca nu e normal sa-ti fie dor de o persoana in halul asta, ba chiar poate o fi chiar patologic...da' cand ma gandesc ca ea e departe, si ca nu avem atata timp la dispozitie sa vorbim cat as vrea, aproape instinctiv mi se umplu ochii de lacrimi. Uneori nici macar nu am ce sa-i spun, dar ma bucur ca o vad. Dezbatem si subiecte cat de cat anoste, poate, sau care ar putea parea astfel din perspectiva altor persoane, insa pur si simplu sa-i aud vocea si sa stiu ca pot conversa cu ea ma calmeaza. Nu vreau sa dau in patetic si sa spun ca asta fac toata ziulica, respectiv ca imi plang de mila de mama focului ca nu o am alaturi, ca nu e langa mine. Dar, in momente mai putin fericite, as vrea sa stiu ca e la o aruncatura de bat si ca as putea oricand lua un taxi care sa ma duca la ea, pentru ca stiu ca ar putea sa ma inteleaga.

Ca sa inchei intr-o nota cat de cat optimista, as vrea sa cred ca viata mea incepe dintr-o zi, oarecare, din viitor, cand ma voi trezi si voi bea o cafeluta buna, avand un chef nebun de treaba. Ca da, vreau sa ma intorc la zilele in care realmente imi placea ce faceam, chiar daca asta inseamna, poate, sa ma reorientez. Vreau sa am senzatia ca viata mea are un sens, chit c-oi fi doar o unealta a sistemului. O sa reinvat sa ma bucur de toate prostioarele, pe care inainte nici macar nu le bagam in seama. De soare, de viata, de faptul ca respir, de o tigara buna si de libertatea de a o fuma (nu-i frumos, stiu, dar imi place), de sport, de un zambet oarecare, de faptul ca sunt, pana la urma, libera, si pot alege ce vreau si ce nu... Eu sunt eu si nu ma poate desprinde nimeni de mine insami. Eu sunt cea mai mare comoara pe care o am.

Sursa foto

Dau carti

Buna seara! Rau imi pare ca, de la o vreme, am rarit-o cu vizitele pe aici... dar lucrurile au de gand sa se schimbe, dat fiind ca in sfarsit sunt intr-o forma foarte buna. Preluand exemplul de pe alte bloguri, si, desigur, ajungand eu la concluzia ca detin, in prezent, mult prea multe carti care nu imi mai trebuie, am hotarat sa dau o parte din ele. Initial pornisem cu ideea sa organizez un concurs, pentru ca persoanele care vor primi romanele chiar sa le merite, dar am selectionat doar trei carti care mi-au placut intr-adevar pentru asa ceva.

Asupra celor de mai jos am o parere cat de cat impartita. Mi-au placut si nu prea. Iar Vipera sugrumata, cu toata sinceritatea, am urat-o de nu am mai putut.

Deci, dupa principiul "Primul venit, primul servit", alegeti, va rog, dintre urmatoarele:

• Apa neagra, Joyce Carol Oates
• Vipera sugrumata, Herve Bazin
• Impuscaturile vanatorului, Rafael Chirbes
• Vampirul Vittorio, Anne Rice (Noile cronici ale vampirilor)
• si Fata din Nazaret, Petru Popescu

Urmeaza sa mai completez lista undeva in viitor. Am facut reclama negativa Viperei sugrumate pentru ca lectura ei a picat intr-o perioada impropice din punct de vedere moral, pentru mine. Cu celelalte nu prea am avut probleme, dar daca sunteti dispusi sa incercati, apelati cu incredere la mine, cata vreme inca nu am plecat de acasa si pot expedia romanele. Notez ca pretul expedierii va fi achitat de mine si ca voi putea utiliza, din pacate pentru unii oameni, doar Posta Romana.

O seara frumoasa tuturor, in continuare!