UP!

Disney's Up (2009) Official (Hi-Def) Trailer - A funny movie is a click away

Ce fermecata am putut fi, uitandu-ma la animalute nestiute [inexistente, in orice caz], la un mosnegut care isi recapata forta si dorinta de a trai, la berze care aduc copilasi si pui de animalute din nori pufosi, care-si petrec zilele creand odraslele indivizilor de pe Pamant si mai ales, dar mai ales, la catei care au zgarzi ce le permit sa-si exprime gandurile. Adica da, sa vorbeasca!

N-ar fi grozava asa o inventie? Cred ca o gramada dintre noi ar vrea sa stie ce se ascunde in capul animalului nostru de companie. Sau chiar in spatele ochisorilor tristi ai celor mai putini fericiti, de pe strada. Of, mi se rupe inima cand stiu ca vine frigul si-am sa vad iar si iar, catei tusind in statia de autobuz, sau tremurand sub platforma vreunui chiosc, in zapada.

In orice caz, uitati-va la filmuletul asta daca vreti sa uitati de propriile probleme, pentru aproximativ o ora jumate-doua. Chiar o sa va relaxeze si-o sa va dea sentimentul extrem de reconfortant ca niciodata nu e prea tarziu sa afli lucruri si locuri noi, sa te aventurezi in unor trasaturi pe care le considerai straine de tine, sau sa vrei pur si simplu sa te simti bine alaturi de alte persoane.

cea de-a 700-a postare

e cu poze.

Sunt mandra posesoare a urmatoarelor:

Moby Dick

Profesoara de pian

Din varful degetelor

:) I'm happy.

Am gasit aceasta poveste formidabila pe blogul lui Lucid Intervals si m-am decis sa o preiau, pentru ca m-a emotionat nespus si e extrem de frumoasa, dar trista.

Dis de dimineata am intrat pe blogul Tomatei si am citit un articol care m-a intristat cumplit. Mi-am amintit de cainii abandonati, caini ce cauta o mangaiere, protectie, un adapost in sanul unei familii care sa-l adore.

Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…

Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc.Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.

Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”

Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit: “Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”

Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.

Nu te voi uita niciodată…

Nota autorului

Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor. Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi in cabinetele medicale veterinare.

Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.

Mulţumesc.

Jim Willis

- Cititul e cea mai eficienta metoda de relaxare

- Cititul intareste conexiunile din interior creierului [suna cam pompos, dar sunt convinsa de asta]

- Cititul nu e o activitate solitara

- Cititul vindeca

- Cititul la copii

Si inca o chestie..stiu sigur ca cititul ma ajuta sa evadez din lumea reala, sa ma cufund in aventuri pe care n-o sa le traiesc niciodata dar care, daca sunt descrise bine, aproape ca ma fac sa simt si eu emotia si energia personajelor. Intr-un fel, e mai mult o psihologie, fara a fi costisitoare si fara a te obliga sa-ti deschizi sufletul fata de o persoana pe care nu o cunosti. Citind, te descoperi si iti dai seama de gandurile si sentimentele pe care le-ai avut din totdeauna vizavi de orice, dar pe care nu le-ai constientizat neaparat. :)

Vand urmatoarele carti:

5 lei [superoferta]

1. Cititorul, Bernhard Schlink - rezervata
2. Acid sulfuric, Amelie Nothomb
3. Suflete cenusii, Philippe Claudel - rezervata
4. Initiatul, Kurtz & Harris
5. Leaving Las Vegas, John O'Brien - rezervata
6. Femeia care astepta, Andrei Makine - rezervata
7. Strigatul pietrelor, Hikaru Okuizumi
8. Egiptologul, Arthur Phillips
9. Casa secreta, Edgar Wallace
10. Marea, John Banville - rezervata
11. Angelina Jolie, Brandon Hurst
12. Virusul, Hari Kunzru - rezervata
13. Se face tot mai tarziu, Antonio Tabucchi - rezervata
14. Povestea unei vieti, Aharon Appelfeld - rezervata
15. Intre doua avioane, Cynthia Langston
16. Intoarcerea acasa, Bernhard Schlink - rezervata

Cu un comentariu aici sau la adresa de e-mail dried_daffodil@yahoo.com. Cartile sunt ale mele si le-am citit o singura data pe toate, deci nu trebuie sa va faceti probleme, sunt in stare foarte buna.

Luna plina

Astazi am fost, ca de obicei la scoala, si in afara unor mici amanunte, nu pot spune ca s-a intamplat mare lucru. Ceva mai interesant a fost la laboratorul de Reproductie, unde s-a facut ovariohisterectomia unei pisici [aka 'castrarea' completa, cu scoaterea ovarelor si a uterului]. Profesorul a operat foarte frumos si m-a impresionat placut, ca de obicei.

La urmatorul laborator, insa, a fost cu totul diferit. Am avut Inspectia si Controlul Produselor de Origine Animala. Astazi am studiat examenul trichineloscopic. Pe langa partea cu predarea, care a fost, ce e drept, interesanta, in special pentru ca nu eram pe dinafara subiectului [am invatat Trichineloza si la Parazitologie], cel mai mult m-a impresionat faptul ca proful ne-a servit cu bomboane, cafea si trei feluri de suc. N-as vrea sa dau in penibil spunand ca n-am mai patit asta...dar.. chiar n-am mai patit-o! A fost un gest extrem de dragut din partea lui sa ne ofere si noua ceva. Chiar el a spus ca obisnuieste sa faca asta din cand in cand. :D

In alta ordine de idei, astept cu infrigurare comanda de la Editura Tritonic, pe care am depus-o saptamana trecuta si care trebuie sa poposeasca la posta de cartier zilele astea. Mi-am luat libertatea de a achizitiona Luna plina, de Kelley Armstrong, care, din cate am inteles, e prima carte dintr-o serie de 11. Soc. Nu ma asteptam la lovitura asta. Mai ales ca la noi in tara exista publicat doar primul volum, respectiv cel pe care mi-l iau eu.

Mai tarziu am sa reactualizez lista de carticele pe care le pun spre vanzare la 5 lei. Nu de alta dar chiar nu mai am loc in biblioteca, mai ales ca acum nu-mi lipseste nici macar un numar din colectia "Biblioteca pentru toti", a Jurnalului National.

Tuareg, Alberto Vasquez- Figueroa

In ultima vreme am facut o mica pasiune pentru tipul asta. Pe langa faptul ca scrie realmente grozav si nu ma plictiseste cu absolut nimic, aproape fiecare roman pe care-l parcurg trateaza cate un alt popor. Astfel in Iguana era vorba de un de un om marginalizat si rejectat de societate, care decide sa-si duca zilele singur pe o insula, pana cand paradisul ii e brusc intrerupt de altii, in Pamant Virgin se discuta intens despre problema triburilor inca existente pe Planeta si perspectiva sumbra pe care o au ele, in conditiile unei globalizari si extravazari sociale ale oraselor actuale, si, in fine, in Tuareg s-a tratat ideea de traditie, de lege si onoare, prin ochii unui exponent al clasei care poarta numele romanului.

Gacel Sayah isi duce zilele alaturi de familia sa intr-o zona neprieteneoasa, desertica, in care nu multi oameni indraznesc sa se aventureze. Intr-o zi, doi calatori ajung la usa cortului sau si-i cer ospitalitate. Respectand regulile si traditiile poporului din care face parte, Gacel le ofera celor doi un loc unde sa doarma si hrana indestulatoare, si face asta in ciuda presimtirilor sumbre pe care le are privind originea si intentiile indivizilor. A doua zi dimineata, presentimentul i se transforma in realitate, pentru ca niste ofiteri inarmati vin si patrund fara acceptul tuaregului in casa lui, ucigandu-i unul dintre oaspeti, si rapindu-l pe celalalt. Pentru multi oameni, acest gest nu inseamna mare lucru. Dar pentru personajul nostru, este jignirea suprema care ii poate fi adusa unui membru al societatii sale. Ospitalitatea fiind sfanta printre tuaregi, Gacel se angajeaza intr-o cruciada sangeroasa in vederea salvarii si recapatarii batranului rapit. Pana la urma, motivul recuperarii batranului rapit nu e nicidecum unul important, ba as putea spune ca se apropie de absurd. Gacel nu stie nici macar cine e individul. Cu toate astea, onoarea si mandria primeaza in proprii sai ochi, dar si in cei ai apropiatilor sai. In el se duce o lupta de nedescris: intre dorinta de a fi alaturi de familie, de a-si proteja fiii si avutul, si intre cea care-i sopteste aprig sa mearga sa se razbune pentru ofensa primita.

Alege cea de-a doua varianta. Nu-i aduce nimic bun, bineinteles, dar calatoria pe care o parcurge, desi poate fi interpretata ca un fel de mars al unui calau, capata valente speciale, privita prin prisma unui cititor care doreste sa afle mai mult despre obiceiurile altor popoare. Descrierile multiple ale desertului si ale conditiilor vitrege pe care omul se vede nevoit sa le suporte sunt intr-adevar, superbe, iar Alberto Vasquez-Figueroa e un real psiholog, reusind sa patrunda in adancurile mintii unui om aparent simplu.

Mi-a placut. De-abia astept sa pun mana si pe Ochii tuaregului, de acelasi autor.

mycloset.ro

Nu e in obisnuinta mea sa scriu despre moda sau sa pun poze cu tot felul de obiecte vestimentare sau incaltari. Dar, pentru ca sezonul rece a inceput destul de traumatizant [pentru mine, cel putin, care nu am avut caldura pana saptamana asta], am intrat pe mycloset.ro si-am selectat cateva chestii pe care le-as purta fara cel mai mic regret:

Fitzwell, 260 lei

Fitzwell, 470 lei

Type Z, 190 lei

Element, 190 lei

Roxy, 230 lei

O'Neill, 180 lei

Si niste pantalonasi pe care i-as purta in continuu, prin casa, pe afara [daca ar fi cald]...mi se par prea faini.

150 lei, Element

Remember? :D

Duncan MacLeod!!!

My heart just melted. Honestly. FFFFOUND.COM

Noi aparitii literare

Interesante, din punctul meu de vedere:

Profesoara de pian

În 1941, Will Truedale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relaţie pasională cu o eurasiană frumoasă şi dominatoare, Trudy Lang. Dar invazia japoneză are consecinţe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiţi, cât şi asupra membrilor comunităţii anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea delaţiunea, laşitatea. Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong şi, sedusă de farmecul înaltei societăţii, se hotărăşte să dea lecţii de pian fiicei unor chinezi bogaţi, Melodie şi Victor Chen. Claire se îndrăgosteşte de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca şofer al familiei Chen. În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete şi traume în care sunt implicaţi mulţi din aceastăbeau monde supravieţuitoare a ocupaţiei japoneze.

Rege, dama, valet

„Dintre toate romanele mele, această nemaipomenită fiară e cea mai jucăuşă”, scria Vladimir Nabokov. „Dacă, totuşi, vreun freudian hotărât reuşeşte să se strecoare, el sau ea trebuie să fie avertizat că numeroase capcane crude au fost plasate, ici şi colo, în roman...” „Fără îndoială, Nabokov este un laureat al cruzimii. Abia dacă cruzimea există în alte părţi; toţi aceşti Lovelace şi Osmond se dovedesc a fi – şi nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani în comparaţie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul său) din Disperare, cu Martha din Rege, damă, valet. Nabokov înţelegea cruzimea; o trata cu înţelepciune; îi cunoştea intonaţiile speciale.” (Martin Amis)

Spatiul, in trei dimensiuni

Plină de date, clape şi pliante, acest univers cosmic spectaculos tridimensional pare desprins din altă lume!

Rolul familiei mele în revoluţia mondială

Într-un stil alert, de colaj cinematografic, mustind de un umor nebun, ni se derulează în faţă o lume pestriţă, agitată, văzută prin ochii unui copil, îndeajuns de naiv, încât să pară mai inteligent şi mai înţelept decât oamenii mari din jurul său: un tată beţiv, o mamă isterică, mătuşi îndrăgostite de vedete de cinema şi un unchi playboy. „Tata se tot străduia să se trezească din beţie, bunicul să inventeze formula chimică pentru untul artificial, mama să ne sature oferindu-ne felii din ce în ce mai mici de pâine". Unchiul se trezeşte din când în când din picoteală şi întreabă „Am mărturisit ceva?". Când tatăl o părăseşte pe mamă şi pleacă la „alta", luând cu el maşina de tocat carne şi termosul, copilul încearcă pentru prima dată spaima de a rămâne orfan, dar îşi aminteşte imediat că aşa ceva nu se poate întâmpla, atâta vreme cât Lenin este oricum tatăl proletariatului, deci implicit şi al lui.

Al zecelea dar

Anul 1625. Nişte piraţi iau cu asalt o biserică din Cornwall de unde, în timpul slujbei de duminică, iau o pradă bogată: 60 de bărbaţi, femei şi copii pe care îi duc spre Maroc, unde urmeza să fie vânduţi pieţelor de sclavi albi în Souq el Ghezel. Printre cei răpiţi se află şi Catherine Anne Tregenna, o tânără şi talentată brodereasă. Dar, după cum demonstrează jurnalul ei, Cat este orice, mai puţin sclava la care se aşteptau răpitorii... Şi cum coasta britanică rămâne în urmă, aventura capătă proporţii dramatice. În prezent, într-un restaurant select din Londra, Julia Lovat primeşte un dar care îi va schimba viaţa. Cartea străveche cu broderie o farmecă şi la o studiere mai atentă descoperă cu uimire jurnalul scris de o tânără al cărei strigăt străbate timpul...