Geniul si zeita, Aldous Huxley

Am zis ca e timpul sa incep sa scriu cat mai repede despre romanele pe care le termin, altminteri se aduna prea multe, si e posibil sa uit amanunte relativ importante despre subiectele lor.

E prima mea incercare cu domnul Huxley, desi am fost in scurta posesie si a Minunatei lume noi, asta-vara, dar n-am avut rabdarea necesara sa o parcurg. Intr-un fel, imi pare rau, dar, la acea vreme, traversam o perioada intr-atat de proasta incat chiar nu prea aveam chef de lectura, daramite de vreun fel de poveste SF. [genul asta-mi pune tot timpul probleme, in sensul ca-mi vine destul de greu sa-mi imaginez chestii care nu exista in realitate, sau care n-ar avea o baza solida in legi de logica, gravitatie si alte dintr-astea]

Geniul si zeita e o carte foarte fluenta, a carei actiune se desfasoara pe parcursul unei singure zile, in cadrul unei conversatii dintre cineva [un personaj care nu are nume, dar caruia nici nu-i trebuie, pentru ca nu-i vine decat un singur merit - de a intretine conversatia cu personajul principal] si fizicianul John Rivers, care evoca momentele petrecute in casa unui celebru om de stiinta, Henry Maartens, o minte minunata, si a sotiei sale, Katy, o reala zeita.

Romanul mi-a placut in special datorita ciudateniei sale - incepand cu relatia pe care John o intretine de la distanta cu fiica familiei, Ruth (care, daca la debutul romanului are o predilectie aproape bolnava fata de sadism si o teama patologica fata de orice, oricat, cata vreme e infricosator, mai tarziu ajunge sa se intoxice cu pseudo-sentimentele nutrite fata de ucenicul de 27 de ani, si care o conduc spre gesturi cu repercusiuni dezastruoase), si terminand cu relatia extrem de apropiata pe care John o are cu mater familias, Katy [O femeie, de altfel, din punctul meu de vedere, destul de confuza - face o alegere extrem de proasta, de a se casatori cu un om, intr-adevar, genial, dar care, in afara de creieri nu prea are ce sa-i ofere, astfel incat se vede nevoita sa-si inghita si sa-si ascunda patima si inflacararea care o caracterizeaza, atat in pat, cat si in societate, iar asta pe termen lung].

Alt lucru pe care l-am apreciat este reprezentat de trimiterile multiple la tot felul de carti de psihanaliza, literatura sau alte de-astea, deci as putea spune ca e scrisa intr-un mod destul de istet, desi e, asa cum am spus si mai sus, extrem de fluenta - se citeste ca de la sine.

John Rivers e un personaj, la randu-i, oarecum bizar, mai ales din cauza mediului din care provine - cu o mama extrem de bigota, care nu-l invata mai nimic altceva decat sa creada in Domnul [imi rasuna frenetic, in ureche, pe parcursul descrierii ei, sintagma "Praise Our Lord Jesus"], asa ca tanarul ajunge la aproape 30 de ani fara nici un fel de experienta..nu zic sexuala, dar nici macar nu cred ca sarutase pe cineva, pana la acel moment. Pentru un fizician poate n-o fi mare pierdere [desi parerea mea e ca pentru orice categorie de om, fie muncitor necalificat, fie Einstein-like, e o anume tragedie sa nu fi sarutat o fata pana la 27-28 de ani], sau pentru majoritatea [!?] - Liviu, sa stii ca nu stiu cum sunt fizicienii, dar cred ca au si ei necesitati la fel ca toti ceilalti oameni -, dar, cu siguranta, adevarata viata a lui Rivers incepe in casa Maartens. Aici invata ce inseamna sa fii urat cu indarjire pentru a nu fi impartasit iubirea cuiva [de catre Ruth], ignorat cu desavarsire, intr-o maniera, totusi, respectuoasa [de catre micutul Timmy - in opinia mea, singurul om realmente normal din familie], dorit pentru necesitati strict fiziologice [de catre Katy], si apreciat de la distanta [de catre Henry, care-l utilizeaza pentru mai orice, si care i se destainuie, la un moment dat - alt esec interuman... sa-i povestesti ucenicului tau despre ce suspiciuni ai in legatura cu nevasta-ta, cum ca te-ar insela.].

Nu stiu ce s-a inteles din ce-am scris eu aici.. Orisicat, romanul mi-a placut.

O melodie [care sa zicem ca] s-ar potrivi: [stiu ca arata urat playerul, dar nu am gasit-o altundeva]

	Kings Of Convenience - Misread .mp3
	Found at bee mp3 search engine

So true!

Click to see better.

I am a dictionary :))

You're The Dictionary!

by Merriam-Webster

You're one of those know-it-all types, with an amazing amount of
knowledge at your command. People really enjoy spending time with you in very short
spurts, but hanging out with you for a long time tends to bore them. When folks
really need an authority to refer to, however, you're the one they seek. You're an
exceptional speller and very well organized.


Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

Sortiment de ceai: Greenfield Vanilla Wave

Tot la magazinul naturist de care v-am tot povestit in ultima vreme, situat in Nicolina, langa Biserica Catolica, am gasit ca se vand plicuri de Greenfield separat, fara sa fiu nevoita sa cumpar o cutie de 11-12 lei. Ceea ce, bineinteles, m-a incantat peste masura, pentru ca, mai ales cand le incerci pentru prima oara, nu prea vrei sa risti sa pierzi atatia bani pentru un sortiment care va fi, poate, dezastruos.

Povestea mea cu ceaiurile Greenfield incepe in urma cu cativa ani buni, [vreo 5] cand am incercat mai multe sortimente, pentru a-mi cultiva pasiunea pentru aceasta bautura. Am debutat cu ceaiurile romanesti, in special cele de la Fares [pe care le recomand si acum, pentru seria Anotimpurilor, si pentru ceaiul Hapciu], iar cand am ajuns la Greenfield, am avut nesansa de a gusta un sortiment de ceai verde simplu - nici macar nu mai tin minte cum se numea, dar am fost intr-atat de degustata incat m-am hotarat aproape instant ca aceasta marca nu merita atentia mea. Poftim, cum poate avea omul prejudecati, pentru a redescoperi un lucru refuzat, peste ani si ani. :)

Greenfield Vanilla Wave este un ceai negru de Ceylon, nu foarte puternic la gust, la un pret de 0,5 lei per pliculet [la magazinul in discutie], iar un pachet cred ca ajunge sa coste in jur de 11-12 lei. Plicurile sunt ambalate individual, de asta pot fi si vandute in acest mod.

Ingrediente: Ceai negru de Ceylon, scortisoara, bucatele de caise, aroma de vanilie.

Aha, imi spusei eu dupa ce citii ingredientele. Asa deci, ce am baut eu acum a avut aroma de vanilie, nicidecum vreo bucatica de vanilie. Good to know. Caisele nu se simt absolut deloc, apropo de compozitie, astfel incat ceaiul are doar doua note: de vanilie [mai pregnant] si de ceai negru propriu-zis.

Ce sa zic, e un ceai bunisor, acceptabil, poate am sa il mai consum si cu alta ocazie, dar nu cred ca am sa cumpar o cutie cu 25 de plicuri.

Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde

Aseara am terminat, intr-un sfarsit, Portretul lui Dorian Gray. Nu a fost cine stie ce, in alte cuvinte - apreciez stilul narativ al lui Wilde, pana la un anumit punct cred ca scrie foarte bine, dar subiectul ales m-a lasat complet rece.

In momentele incipiente ale romanului, cand Dorian se lasa influentat de lord Henry, puteam sa ajung la concluzia ca ori personajul principal este un idiot complet, ori e intr-atat de naiv incat are un creier ca o tabula rasa. Am vrut sa inclin spre cea de-a doua parere, dar mi-am naruit-o singura, citind in continuare, si afland ce atrocitati poate sa comita un individ care stie ca batranetea nu-l va afecta niciodata. Oare asa am fi cu totii, niste viciati destrabalati, daca am avea dreptul sa ne pastram tineretea si vigoarea?

Ah, and another thing I absolutely dreaded: De ce nu putea, Dorian, sa se hotarasca o data si pentru totdeauna, ..avea sa cada in plasa pacatelor deja comise, fiind cuprins de o teama constanta de a fi pedepsit [mai avea si momente dintr-astea de panica], sau avea sa fie un degenerat etern, in acest sens nepunandu-si vreodata probleme de constiinta? Aveam nevoie de putina consecventa cat am citit romanul asta, si nu pot sa spun ca mi-a oferit-o. Iar despre paginile in legatura cu voiajele intreprinse prin alte tari, unde, bineinteles, s-a imbatat cu alte desfrauri...ce sa mai zic? Cred ca sunt vreo 30 de pagini in care pur si simplu nu ma intereseaza Dorian deloc, si, avand in vedere ca ieri ningea atat de frumos, eram tentata sa inchid cartea, sa o arunc cat colo, si sa ma uit pur si simplu pe geam - ar fi parut mai folositor.

Nu vreau sa spun ca e un roman oribil, pentru ca n-am cum sa-l blamez pe Wilde in stilul acesta. Insa, asa cum, bineinteles, am mai spus-o de nenumarate ori, cartea are un subiect care ar fi putut fi dezbatut intr-un numar mai mic de pagini, si, de asemenea, mai putin plictisitor. Din cate am inteles, o viata plina de vicii a dus si autorul, asa ca, de bine de rau, s-o fi regasit in existenta sordida a lui Gray. Asta nu inseamna, insa, ca trebuia sa faca o pasiune atat de exagerata pentru niste aventuri chiar plictisitoare prin extravaganta lor! Da, asta e, Dorian e plictisitor prin extravaganta, prin dorinta de a-si satisface placerile, prin modalitatea lui de a distruge viata celor care i-au fost alaturi. E cu atat mai plictisitor cu cat nu realizeaza influenta pe care ajunge sa o exercite asupra altora, iar de constiinta ce sa mai spun? E clar ca nu are, iar asta ma plictiseste teribil, pana spre finele romanului, cand are un acces de panica, dar conferit nu de propriul sentiment de vinovatie, ci de teama de a fi ucis de fratele lui Sybil Vane.

De asta, la cat de mult ajunsesem sa-l simpatizez, gasesc sfarsitul mai mult decat o alinare - un fel just de a finaliza o viata ratata.

Concluzie: Cred ca daca as fi ajuns sa citesc romanul asta prin anii '20, as fi fost fermecata de el, mai ales datorita felului in care e scris. Pana la un anumit punct, cred ca exista o samanta de pacat in fiecare dintre noi, asa ca il invidiem, macar putin, pe Dorian Gray. Insa astazi, cu toate aceste alte subiecte la dispozitie, nu pot sa consider Portretul lui Dorian Gray o capodopera. Imi pare rau, dar nu pot.

Ce carti mi-a mai luat in ultima vreme

In ziua in care a intrat bursa, am dat iama, bineinteles, in Carturesti,de unde m-am intors cu trei carti:

1. Lectii de franceza - Peter Mayle

2. Deadeye Dick - Kurt Vonnegut

3. Poveste despre doua orase - Charles Dickens

Cand am fost iarasi la Carturesti, sambata, pentru a vedea ce e cu vernisajul si fotografia, si proiectia de neo-swing [desi am plecat cam rapid, si relativ plictisita si neinteresata de acolo, trebuie sa recunosc..asta mai mult pentru ca nu aveam deloc chef sa discut cu nimeni necunoscut, daramite sa ma uit la cineva care-mi tine un discurs despre ceva..], mi-am mai luat, fireste, o carte:

4. Faunul de marmura - Nathaniel Hawthorne

Marti, profitand de faptul ca ne-a miluit instanta suprema si am facut o ora din cele 4 programate, la scoala, m-am intalnit cu Jojo, si dupa o conversatie extrem de placuta despre carti, activitati culturale, concerte simfonice si alte de-astea [ I absolutely loved that day! ], la intoarcere, am cumparat alta carte, care aparuse cu Ziarul de Iasi, la 8 lei.

5. Bora Bora - Alberto Vasquez-Figueroa [de la care am mai citit Iguana, Tuareg si Pamant virgin si care m-au fermecat, fiecare]

Ajunsa acasa, am constatat ca-mi venise coletul de la Okian! Goody-goody, imi zic, asa ca ia sa merg la posta si sa ridic cartile...

6. Baiatul cu pijamale in dungi - John Boyne

7. Umbra - Ismail Kadare

8. Copiii teribili - Jean Cocteau

9. Istorii de caz - Kate Atkinson

10. Zazie in metrou - Raymond Queneau

In concluzie, zic ca e bine ca nu mi-a trecut prin minte sa merg si la Anticariatul Sophia, altminteri ma falimentam de tot, saptamana asta. :)

Plus ca... saptamana viitoare, daca am noroc [pentru ca inca nu mi-au trimis confirmarea comenzii, si nici nu m-au sunat], va veni comanda de la Anticariat Online:

11. Imagini frumoase - Simone de Beauvoir

12. Honolulu - W. Somerset Maugham

13. O diligenta medievala - Washington Irving

14. Diana din Crossways - George Meredith

15. Fata pierduta - D.H. Lawrence

16. Printesa - D.H. Lawrence

17. Radacini - Alex Haley

18. Turnul de abanos - John Fowles

19. Geniul si zeita - Aldous Huxley [pe care am imprumutat-o de la Jojo, uitand complet ca o comandasem! in alte cuvinte, so many books, so little little time!]

Lectii de franceza - Peter Mayle

Nici nu stiu cum sa incep. Mayle inseamna pentru mine ceea ce a calatori inseamna pentru unii dintre noi, cei cu mijloacele financiare necesare pentru a vizita diverse tari. Cand spun Provence, ma gandesc instant la Un an in Provence sau la Lectii de franceza, sau chiar la Viata de caine [cu toate ca e scrisa din perspectiva celui de-al treilea membru canin al familiei autorului].

Nu pot afirma ca Lectii de franceza mi-a placut mai mult decat alte romane de-ale acestui britanic, dar asta pentru ca am citit deja tot ce-a fost publicat, cel putin la noi, de catre editura RAO... Insa e o capodopera, in special in materie de bucatarie desavarsita frantuzeasca. Cartea e autobiografica, astfel incat aflam, intr-adevar, asa cum spune si subtitlul, despre aventurile lui Mayle cu furculita, cutitul si tirbusonul, in Franta. Mi-a facut o pofta grozava de melci sau picioare de broasca, lucruri pe care nu le-am mancat niciodata, si pe care, pana sa o citesc, nici n-as fi avut curiozitatea sa le incerc. Cat priveste vinul....ce sa mai zic despre asta? Am aflat, in primul rand, de un sortiment anume de bautura de acest gen, care se consuma impreuna cu melcii untosi, si care e Gewurtztraminer - un sortiment rezultat din strugurii care se cultiva in zonele reci, rezultand un demisec cu gust de trandafiri, note florale si fructul pasiunii. In genere, e un vin cultivat in Valea Rinului, in special de catre germani, dar asta nu-i impedica pe francezi sa-l aprecieze, lucru care m-a uimit intrucatva, data fiind reticenta "broscoilor" la cultura alemanda [aici facand referire la sauerkraut si la carnatii bavarezi, specialitati pe care nu le-ar gusta niciodata un provincial care se respecta].

In rest, degustari, festivaluri de diverse naturi, inclusiv unul de crestere a pasarilor tipic frantuzesti, cele care sa fie perfect albe, sa aiba creasta si barbitele rosii, si piciorusele extrem de albastre, pentru ca sa reprezinte, intr-adevar, steagul natiunii franceze.

Am sa reproduc doua dintre paragrafele mele favorite, pentru ca sa se inteleaga de ce-i iubesc stilul lui Mayle, precum si subiectele alese:

"In ciuda situatiei, umorul prezidential nu suferise defel, si, luandu-si locul in capul mesei, Loisant ne explica de-a fir a par cum a fost ranit in misiune. Iesind din mairie, presedintele a fost prins in ambuscada de un melc - un perfide escargot - care il pandea pe trepte. Isi amintea ca a auzit doua trosnituri - una cand a calcat cu talpa pe cochilia melcului, alunecand, cealalta cand a dat cu capul de piatra. Dar dupa o scurta excursie la spital pentru ceva reparatii, presedintele sustinea ca se simtea ca nou si avea o foame de lup."

"Nefericitul Fat-Frumos nu avea nici el o soarta mai buna, conform unei versiuni a legendei broastei. A fost odata ca niciodata, asa incepe basmul, o printesa atat de frumoasa, si intr-o buna zi ea a dat peste un broscoi, pe malul unui lac. Si zice broscoiul catre printesa: "Odata am fost si eu un print frumos, dar o vrajitoare rea m-a blestemat. Dar cu un sarut de-al tau ma voi preschimba iar in print. Apoi ne putem casatori si putem locui la castel, impreuna cu mama mea. Tu imi vei pregati mancarea, imi vei spala hainele, vei face curat dupa mine, imi vei zamisli copii, vei gati pentru prietenii mei si vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Doar un sarut, si toate acestea vor fi ale noastre." In acea seara, la cina, printesa zambi in sinea ei. "S-o crezi tu", isi zise ea, infigand furculita intr-un picior de broasca."

Handmade in Iasi

Am descoperit trei bloguri ale caror proprietari sunt din Iasi, astfel incat modalitatea de transport e, practic, inexistenta si deci, fara costuri, avand in vedere ca cei interesati pot stabili o intalnire cu vanzatorii.

1. Joaninha's Shop

2. Happiness Shop

3. Cercei cu personalitate

Sortiment de ceai: Princess Java - Green Apple

Zilele trecute, dupa ce mi-a intrat pe card bursa, si dupa ce am avut sansa sa primesc si niste bani din alte surse, am vizitat, din nou, magazinul naturist Pro Natura, deschis in cartierul Nicolina CUG.

In cadrul acestei vizite, mi-am cumparat alte doua ceaiuri [cu toate ca sper, in curand, sa ma mai opresc, deoarece in curand nu o sa mai am loc unde sa le depozitez], respectiv Princess Java - Green Apple si Tess Black Orange Tea. Le-am incercat pe amandoua, dar am inceput cu cel dintai, care mi-a lasat o impresie placuta, dar nu intr-atat incat sa vreau sa-l mai achizitionez, pe viitor.

Acest sortiment de ceai e la fel de subtil ca si celalalt pe care il detin, de la Princess Java, respectiv cel cu Mate si Maracuja. Gustul de mar se simte, nu am ce sa-i reprosez, dar cu toate ca mirosul e extrem de pregnant si imbatator de fermecator, papilele mele gustative nu au depistat o aroma clara... Eu zic ca se simte mai mult ceaiul verde, in loc de merele verzi. Cu toate astea, e o bautura calmanta, relaxanta, care nu m-a stresat [nu asa cum am patit cu Tess, mai multe detalii mai jos], dar 25 de pliculete sunt deja prea multe pentru cate as fi vrut sa beau. Ramane de vazut daca n-am sa fac niste prajituri cu ceai, ca sa scap de el. Pretul unei cutii ramane rezonabil, respectiv 5 lei.

Cu Tess Orange am suferit un soc, iar asta s-a intamplat chiar azi dimineata. Ma pregatisem sa plec la serviciu, si, incantata fiind de cana mea termorezistenta noua, am zis sa-mi fac un ceai. Cana e, in sine, destul de mare, in sensul ca suporta pana la 500 de ml de lichid, asa ca am conchis ca ar fi normal si firesc sa utilizez doua pliculete. Ajunsa, insa, la farmacie, am constatat ca a fost o decizie groaznica, pentru ca, pana la acel moment, ceaiul devenise intr-atat de puternic, incat nu mai putea fi baut! Ar fi fost un real chin sa-l termin. Asa ca mi-am facut un ness. Nesanatos, dar, in orice caz, mult mai placut. In acest fel, mi s-a intamplat, pentru prima oara, sa nu pot bea un sortiment de ceai din cauza puterii lui - aroma de ceai negru era extrem de intensa, iar cea de portocala mai degraba era de mar copt [placuta, dar nu intr-atat de sesizabila incat sa mai acopere din gustul plantei principale].

O cutie de ceai Tess Orange costa in jur de 8,5-9 lei, dar sincer, daca esueaza in a ma impresiona si data viitoare, cand am sa folosesc un singur pliculet, atunci am senzatia ca un sortiment de Greenfield isi merita mai mult banii.

Saptamana viitoare voi scrie despre Greenfield Vanilla Wave. :)

P.S.: Maine recenzie la Lectii de franceza, de Peter Mayle :>

Din ce film e asta?

Eu stiu. Voi?

Sangria de casă

Ieri am discutat cu Lulu despre cum prepară Sangria de casă. Înainte de discuţia noastră, mai băusem doar o singură dată, Corrido Sangria, cumpărată din G Market. Nu mi s-a parut cine ştie ce, la acea vreme, dar, aflînd că se poate face şi în casă şi, bineînţeles, ieşind mult mai ieftin prin această metodă (pentru că varianta îmbuteliată este cam scumpă), am hotărît că trebuie să încerc şi eu. :)

Am să reproduc, aici, reţeta de la Lulu, pentru ca şi cei interesaţi să o încerce, dacă doresc:

- 2 litri vin roşu mai tare (eu nu am avut de ţară, dar am cumpărat de la crama de lîngă farmacia noastră)

- 100 g zahăr

- 3 portocale şi o lămîie sau 2, tăiate felii

- un baton de scorţişoară (eu am folosit scorţişoară praf, pentru că nu am găsit de cumpărat baton, din zonă, şi, în plus, am înţeles că batoanele sunt mult mai scumpe)

Înainte de a servi, se adauga jumătate de litru de apă minerală carbogazoasă, pentru ca să apară acel efect tipic de Sangria, cu o vagă aciditate.

Cam atît. Alor mei le-a plăcut atît de mult încît nici nu au avut răbdare ca să aştepte minim 5 ore, timpul cît trebuie ţinută băutura la frigider, dupa amestecare (pentru ca vinul să capete gustul de portocale).

Am mai găsit o reţetă aici, care presupune şi adăgarea de cognac, dar băutura iese foarte bine şi aşa, fără alte adăugiri.

Happy owner of...

An Audrey Hepburn clock! Needless to say, I absolutely love it :-).

Catilinarele, Amelie Nothomb

De parca n-as mai fi avut si altceva de citit, m-am apucat de carticica asta, pe care, bineinteles, am si terminat-o in curs de o zi si ceva [cum altfel, la cat de subtirica e, si la cat de labartat e scrisul?].

Mi-a placut foarte mult subiectul acestui roman, pentru motivul ca stiu cum e sa-ti violeze cineva intimitatea. Cu siguranta, insa, n-am avut parte, in viata mea, de nici un personaj atat de insolit, anost, si, pana la urma, nesimtit, cum e Palamede Barnardin, care sa-mi scotoceasca mintea, doar prin intermediul prezentei sale.

Un cuplu firesc, plin de dragoste si extrem de unit, alcatuit din Emile [profesor de limbi moarte] si Juliette, se hotaraste sa se mute la tara, cu ocazia pensionarii, unde sa duca un trai linistit, ca unul sa se poata bucura, in sfarsit, de celalalt. Cei doi se situeaza in jurul varstei de 60-65 de ani, din cate am inteles. Retragerea paradiziaca presupune relocarea intr-un domiciliu intr-atat de perfect incat amandoi il numesc Casa, cu majuscula. In prima saptamana, cei doi incep sa se obisnuiasca cu traiul domol din zona, cu unele calatorii periodice pentru alimente [si cam atat], cu tihna oferita de caderea dreapta a zapezii..in fine, o existenta edenica, ce sa mai.

Lucrurile seschimba drastic atunci cand primesc vizita doctorului regiunii, pe numele lui Palamede Bernardin, cum am spus si mai sus, si care se insinueaza, incet, dar sigur, in vietile celor doi, venind in vizita in fiecare zi, de la orele 16:00 la 18:00. Problema nu e neaparat reprezentata de aceasta obisnuinta, nu. Pentru ca, daca ar fi un batranel normal, ca ceilalti doi, si ar purta o conversatie decenta, fie despre carti, fie despre viata lui monotona la tara, fie chiar despre cazuri patologice.. lucrurile ar fi mult mai interesante. Insa acest individ vine in fiecare zi la ora precisa de 16:00 si se asteapta sa fie servit cu o cafea, pentru ca apoi sa i se vorbeasca, el raspunzand monosilabic, pozitiv sau negativ.

Obiceiul iritant al lui Palamede de a veni in vizita incepe sa-i irite serios pe cei doi, astfel ca incearca tot felul de tertipuri - intr-o zi pleaca la plimbare, iar in alta zi decid pur si simplu sa nu-i deschida usa [asa cum fiecare dintre noi ar face, in cazul unui musafir nedorit, nu?], dar batranul este intr-atat de insistent, incat risca sa darame usa cu totul, cu bataile sale. De altfel, cand, intr-un final, bunul simt il obliga pe Emile sa-i deschida, Palamede ii marturiseste ca stia ca cei doi sunt acasa, deoarece nu vazuse urme in zapada, care ar fi fost un indiciu cum ca ar fi iesit la plimbare.

Situatia degenereaza de la zi la zi, astfel incat, intr-un final, Emile, asa profesor cum e, si asa constient de regulile bunului simt, nu se poate abtine sa nu-l dea afara pe mojicul care le rapise atatea ore pretioase din ultimele luni.

Insa, intr-o noapte, de cand barbatul nu mai are liniste [pentru ca absenta lui Palamede s-a transformat intr-un fel de paranoia pentru el], aude sunetul unui generator, asa incat se duce la casa doctorului, pentru a vedea despre ce e vorba. In acest fel, il gaseste lesinat, in masina, incercand sa se sinucida prin gazare. Asa ca se intampla ceea ce nu si-ar fi dorit Emile, anume sa-l salveze...

Sfarsitul e foarte interesant, si nu m-as fi asteptat la aceasta evolutie a lucrurilor. El demonstreaza, insa, ca ratiunea si logica unui om sunt foarte usor de perturbat, atunci cand individul in discutie a respectat toata viata o serie de limite care nu trebuie, orice s-ar intampla, sa fie intrecute.

Recomand, pentru o lectura de week-end. [foarte simpla]

just by looking at these shots, I feel relaxed.

Stiu ca-s multe, dar sunt asa frumoase!

Sortiment de ceai: Princess Java - Mate & Maracuja

Beau destul de mult ceai, mai ales in ultima vreme, de cand nu e chiar foarte cald afara [cu exceptia ultimelor zile, care m-au pus serios pe ganduri, cu privire la incalzirea globala si schimbarile climatice]. Am avut o perioada, acum vreo 4 ani, cand facusem o pasiune pentru aceasta bautura, chiar ajungand sa-mi cumpar seturi de portelan speciale pentru ceai. Sunt foarte dragute, dar...uneori mi-e ingrozitor de lene sa pun ceainicul pe foc. Insa iata ca am revenit la traditia ceaiului, de cand cu sezonul rece.

Ieri, profitand de faptul ca s-a deschis un nou magazin naturist in cartierul Nicolina, am coborat din autobuz cu o statie inainte, si l-am vizitat. In primul rand, as putea spune ca au o gama foarte larga de ceaiuri, si am fost foarte incantata de asta! Aveau aproape toate sortimentele din gama Greenfield, inclusiv cele cu mango, miere si ghimbir [eu nu pot sa beau ceai verde de la Greenfield, pentru ca-l gasesc absolut dezgustator].

Cand m-am uitat mai bine, am vazut ca erau si sortimente de genul Princess Noori Orange and Mandarin, sau Princess Noori Peach and Apricot, care mi s-au parut interesante, dar, avand in vedere ca deja bausem din sortimentul de portocale, si nu ma impresionase chiar deloc [gustul de portocala nu se simte, astfel incat e, practic, un ceai negru ca oricare alt ceai negru], am decis sa incerc alta firma, care e Princess Java.

Ma cam innebunesc astia cu printesele lor - nu gasesc numele ales foarte incantator.

Princess Java Mate & Maracuja este un ceai extraordinar, cel putin din punctul meu de vedere, si zic asta pentru ca, de doua zile de cand il beau, ma simt foarte energica, lucru care e incantator, pentru o persoana care doarme in picioare in majoritatea timpului, in afara de momentele in care citeste [asta da fraza, nu?]. Gustul de Maracuja se simte cel mai bine, dupa parerea mea, dar cel de Mate da o anumita finete nemaintalnita, de mine, la nici un alt ceai, cel putin pana acum. E o bautura relativ subtila, in sensul ca nu-ti inunda papilele gustative cu o aroma prea puternica. Ciudat, dar tocmai din cauza asta imi si place!

Detaliul cel mai important [cel putin la noi, in Romania] este ca pretul e incantator.. un pachet care contine 25 de plicuri costa doar 5 lei. Pe cand un pachet de Greenfield, care contine tot acelasi numar de plicuri, costa, in majoritatea magazinelor, peste 11 lei.

A-ti face ceai acasa e clar, o afacere, deoarece, in oras, un ceai [fie el de fructe, verde sau negru, la plic sau nu] costa intre 3 [la acest pret, cred ca va dati seama ca sunt plicuri dintr-astea economice, care, de multe ori, nici nu au gust de ceai] si 8-9 lei. In cazul asta, e clar ca-mi cumpar, din aceeasi bani, doua pachete de ceai. E o gandire simpla si relativ taraneasca, dar nu ma pot abtine sa privesc lucrurile din aceasta perspectiva, tocmai datorita dificultatilor financiare pe care multi dintre noi le avem, in perioada asta.

P.S.: Imi pare rau, dar nu am gasit pe internet o imagine cu cealalta parte a cutiei, pe care scrie in engleza. Poate am sa-i fac chiar eu o poza, nu de alta, dar rusa mi se pare o limba foarte cruda si infricosatoare.

Hotii de frumusete, Pascal Bruckner

Nu am, din nefericire, prea multe lucruri de spus despre romanul asta, tocmai pentru ca cei de la Editura Trei au avut ideea destul de proasta sa divulge, pe coperta IV, cam tot ce se intampla in carte.

Cum am zis si in cazul altor titluri, ceea ce s-a scris in peste 200 de pagini, se putea scrie in 50.

Stilul narativ e simpatic, adica,...intr-un fel, cred ca e tipic frantuzesc. Cam la fel scrie si Amelie Nothomb, cu aceleasi cuvinte, si cred, cu aceeasi constructie a frazei.

Ideea e interesanta, da. Niste bolnavi psihic [pentru ca altfel nu-i pot numi] decid sa initieze o actiune de sechestrare in masa a femeilor frumoase, pentru a se razbuna pe lume, in acest fel, si pentru a le imbatrani in captivitate. Nu pot sa spun ca nu-i inteleg, pana la un anumit punct, nu in sensul privarii de libertate, bineinteles. Insa, daca e sa luam situatia asa cum se prezinta, persoanele frumoase, de ambele sexe, intotdeauna vor fi privilegiate si adulate, si, pana la urma, iubite intr-o maniera absoluta, comparativ cu cei obisnuiti. Drama societatii e ca majoritatea indivizilor intra in categoria oamenilor obisnuiti, a celor pe care-i vedem pe strada si pe care n-am dori sa-i avem in brate, pentru ca nu sunt capabili sa ne hipnotizeze. Cu siguranta, si noi suntem tot asa, ordinary, ca toata lumea. Ce mi se pare degradant la modul in care evolueaza gandirea umana e felul de a ridica in slavi atributele fizice ale unei fiinte, in loc sa i se aprecieze calitatea de a gandi, de a elabora idei, de a relationa cu cei din jur..in fine, o serie de valori care sunt clar superioare celor fizice. Azi esti frumos, maine s-ar putea sa fii urat in draci, si datorita viciilor, dar si datorita batranetii. Insa daca azi esti destept, maine s-ar putea sa ai Alzheimer, dar, la fel de bine s-ar putea sa ramai cu mintea intreaga si sa fii cel putin la fel de destept, daca nu chiar mai intelept.

------------------------------------

Mathilde este medic psiholog la un spital oarecare, unde intalneste, intr-o seara, un bolnav care-si acopera fata cu un fel de sac, si care refuza vehement sa si-o dezvaluie, pana cand doctorita il va lasa sa-si spuna povestea. Benjamin Tholon se numeste acest individ, si-i relateaza Mathildei relatia pe care a intretinut-o cu o anume Helene, care intelesese ca romanele publicate de Benjamin erau, de fapt, un fel de plagiate. Barbatul ajunge sa fie, practic, claustrat intr-o relatie amoroasa pe care nu stie exact daca o doreste, si..dintr-una-n alta, cuplul ajunge in Elvetia, intr-un sejur. La intoarcerea in Franta, adica acasa, vremea se schimba brusc, masina li se impotmoleste, si se vad nevoiti sa innopteze in casa unui anume Jerome, un specimen ingrozitor de ciudat, cu un slujitor pe masura, si cu o nevasta si mai si. Aici, Benjamin afla secretul infricosator care se ascunde in pivnita vilei, si care consta, cum am zis si mai sus, in sechestrarea frumusetilor rapite, si furtul tineretii lor..

O sa aflati mai multe cand o sa cititi romanul.

Cartea asta nu mi-a trezit mai nici un sentiment, nici de admiratie, nici de neplacere. M-a cam deranjat faptul ca Mathilde e oaresice depresiva sau confuza, si, din aceasta cauza, o buna parte din roman se pierde cu angoasele sale, si cu intrebarile sale cu privire la vocatia pe care mai degraba n-o are, sau cu privire la relatia de asemenea, relativ inexistenta, pe care o intretine cu un tip sinistru [cu preferinte sexuale cel putin bizare, care o inseala in mod constant, si care e un porc notoriu].

Cam atat. Comme ci comme ca.

Imparatul mustelor, William Golding

Prescriptum: Maria, nu citi asta, pentru ca e vorba de cadoul tau de Craciun. :)

Imparatul mustelor m-a surprins placut, si cred ca, intr-adevar, acesta era romanul cu care trebuia sa incep sa-l citesc pe Golding. Experienta cu Dublu limbaj a fost un dezastru, pentru ca nu imi aduc aminte sa ma mai fi plictisit in halul ala niciodata! Tocmai din acest motiv, nici nu am binevoit sa-i fac o recenzie, pentru ca a fost, cel putin din punctul meu de vedere, o carte mizerabila. Nu stiam, insa, la vremea aceea, ca exista si romane pe care pur si simplu nu le pot citi, si cand descopar cate un exemplar de acest gen, trebuie doar sa le abandonez, nu sa ma chinui sa le parcurg, in ciuda sentimentului dezagreabil de plictiseala acuta, pe care mi-l provoaca.

Povestea incepe brusc. Ralph alearga de nebun, printr-o padurice, si este ajuns [cu oaresice greutate, pentru ca era grasun], de Piggy. Asa-i spune toata lumea, desi nu asta e numele lui. Din discutia dintre cei doi, ne putem da seama ca un avion a esuat, lasand un numar de copii, pe o bucata de pamant pe care ei o presupun a fi o insula, si nici nu se inseala.

Nu e mare filosofie romanul asta, dar ce mi-a placut la el e ca naratorul a avut grija sa descrie exact lupta pentru suprematie si pentru conducere a clanurilor care se formeaza, chiar si-asa, luand in considerare varsta baietilor de pe insula. N-a fost o versiune romantata a vreunui roman de Jules Verne [ma gandeam, aici, la Doi ani de vacanta], din contra.

Frica ce-i cuprinde pe toti, cand apare o asa-zisa "fiara" [inexistenta, de fapt, dar care insumeaza toate temerile lor, anume de a nu se mai intoarce niciodata acasa, de a nu-si mai vedea mamele sau pe cei dragi, de a nu mai dormi vreodata in paturile lor calde si confortabile] ii duce la gesturi extreme.

Pe langa asta, exista, bineinteles, problema hranei, care se rezolva, pe termen scurt, cu fructele pe care copiii le descopera pe insula. Asta nu e, bineinteles, o solutie, dat fiind faptul ca regimul vegetarian impus de necesitate nu le acopera foamea, de-adevaratelea. Si astfel incepe sa se clatine ordinea si disciplina initiale, pentru ca Jack, un alt baietandru, hotarat sa vaneze, reuseste, intr-un final, sa ucida un porc, din care toti se infrupta cu aviditate. Faptul asta ii da mai mult curaj decat de obicei, astfel ca, mai tarziu, va contesta autoritatea lui Ralph, alesul initial in postul de sef al micii colonii.

La un moment dat, din cauza privatiunilor pe care erau fortati sa le suporte, am crezut sincer ca acesti copii aveau sa ajunga la canibalism. Va dati seama ca romanul asta nu prezinta deloc o atmosfera utopica, cu privire la a esua pe o insula nedescoperita. Inteleg, pe de o parte, ca, atunci cand se gaseste in situatii realmente disperate, fiinta umana isi pierde o buna parte din ratiune -dar nu pot sa inteleg cum lupta pentru putere se poate transforma intr-o rautate benevola, in special in ceea ce-l priveste pe Jack, care-i fura ochelarii lui Piggy [cu toate ca acesta nu poate, intr-adevar, sa vada fara ei] pentru a avea cu ce aprinde focul, pentru ca tribul sau propriu si personal sa prospere din cauza asta.. nu-nteleg, de asemenea, cum, in cadrul unei incaierari, mai ales intre copii, dintr-un motiv chiar stupid, se poate ajunge la crima !?

Nici nu-i de mirare ca, atunci cand sunt descoperiti, intr-un final, de o ambarcatiune maritima care se nimerise prin zona, se simt cu totii jenati de ei insisi. Ce m-a frapat cel mai mult, insa, a fost faptul ca se rusineaza in special din cauza hainelor rupte, a mizeriei corporale, precum si a cautaturilor salbatice, care-i caracterizeaza pe toti...crima din seara anterioara ramane o idee extrem de vaga, in mintea lor! Ce fel de oameni sunt astia? Asa suntem cu totii, in situatii disperate?

P.S.: Blog entry scris pe parcursul a doua zile, deoarece laptopul meu a fost in vizita la doctor. S-a vindecat!

Unde mi-ar placea sa citesc.

P.S. : Maine seara trebuie sa scriu despre Imparatul mustelor, de William Golding.