vineri, 29 mai 2009

Sufla vantu' prin buzunare

Pentru ca, saptamana trecuta, nenea de la chioscul de ziare de unde-mi cumpar eu cartile Jurnalul National, Adevarul si Ziarul de Iasi, a fost in concediu... saptamana asta m-am trezit cu niste cheltuieli serioase. Din nefericire, n-am calculat in avans si n-am pus niste maruntis deoparte ca sa am cu ce plati cartile si sa nu resimt golul din buzunar.

Dar astazi si ieri am simtit serios ce inseamna sa nu ai bani, sau macar sa n-ai bani la tine. Nu fac parte dintr-o familie cu o situatie financiara intr-atat de buna incat sa fie invidiata, nu. Poate am conditii de confort ceva mai mari decat o familie romaneasca tipica, asta da, de ce sa nu recunosc. Ai mei imi dau destui bani de buzunar, sau mi se par mie destui, pentru ca nu-s foarte cheltuitoare si nici nu-i am pe ce arunca. Fumez arareori, doar cate o tigara, deci nu dau zilnic 7 lei pe un pachet. Cand beau cafea, o fac de obicei acasa, dimineata, cu mama. Uneori imi mai iau de la chiosc, dar e doar 1 leu.

Ieri, cand am terminat, in sfarsit, orele, aveam o hipoglicemie data naibii. Mi-era o foame ingrozitoare, si aveam 9 lei in buzunar. Asa ca am fost la Mercur si mi-am cumparat 2 carnati cabanos si un iaurt din lapte de capra. Faza e ca m-am si saturat din astea :). Bine, totusi, am mai imbucat altceva mai tarziu, si asta n-a fost de lepadat :P. [evident]

Astazi am plecat cu 11 lei in buzunar. Mi-am luat un corn, am tras niste foi la xerox si mi-am cumparat cateva bilete RATP si iata-ma cu 1,5 lei.

Daca ar fi sa nu stau cu ai mei, cred ca as face o foame ingrozitoare. Nu zic ca nu mi-ar da, dar ..nici nu inteleg pe ce se duc banii! S-au scumpit o groaza de chestii de cand cu criza asta. La noi parca e la nebuni. In loc sa scada multe preturi, ele din contra, cresc.

Acum stau si ma gandesc cu groaza ca marti am de luat ziarul de iasi [7 lei], miercuri jurnalul [11 lei] si cotidianul [7 lei], joi adevarul [7 lei]. 8-|

Sigur, ar trebui sa ma mai calmez. Ceea ce cred ca am sa fac, cel putin cu ziarul de iasi sigur...
Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com

8 comentarii:

Fluturaş spunea...

Stiu ce inseamna ... :)

Fritz spunea...

Ehe...sa vii sa traiesti in Bucuresti!
Aici cei ce stau cu chirie cam fac foamea daca nu ii ajuta ai de acasa cu d'ale gurii sau cu bani!

Christina spunea...

Si eu am aceeasi problema: unde naiba se duc banii asa de repede?! Tot la fel:cu xeroxuri, cafele, chete de tigari, cornuri sau sticle de apa. Si deocamdata stau cu parintii. La anu chirie in bucuresti...O cura de slabit veritabila :))

inka spunea...

si la mine sufla ...

Paul Sava spunea...

eu fumez tigari ieftine de cand cu criza, carti nu cumpar decat la targuri sau la oferte, de ex. am luat Noi de Zamiatin la 5 lei. Cafea servesc acasa.Ziare nu mai cumpar de vreo 2 ani. Citesc totul online. Xeroxul il fac fata verso, daca se poate si 2 pagini pe o pagina.
De bilete pe transport nu am nevoie. Am abonament misto de 12 lei pe luna.Fac cumparaturi de la Carrefour, iau apa plata cu baxul etc.
Am redus costurile cu vreo 80 lei pe luna.
O sa am nevoie de ei de prin iulie, pentru chirie in Iasi...

aditza spunea...

vai vai...dar suntem saracii cu totii, sau cei ce au bani nu vor sa ne faca in ciuda?? Pe mine nu m-a afectat criza dar mi-a afectat orasul, foarte multi someri.multe disponibilizari. Eu am scapat si nu din cauza ca-s foarte bun in ceea ce fac ci din cauza ca oricum eram putini pe acel post. Luna asta am avut si eu bani pana la sfarsitul ei. Mai am o saptamana pana la salariu si doar 24 de lei in buzunar. Si ca si cum nu era totul ok, am si o penalizare de 5% din salariu, ca vorba aia... isi ia lumea in cap daca nu-l penalizam ;)

Cristina V spunea...

@ Paul

Am avut si eu abonament dintr-ala,misto,cum ii spui tu,de 12 lei pe luna. Dar uite ca,incepand cu jumatatea lunii mai, RATP nu mai da abonamente asa. Cel putin la Agronomie nu.

Cristina V spunea...

Aditza,nu pot sa spun decat ca ma bucur pentru tine [pentru ca nu ti-ai pierdut locul de munca]. Te numeri printre cazurile 'fericite'. Si la noi in Iasi,in ultima vreme, au fost foarte multi oameni concediati... :(

Trimiteţi un comentariu

Un produs Blogger.