tare-mi place obiectivul asta.

A, si singura poza care-mi place de la Slanic Moldova:

well aren't they sweet

insecta, claire castillon

Imi place Castillon. E asa de frusta, si directa, si ciudata, si socanta!

Insecta e un volum [foarte redus, ca numar de pagini] de povestiri, care trateaza relatia dintre mame si fiice. Sunt ..care de care mai ciudate. In prima, dupa ce e convinsa, cu mare dificultate de catre sot, o femeie accepta sa ramana insarcinata, dar cu o conditie - sa fie vorba de un singur copil, o fetita, de care sa poata avea grija dupa placul ei. Intamplarea face, insa, ca ghinionul femeii sa fie sa ramana insarcinata cu gemeni, si nu cu orice fel, ci cu gemene. Da, da, doua.

Asa ca, intr-o dimineata in care sotul o abandoneaza, plecand mai devreme la serviciu, dupa ce a rezistat, de altfel cu stoicism, timp de trei ani alaturi de cele doua mucoase, se decide sa le duca chiar ea la gradinita. In Smart nu incap prea bine amandoua fetitele, insa, asa ca in timpul drumului mama e intr-atat de iritata de urletele isterice ale ambelor fetite, incat deschide portiera si o impinge pe una pe autostrada.

Morala povestii e ca n-a fost respectata intelegerea initiala, ea se intelesese cu sotul pentru doar O FATA. Singurul regret care o domina, intr-adevar, e ca a aruncat-o pe cea cuminte.

Alta povestire ne prezinta o mama absolut obsedata de ideea de a fi prietena cu fiica ei. Eu nu prea sunt de acord cu treburile astea, cred ca sunt niste aberatii. Prieten poti fi cu fiul sau fiica doar la maturitate, atunci cand va situati, cel putin din punct de vedere mental, pe doua pozitii aproximativ egale. Cu un copil [de pana in 18 ani] aproape ca nu se poate discuta, desigur, nu cu toti, dar multi au grave tulburari de personalitate... asa ca trebuie sa existe o oarecare ierarhie, pentru ca cel mic sa inteleaga care-i sunt limitele. Nu optez pentru o disciplina si un program de educatie spartan, nicidecum. Insa limite..trebuie sa existe.

Asa, dar ziceam de mama obsedata de ideea de a fi prietena cu fiica ei! O acompaniaza pe pubera [fata are vreo 14 ani] in discoteca, o ajuta sa comploteze la realizarea unei intrigi pentru a-i face rost de prieten...se imbraca mai ceva ca o adolescenta, iar sotul ei e vizibil dezgustat de asta. Totul culmina pana la un moment in care fiica-sa e descoperita, alaturi de prieten, facand, bineinteles, prostii, iar maica-sa se chinuie sa le faca o poza, pentru amintire. Sick.

Alta mama are impresia [de altfel, total eronata] ca sotul ei si fiica-sa sunt implicati intr-o relatie incestuoasa...pentru ca la final, sa constate ca tot ce faceau cei doi era sa comploteze pentru cadoul destinat zilei sale de nastere.

In alte cuvinte, scriitoarea asta are o minte realmente sclipitoare! Chiar daca da, recunosc, povestile sunt, intr-adevar, socante, nu te poti abtine sa zici "Uau!", pe parcursul carticelei. Fiecare povestioara e foarte bine gandita, asa murdara sau sordida cum e.

oferte carti

Am comandat acum doua saptamani de pe site-ul Librariei Humanitas, si au niste reduceri destul de serioase. Spre exemplu, la achizitionarea unei carti - un discount de 10%, la 2 carti, 20%, iar la 3, 30%.
Pagina promotiei aici-> http://www.libhumanitas.ro/carti.html?promotion_key=619

Cateva exemple:

- Sa nu pronunti noapte, Amos Oz

- Rime despre viata si moarte, Amos Oz

- Porumbelul, Patrick Suskind

- Jurnalul unui geniu, Salvador Dali

- Jurnal, Oana Pellea

- Apa pentru elefanti, Sara Gruen

De asemenea, tot cei de la Libraria Humanitas au o gramada de carti la preturi de 5, 8,9 si 10 lei : http://www.libhumanitas.ro/carti.html?cat=400.

more readable music

Foarte frumoasa, cel putin asa imi pare mie. Jazz. :)

Firmin. Aventurile unei vieti subterane.

Da. Si-asa am ajuns si eu sa mai scriu despre un roman, in loc sa pomenesc vreun citat, sau sa povestesc despre cartile recent cumparate. Mare minune.

Firmin mi-a placut. Mult de tot.

E, aparent, conceput ca un roman simplu, si inca de la primele randuri, pare a te tine in transa, pentru ca povestea personajului principal e realmente captivanta. Firmin nu e un individ ca oricare altul, e un sobolan [imaginat, insa, de mine, ca un soricel, deoarece am refuzat vehement sa mi-l schitez in minte ca fiind gri inchis /negricios, cu o coada de o lungime dezgustatoare, cu niste falci neiertatoare, si cu niste ochi rosii, alaturi de o privire nebuna]. Nu, el trebuie sa fie un dragalas, chiar daca cei de la toate editurile din lume au decis sa ilustreze, pe coperta, imaginea unui soarece cel putin rahitic, depresiv si aproape sinucigas [dupa felul in care arata, cel putin].

Firmin s-a nascut in subsolul unei librarii, care, mai tarziu, a devenit domiciliul lui permanent, dupa ce s-a separat de mama sobolanca [putin cam alcoolica] si de ceilalti 12 frati ai lui. Cum nici unul dintre ei nu parea sa fie inzestrat cu spiritul sau personalitatea de care e capabil Firmin, acesta ramane, pana la urma, singurul care decide sa nu paraseasca Pembroke Books, delectandu-se, pentru majoritatea vietii sale, cu lecturile grozave descoperite in rafturi. Problema e ca, inca din frageda copilarie, Firmin descopera ca-i plac paginile de carte sub forma de gustari, sa le rontaie, sa le simta gustul placut si invechit, sa le transforme in bile lipicioase pe care sa si le ataseze de cerul gurii. Nu mult dupa inceperea acestei activitati, insa, descopera ca poate citi, ei si, uite asa, renunta la obiceiul de a le manca, pentru a se delecta cu povestile lor magnifice. Citeste de toate: Byron, Keats, Verlaine, dar si proza: Joyce, Dostoievski, Stevenson, London si multi, multi altii.

Realele probleme din viata lui Firmin apar atunci cand descopera ca nu e singur in cladire, pentru ca, utilizand un complicat sistem de galerii, proiectat si construit de inaintasii sai, ajunge sa poata privi camera centrala a librariei printr-o gaura in tavan, situata chiar deasupra biroului vanzatorului. Norman Shine e numele acestui individ, care-i pica cu tronc soricelului, si-l considera, intr-un mod, de altfel, destul de eronat, ca fiind prima persoana pe care a iubit-o vreodata. Wrong! Pentru o perioada destul de lunga, Firmin poarta doar dialoguri imaginare cu Shine, schitandu-si, in minte, posibile discutii surprinzator de interesante sau burgheze intre el insusi si librar. Intr-o zi, insa, descopera niste grauncioare colorate, delicioase si irezistibile, pe care le consuma incantat. Urmarea e ca timp de doua zile sta intr-o agonie dificila de descris. Si da, v-ati gandit bine, grauncioarele alea erau otrava de sobolan, asa cum afla chiar el, plimbandu-se, ulterior, prin biblioteca, si descoperind cutia originala a momelii.

Scarbit de personalitatea vicioasa si diavolesca a personajului cu care isi imparte domiciliul, Firmin se decide sa vada lumea. Pana la acest moment, descoperise, in afara de Penbroke Books, doar un cinematograf in care rulau, noaptea tarziu, filme deocheate, si unde putea sa se infrupte, in liniste, din floricele cazute pe jos si Snickers, sau sa culeaga diverse comori, cum ar fi un inel de aur.

Firmin ajunge, dupa ce trece prin mai multe aventuri, sa fie chiar adoptat de un fel de hipiot, Jerry Magoon, foarte de treaba, care mai e si scriitor pe langa faptul ca e alcoolic ocazional, dar care se poarta frumos cu Firmin, ca si cum ar fi un adevarat animal de companie. Ce se intampla in rest, insa, o sa va las sa descoperiti singuri, pentru ca romanul e mult prea incantator pentru a-i diminua din farmec.

new books for me :">

A venit comanda de la Humanitas, iar in week-end, cu ocazia celui de-al treilea Book-Meet, bineinteles ca n-am putut sa ma abtin si mi-am cumparat trei carti, din Libraria Avant-Garde, spre disperarea unora [in special alor mei, care imi tot repeta ca nu mai avem spatiu pentru atatea romane].

Ei, dar ce conteaza asta !? Sunt fericita posesoare a urmatoarelor titluri:

1. Fructul pasiunii, Karel G. Van Loon
2. Treziti-va, suntem liberi!, Alexandra Noica-Wilson
3. Rime despre viata si moarte, Amos Oz
4. Agatha Christie. Jurnalul secret, John Curran
5. Bijuteriile indiscrete, Denis Diderot
6. Noapte buna, blandul meu print, Pierre Charras
7. Baraba, Par Lagerkvist
8. Toate familiile sunt psihotice, Douglas Coupland
9. Pluta de piatra, Jose Saramago
10. Split, Tara Moss
11. Little Women, Louisa May Alcott

Plus ca, saptamana trecuta, am primit si trei carti achizitionate de pe okazii.ro, in regim de anticariat:
12. Durabila iubire, Ian McEwan
13. Insecta, Claire Castillon
14. Zgomotul si furia, William Faulkner

Well....... at least I am happy. :)

"readable" music

Pe melodii de genul asta se poate citi foooaaaarte bine [dar trebuie sa dati un pic mai incet, pentru ca-s cam alerte, si nu vreti sa va distraga atentia]:

Sanul, Philip Roth

Din pacate, asta e singurul roman citit saptamana asta. Ori n-am prea avut timp, ori mi-a lipsit destul de mult cheful, iar cealalta carte pe care o parcurg in acelasi timp, Nefertiti - cartea mortilor, necesita o maxima putere de concentrare, pentru ca sa fiu capabila sa inteleg absolut toate obiceiurile si ritualurile egiptenilor, alaturi de actiunea propriu-zisa, si ea destul de complexa. Numarul de personaje e, de asemenea, realmente uimitor, astfel ca uneori trebuie sa recitesc o serie de capitole pentru a reface profilul caracterologic al indivizilor cu importanta mai mare sau mai mica in desfasurarea anchetei.

In orice caz, revenind la Sanul, de Philip Roth - straniu subiect, stranie abordare. L-am terminat intr-o singura calatorie cu autobuzul 41 din Iasi, intr-atat e de mare si stufos [va dati seama !?]. Nu stiu cat de multe se pot spune despre actiunea propriu-zis inexistenta, in sensul ca e vorba de un barbat care se transforma intr-un san. Si ..cam atat. Intr-o seara, ii apare o echimoza in zona inghinala, isi suna doctorul mai mult sau mai putin panicat, si, cateva zile mai tarziu, se trezeste confuz, racordat la perfuzii peste perfuzii, incapabil sa auda prea bine sau sa vorbeasca, iar de vazut nici nu se poate discuta. Pentru ca da, e un san :)). Are 17 canale lactifere, dar nu produce lapte. Sfarcul ii este cea mai erogena zona si ar vrea sa o foloseasca in mod constant pentru copulatie, iar asta ii cam limiteaza viata sociala. Vizitatori nu prea primeste, in afara de tatal sau, care-i relateaza pe scurt intamplarile noi de prin cartier, cine s-a mai casatorit /despartit cu/de cine, si de prietena lui, Claire, care, din nefericire pentru ea, ii si satisface o serie din fantezii.

Spre final, David ajunge la concluzia inevitabila ca este nebun si ca, de fapt, e intr-un ospiciu, si nicidecum pe un pat de spital. Toata lumea il contrazice, insa.

Cam atat, pentru ca istoria se termina extrem de brusc, chiar inainte ca el sa dea o declaratie presei, in noua sa calitate de mamela. :))

Sunt extrem de dezorientata in privinta parerii mele personale asupra acestui roman. E scris bine, fara indoiala, dar subiectul e intr-atat de ciudat incat nu ma pot decide daca mi-a placut sau nu. :|

cu dedicatie speciala pentru maria :P

a touch of dead, charlaine harris

Of, romanele astea ale Charlainei sunt asa de simple! Tocmai din cauza asta am si ajuns sa le citesc pe toate, cel putin cele din seria Southern Vampires.

A Touch of Dead e o compilatie de nuvele cu Sookie Stackhouse, nu un roman - in alte cuvinte, nu vine in continuarea nici unuia din seria propriu-zisa, fiind doar asa, un fel de bonus. Din cate am putut sa-mi dau seama, actiunea se petrece undeva intre volumele 6 si 7, cand Sookie e deja despartita de o buna bucata de vreme de Bill, si traieste impreuna cu o vrajitoare [:>], Amelia.

Dintre toate povestirile, cel mai mult mi-a placut, bineinteles, Dracula Night, pentru simplul fapt ca se desfasoara de Halloween si ii are drept protagonisti principali pe Eric Northman si Pam, doua din personajele mele preferate din romane. Ce sa mai zic si de aparitia lui Vlad Tepes!!

The final story is Dracula Night, which also brings together familiar stories. In one corner we have Vlad the Impaler, in spangly black jumpsuit. In the other corner we have his unexpected fanboy, Eric Northman. In the background you can almost hear the soundtrack from It’s the Great Pumpkin Charlie Brown. And invited to the party as Linus’ companion at the pumpkin patch vigil, but inevitably taking on the role of the pragmatic Lucy van Pelt, is Sookie. It’s very, very funny, and very sweet and worth the price of admission.

Jeanette Winterson - Sexul ciresilor

De ce sa scap? De prezent? Da, de acest prim-plan care-mi ascunde ce se intampla in perspectiva. Daca am spirit sau suflet, spuneti-i cum vreti, nu e unul singur, ci multiplu. Nu se poate multumi cu limitarea, el vrea spatiu. Poate sa locuiasca in numeroase trupuri schimbatoare, intrate in putrefactie, din viitor sau din trecut.

Eu n-am de unde sa stiu...

interesting tool

o reclama, doua versiuni.

E destul de clar pe care o prefer: Primaaaa! Cea de-a doua e facuta pentru Orientul Mijlociu, si mi se pare foaaarte trist ca oamenii de acolo trebuie sa se priveze de placerea de a viziona asa niste bucati. :>

Primul:

The Middle East Version:

aaa?

colectionarul

well, I liked it.

Putea sa treaca in vreo 100 de pagini ce a scris in 300, dar am depasit asta si faptul ca actiunea se derula destul de greu.. ca sa pot afla ce se intampla, la sfarsit. Si trebuie sa recunosc, n-am fost dezamagita de final, chiar deloc. In orice caz, daca ar fi avut vreo continuare, probabil ca as fi citit-o si pe aia.

In rest -

Un psihopat care castiga la pronosport

O fata de 20 de ani, studenta la Arte, inteligenta si talentata

Primul o rapeste pe a doua, o tine in pivnita unei case izolate

Pana cand ea se imbolnaveste de pneumonie si moare, asta in loc sa se indragosteasca de el

Si sa traiasca fericiti, pana la adanci batraneti.

El depaseste momentul, o ingroapa in gradina

...Si isi continua cautarea. Si o gaseste pe urmatoarea pretendenta.

Mi-a placut mai mult Magicianul, de acelasi autor.

Orisicat, ideea e ca mi s-a parut extrem de nedrept modul de comportare al lui. Chiar daca da, stiu ca exista criminali mult mai rai, persoane care tortureaza absolut benevol altele, indivizi bolnavi sau deranjati clar la mansarda, care isi indeplinesc tot soiul de fantezii murdare cu 'prada lor umana'...ei deci,chiar daca stiu ca exista specimene de-astea, n-am cum sa il scuz pentru faptul ca a rapit-o si pentru a nu fi chemat un doctor, cand a vazut ca se imbolnaveste.

La 20 de ani toti dintre noi ne traiam viata in vreun fel. Iar ea era in pivnita aia blestemata, cu un confort decent, totusi, dar murind din cauza nesimtirii, perversitatii psihice si a lasitatii unui alt om! Nici un om n-are dreptul sa priveze de libertate un altul, mai ales fara motiv [cum ar fi incalcarea legii]..asa ca, din punctul asta de vedere, unele pasaje mi s-au parut insuportabile, mai ales cele in care ni se arata versiunea ei. Fata aia chiar avea ceva in cap, saraca, si tocmai pentru ca era asa complexa era absolut incapabila sa sufere vreodata de sindromul Stockholm.

E scrisa foarte, foarte bine, insa. Asa ca.. read it. O recenzie ca lumea aici .

someone named eva

Despre cartea asta am aflat prima oara pe Shelfari [ca tot vorbeam, acum vreo luna, despre comunitatile cu si despre lecturi, eu pledand inspre versiunea asta internationala, in detrimentul celorlalte doua romanesti, adica Teacup si LecturiBune, la care pana si grafica este seriously damaged]. Cred ca am vreun an de zile de cand imi doresc sa o cumpar, sa o pot citi in legea mea, dar pentru ca, bineinteles, nu am card international si, deci, nu pot face comenzi de pe Amazon, am apelat la serviciul de comenzi speciale a librariei Okian. Ei nu aveau cartea in stoc, astfel incat au facut rost de ea in curs de vreo luna si ceva [cam atat i-a luat ca sa ajunga la mine, cel putin, luand in considerare si serviciile magnifice ale postei], dar pentru ca, asteptasem deja aproape un an de zile, nu ma grabeam prea tare. A costat in jur de 50-60 de lei, daca nu ma inseala memoria, ceea ce mi s-a parut un pret relativ rezonabil, comparativ cu un altul pe care-l descoperisem tot pe Amazon si care, tradus in lei, ar fi insemnat aproape 100 RON.

Ca sa trec, insa, la pareri si comentarii, ceea ce pot spune despre acest roman e ca m-a impresionat, intr-adevar, destul de mult. In primul rand, Joan M. Wolf face dovada capacitatii de a povesti foarte bine prin intermediul unor ochi de copil. Cand nazistii ii invadeaza satul din Cehoslovacia, Milada are doar 9-10 ani, si nu intelege de ce e, practic, rapita si dusa intr-un fel de lagar institutional pentru fete blonde cu ochi albastri, cu trasaturi tipice ariane, si care aveau sa devina eroine ale poporului german. Ce ironic, nu? Sa preiei indivizi/individe de alte cetatenii si sa le atribui identitatea poporului tau doar din cauza unor caractere fizice, care n-au nici o legatura cu filosofia germana? Si-apoi..ramane problema sangelui! Persoanele alea nu vor niciodata, de fapt, germane...

Trecand peste partea sentimentala care, trebuie sa recunosc, m-a cam lasat rece, desi, pe alocuri mi-a mai smuls cate o lacrima [despartirea extrem de grea dintre Milada si familia ei, taica-su si frate-su care mai sunt si executati prin impuscare in aceeasi zi in care femeile sunt rapite... promisiunea facuta de fetita bunicii sale, Babischka, cum ca nu-si va uita niciodata radacinile, implicit numele sau, Milada... si, bineinteles, o brosa de-a bunicii pe care fata o pastreaza in cursul anilor si pe care si-o prinde pe dedesubtul hainelor, pentru a fi aproape de inima ei..], romanul mi s-a parut destul de bun pentru ca descrie destul de corect ce s-a intamplat atunci. In afara de sfarsit, care, sincer, mi se pare putin cam stiintifico-fantastic, pentru ca na, totul se termina cu bine... restul e destul de vivid, asa. Pedepse, disparitii misterioase ale colegelor mai nou ariene, antrenamente oribile, interdictia absoluta de a vorbi limba nativa, si, deci, chinul enorm de a se exprima intr-o germana necunoscuta si neprietenoasa...toate concura la schitarea unui tablou destul de realist.

Pe scurt - nu e doar unul dintre acele romane americane publicate in ultima vreme. Nu e foarte simplu de citit, cel putin in engleza nu prea, plus ca e presarat din abundenta cu expresii nemtesti, unele netraduse. Insa, per total, mi-a placut chiar mult de tot! Fetita e formidabila si demonstreaza o tarie de caracter rar intalnita la exponentii sociali de aceasta varsta...chiar si atunci cand e adoptata de o familie germana get-beget, si cand descopera ca mai noul sau tata este conducatorul unui lagar de concentrare pentru femeile cehe. Doar atata, cehe - deci nu si evreice.

Plus ca vine razboiul... in alte cuvinte, e o cartulie chiar interesanta, pe care o recomand cu multa, multa, caldura :).

Drept de viata si de moarte

Cartea e scrisa de Amelie Nothomb si am cumparat-o impreuna cu Ziarul de Iasi, la pretul de 8 lei [cred]. Ma fascineaza scriitoarea asta, desi unele romane le-am gasit cam greu de ingerat. Macar, spre deosebire de altii, are sansa de a poseda un limbaj fluent, lunecos, care te face sa dai pagina dupa pagina foarte usor.

Intr-o seara, la o petrecere, doi tipi poarta o discutie. Unul ii zice celuilalt: "Daca vine cineva in vizita la tine si moare in apartamentul tau, pe nepusa masa, cea mai buna idee e nu sa chemi ambulanta sau politia, ci un taxi, cu care sa transporti cadavrul la spital. In felul asta, lumea nu va putea spune ca a murit la tine acasa, si, deci, nu vei deveni primul suspect intr-un caz de crima."

Ciudat e ca.. fix asta se intampla. A doua zi dimineata, cand Baptiste tocmai se trezise din somn si avea sa isi ia micul dejun, primeste un apel la interfon si afla ca unui trecator i s-a stricat masina si doreste sa dea un telefon. Simtul generozitatii il determina pe personajul nostru principal sa-l lase pe necunoscut sa-i intre in casa, si sa telefoneze persoanei respective...singura problema e ca acesta moare, subit, cazand lat pe podea. {am si eu niste clisee verbale, doar n-avea sa cada pe tavan! ha!} Ei si, ca sa vezi dilema. Ce sa facem cu mortul? Rememorand conversatia din seara anterioara, Baptiste se hotaraste sa nu sune la politie sau la ambulanta, singura lui varianta constand, intr-adevar, intr-un taxi. Insa, inainte de asta, se decide sa afle, macar, cine e mortul de pe covor. Coincidente dupa coincidente: cei doi fusesera nascuti [am folosit mai mult ca perfectul pentru ca, pana la urma, unul dintre ei era mort] in acelasi an, deci aveau aceeasi varsta, ba mai mult, semanau si putin fizic. Atata doar, ca mortul era de origine suedeza, si se numea Olaf.

Dintr-o dorinta avida de a-si satisface nevoia de aventura, Baptiste se hotaraste sa preia identitatea decedatului, renuntand, astfel, la micile posesiuni pe care le are. Stupefiat, constata, iesind din bloc, ca masina lui Olaf era perfect functionabila, si ca telefonul public de pe strada era, de asemenea, utilizabil. Se intreaba, atunci, daca nu cumva o fi vorba de vreun complot, in care sa fi fost angregat si amicul din seara anterioara...Jaguarul lui Olaf il asigura, insa, prin simpla prezenta, ca nu e nici un aparent complot, ca poate prelua, fara probleme, masina si vila lui Olaf, urmand, chiar, sa-i intre in posesie chiar si sotia acestuia... Pana intr-o zi.

vipera sugrumata / pe plaja chesil / amurg

Pentru ca, de la o vreme, n-am mai scris deloc despre ce am citit, am decis sa comasez trei romane intr-un singur post si sa-mi zic relativa parere despre ele. Asa ca, here goes:

Vipera sugrumata, Herve Bazin

Una dintre cele mai nasoale carti citite anul asta. Pe bune. Pe langa faptul ca naratorul plictiseste cu abundenta de detalii insignifiante, lectura cartii asteia a mai nimerit si aiurea, in mijlocul sejurului meu la Slanic Moldova unde, dupa cum cred ca stiti, m-am plictisit de moarte. Descrierea de pe site-ul cartedebuzunar.ro suna mult mai interesanta.. si m-am inselat. I hated every little bit of it, desi la inceput parea promitatoare. Chiar nu ma interesa sa aflu diverse amanunte din viata unui copil frustrat pentru faptul ca apartine unei familii nobile, in care maica-sa incearca sa ii faca viata amara. Nu mai intentionez sa mai citesc niciodata altceva de acelasi autor, iar subiectul nici macar nu vreau sa-l dezvolt, ca sa-mi amintesc cat de tare am putut sa ma enervez, vazand cat de greu imi vine sa ajung la paginile finale!

Pe plaja Chesil, Ian McEwan

Ei, dupa o incercare catastrofala cu romanul anterior, m-am bucurat sa il redescopar pe Ewan, cu toate ca stiu prea bine ca am un fel de love/hate relationship cu acest autor.

Spre surprinderea mea, insa, a reusit sa nu ma enerveze, mai ales ca e o carticica subtirica, de vreo 200 de pagini, care trateaza mariajul a doua persoane care nu se prea cunosc cine stie ce, in Anglia anilor '60.

Edward si Florence sunt doi tineri oarecare, ambii cu studii superioare, relativ complecsi, dar care se diferentiaza unul de celalalt in unele puncte cheie. Spre exemplu, Edward, avand cam aceeasi varsta ca logodnica sa, este vadit interesat de experiente sexuale noi, de a invata mai mult despre corpul femeii si de a si-l insusi. Chestia asta le cam limiteaza conversatiile, mai ales atunci cand barbatul incearca sa o convinga sa faca sex premarital, ceea ce, bineinteles, luand in considerare atat perioada cat si caracterul lui Florence, era imposibil din start. Ea, pe de alta parte, cu o cariera muzicala de succes in fata, cu o reala posibilitate de a face parte din Orchestra Regala din Londra, are, bineinteles, un temperament dificil de inteles. Mai exact, o dezgusta mai tot ce inseamna sex. Nu o deranjeaza, propriu-zis, sa fie atinsa in unele locuri, dar, de fiecare data cand este pe punctul de a face ceva mai mult, isi aduce aminte ca actul impreunarii este, in sine, un fel de violare a unui spatiu intim, destinat doar propriei persoane. Mai mult, se simte dezgustata de ..alte detalii de o oarecare finete, iar eu n-am sa risc sa-mi transform blogul in spatiu pornografic. :)

Cum spuneam mai sus, cei doi ajung sa se casatoreasca, iar in noaptea nuntii are loc o confruntare cel putin interesanta, din mai multe puncte de vedere. ce am apreciat cel mai mult la Ewan in cadrul acestui roman a fost ca alterneaza foarte mult prezentul cu trecutul, si, tocmai de asta, capitolele capata un fel de aer cinematografic. Se sfarseste prost, ca multe alte romane de-ale lui, dar e foarte bine scris, per total, si..mi-a placut. Mi-a mai sters din sictirul dobandit in urma Viperei de mai sus.

Amurg, Stephanie Meyer

Si iata ca am ajuns sa o fac si pe asta. Intr-un fel, era inevitabil, daca tot am terminat seria Sookie Stackhouse, dupa care am incercat si cu Anne Rice.

Not bad, not bad at all, sa stiti. Spre surprinderea mea, e scrisa chiar bine, si limbajul nu e chiar facil [the american duuh style] - am citit-o in engleza, traducerea n-am de unde sti cum suna.

Am patit-o si aici, pentru ca n-am mai fost capabila sa imi imaginez personajele principale intr-un mod diferit fata de cum sunt prezentate ele in filme.

Sunt cateva diferente. Jacob apare mult mai tarziu, in cadrul romanului, iar chiar Bella initiaza un fel de flirt cu el. Plus ca.. are 14 ani. Soc. Edward mi se pare la fel de ciudat si insipid ca intotdeauna. Ce mi-a placut: sentimentele si gandurile fetei sunt prezentate intr-o maniera destul de corecta, chiar si in ceea ce priveste relocarea la Forks si mutarea la alta scoala. Se pare ca Meyer ori isi cunoaste copiii, ori stie multe chestii despre adolescenti. Quite accurate, din punctul asta de vedere.

In rest, pretty much the same blah-blah. Laurent, James si Victoria apar in ultimele 70 de pagini, cred, in alte cuvinte chiar nu exista seria aia de crime prin orasel..

Cam atat. Maine doua romane chiar interesante, nu ca astea.

Si da, e pe bune.