Nu stiu daca v-am divulgat informatia asta, dar eu urasc oamenii. Nu toti, bineinteles, altfel cum as putea sa convietuiesc macar cu mine insami, daca n-ar exista o mana de indivizi cu care sa ma pot intelege?
Titlul insemnarii acesteia provine dintr-un eveniment prin care am trecut zilele trecute si pe care nu l-am considerat, pana acum, intr-atat de notabil incat sa-l consemnez aici. Dar acum ca am cateva momente libere, nu pot sa ma abtin sa gandesc ca n-am sa ajung niciodata o doamna. O de-aia cu 4 inele la o singura mana, cu lantul gros de aur in jurul grumazului, cu dara de tus negru in jurul ochiului si cu barbie dubla provenita din tone si tone de slanina prajita sau afumata de purcel. Uneori chiar imi pare rau ca nu-mi place sa ma imbrac mai acatarii, sa fiu putin mai eleganta...dar, de fiecare data cand simt regretul asta incep sa-mi apreciez individualitatea. La modul ca n-as vrea sa arat bine pentru cei din jur. Sa ma imbrac cu ultimele cacaturi sclipicioase aparute in nush ce revista expirata. Sa-mi doresc sa merg in cluburi afumate in care nu se poate respira, sa discut doar si singularmente despre 'combinajele' amoroase dintre colegi, sa comentez asiduu intamplari neinteresante dar care sa mi se para de o importanta decisiva. Sa vreau sa fiu in centrul atentiei prin gesturi iesite din comun, chiar daca nu-s deloc admirabile, ci din contra.
Romanul are o tendinta bolnavicioasa spre a se holba la orice. Observatia asta am facut-o cand eram mica. Orice baba plictisita se uita indelung la o blonda platinata cu pantaloni scurti si spalaciti, chit ca femeia are sau nu vreun iz de moralitate dubioasa. Ei, eu urasc sa se uite lumea la mine. Detest chestia asta intr-atat de mult incat daca as putea, as merge si le-as urla in fata celor care-si pierd minutele pretioase privindu-mi figura ostila. Pentru ce, domle, sa ma privesti? Pentru ceeee? Le-as spune sa-si vada de viata lor si sa nu ma agaseze cu globii lor oculari. Pentru ca privirile odioase, cele in genul expresiilor "de unde a mai aparut si asta?, dor. Chiar daca majoritatea oamenilor nu-si dau seama, a fi remarcat de un individ complet necunoscut este mai mult decat ciudat. Nu vi s-a intamplat niciodata, in vreun mijloc de transport in comun, sa fiti pur si simplu fixati indelung de altcineva? Sa vreti sa mergeti la ei si sa le spargeti capul? Sau sa-i intrebati, pur si simplu, "am ceva pe fata sau de ce te zgaiesti asa la mine?".
Sentimentul asta trebuie sa vina din ani intregi de izolare, petrecuti fie in fata computerului, fie cu nasul in vreo carte, fie alaturi de aceleasi persoane pe care le cunosc deja foarte bine.
Pentru a exemplifica perspectiva de mai sus, am sa prezint doua situatii:
1. Bunicul meu ne-a parasit in aceasta vara. La sensul peiorativ, nu propriu. A fost depus la capela bisericii celei mai apropiate, bineinteles, iar eu si bunica obisnuiam sa mergem in fiecare zi ca sa-l veghem. La un moment dat, am fost nevoite sa ne intoarcem, pentru scurta vreme, acasa. Eram ambele imbracate in negru, bineinteles. Ei, vreau sa va spun ca pe o banca statea o baba smochinita care s-a holbat in continuu la mine si la bunica-mea de la biserica pana la bloc, si nu s-a oprit din activitatea asta pana nu m-am intors, OSTENTATIV, credeti-ma, inspre ea, si i-am facut semn in modul "ce pana mea vrei de te uiti asa?". Am simtit ca turbez. In momente de genul asta nu vrei sa se uite nimeni la tine, nu vrei sa vezi ca te baga lumea in seama, si iti doresti doar sa plutesti prin viata o perioada fara sa-ti deranjeze nimeni cursul.
2. Duminica, eram la farmacie impreuna cu tata. In timp ce eu repartizam in pungute un fel de recompense pentru catei, el rearanja unii saci, pentru ca spatiul este si-asa destul de limitat. Mai mult de doi clienti nu au loc unde intra, intr-o camera minuscula pe post de magazin cu specific de farmacie veterinara si, oarecum, accesorii si hrana de pet-shop. La un moment dat, a sprijinit un sac de usa, si in secundele ce au urmat, pentru ca un client a deschis usa inspre dinafara, va imaginati cam cum s-au revarsat crochetele respective pe jos. Dupa ce a ridicat sacul, bineinteles ca tata a inceput sa dea cu matura pentru a le aduna. Erau, insa, destul de multe. Doua 'doamne' treceau pe strada si pareau sa gaseasca in a il privi o reala placere. Eu priveam scena din interiorul magazinului si, fara sa-mi dau seama, mi-am crescut nivelul de adrenalina din sange si m-am trezit afara, tipand la ele sa nu mai stea degeaba sa se holbeze. Aici trebuie sa adaug informatia ca, la un moment dat, strangerea crochetelor li se paruse intr-atat de interesanta incat se oprisera pur si simplu din mers pentru a privi cu mai multa atentie. Stiu ca am actionat total necorespunzator, in primul rand datorita varstei mele care n-ar trebui sa-mi permita sa ma comport astfel. In al doilea rand, a fost o dovada clara de antisocialitate, de ura absoluta pentru persoanele necunoscute, in special pentru cele gura-casca. Intr-un fel, nu mi-a venit a crede ca am reactionat astfel. I was in utter awe for about two hours following this event. Mi-am pierdut pur si simplu orice dram de bun simt, am uitat de mine insami si-am ascultat de instinctul primar, genezic, de a ma arunca asupra prazii.
Nici n-as vrea sa devina patologica necesitatea imperioasa de a fi lasata in pace, dar nici n-as vrea sa ma fac de rusine urland pur si simplu la oameni. N-am augmentat evenimentul de mai sus, si chiar astfel s-a petrecut. Mi-a fost o rusine ingrozitoare, dupa ce-am facut ce-am facut... dar e, intr-un fel, si vina lor! cred... :|
Firmin
![librărie online](http://i1234.photobucket.com/albums/ff406/dried_daffodil/111-35.jpg?t=1312281716")
