Hartie igienica de criza

Ai mei au fost de dimineata in Kaufland si na, ca toti oamenii, au cumparat si 2 pachete de hartie igienica Lotus - ajunsi in parcare, mamei i se pare ceva suspicios si se uita cu mai multa atentie la un pachet. Lipsea un sul de hartie igienica, dar in locul lui era un rest, un rebut probabil.

Am numit-o Hartia igienica de criza sau Hartie igienica de Boc. Are cam 5 cm inaltime, in cazul in care va intrebati...si nu prea poate fi folosita pentru scopul ei initial. :)

The roaring 20s

Bloguri interesante descoperite [mai mult sau mai putin] anul acesta

Pentru ca nu vreau sa fac neaparat un top cu privire la asta, ca sa nu supar sau sa deranjez pe cineva, am sa le pun intr-o ordine total aleatorie.

Mihaela - Cunosc blogul Mihaelei de mai bine de anul trecut, daca nu ma inseala memoria, dar site-ul s-a dezvoltat foarte frumos, iar ea a inceput sa abordeze subiecte din ce in ce mai interesante si diversificate. Felicitari!

Simona - Ma bucur foarte tare ca Simona si-a facut, in sfarsit, blog, pentru ca apreciez mult recenziile sale despre carti si produse cosmetice. La cat mai multe postari, Simona, si sper sa creasca blogul tau si sa aiba cat mai multi vizitatori.

Anca - Ne-am cunoscut recent, prin intermediul Clubului de Carte, si de atunci deja ne-am mai vazut de cateva ori. Esti o persoana grozava, si chiar trebuie sa crezi asta, indiferent de ce pareri stupide sau rau-intentionate au altii. Cum ar spune Bogart, This is the beginning of a beautiful friendship!

Laura Adamache - Cred ca nu trebuie sa mai comentez cu privire la nimic, nu? Are poze absolut grozave cu tipurile de mancaruri pe care le prepara, si o imaginatie incredibila. De multe ori, apuc sa vad specialitati la care nu m-as fi gandit niciodata, de una singura.


In rest, am inceput sa visez alaturi de Cristina, sa citesc pareri grozave despre carti de la Octavian si Liviu, sa ma las antrenata in imagini de filme clasice si magnifice, schitate de catre Alin..per total, a fost un an bun!

How can you not love this kitty?

Carti citite in 2010

M-am gandit toata ziulica, ieri, la realizarea acestui colaj, si mi-a luat o gramada de vreme [m-am chinuit si l-am facut in Photoshop, pentru ca nu ma pricep la folosirea vreunui alt program de acest gen]. Intr-un final, insa, sunt destul de satisfacuta de numarul de romane parcurse in cadrul acestui an.

La inceput, imi doream din tot sufletul sa ajung la 100, dar actualmente incep sa realizez ca e aproape imposibil. Mai ales daca ai si alte lucruri de facut, cum ar fi sa mergi la facultate, sa mai si lucrezi [si in week-end], sa te mai gandesti si la ce planuri de viitor ai... sa te vezi si cu cate o prietena, din cand in cand macar, si sa ai si o relatie stabila, bineinteles. :)

Ca sa fac un top 10 al romanelor care m-au incantat peste masura, ar fi cam asa [numarul 1 fiind cel mai bun, iar 10 mai putin bun]:

1. Eseu despre orbire, Jose Saramago

2. Ines a sufletului meu, Isabel Allende

3. Firmin. Aventurile unei vieti subterane, Sam Savage

4. Baiatul cu pijamale in dungi, John Boyne

5. Sa nu ma parasesti, Kazuo Ishiguro

6. Exclusa, Luigi Pirandello

7. Din varful degetelor, Sarah Waters

8. Bora Bora, Alberto Vasquez-Figueroa

9. Porumbelul, Patrick Suskind

10. Un an in Provence, Peter Mayle

Pentru la anul, imi doresc sa citesc macar 50 de carti [nu am prea multe cerinte, deoarece in vara trebuie sa-mi sustin examenul de licenta, care e cel putin complicat..].

Happy reading, everyone!

Daddy & Me

Saptamana trecuta, in Statele Unite a fost lansat un program numit Daddy & Me, de catre niste servicii de corectie. Acest program are in vedere incurajarea eforturilor literare pentru tatii incarcerati in inchisori. Dupa cateva lectii in care acestora li s-a explicat importanta cititului, s-a inceput inregistrarea propriu-zisa, care a constat in producerea de cd-uri, la care au participat, in total, 8 barbati, toti tati. La finalul experientei, copiii au primit cartile originale, precum si cd-urile, cu lecturile tatilor lor.

Mi s-a parut un experiment extrem de frumos, cu atat mai mult in aceasta perioada a anului, cand chiar si familiile de genul asta au nevoie sa simta o atmosfera speciala, in suflet macar, daca nu si in mediul ambiant. Din cate am inteles, intitiativa a avut efecte benefice si asupra detinutilor care au participat, in sensul ca i-a ajutat pe unii sa-si depaseasca timiditatea sau pe altii sa fie o sursa de amuzament [imitarea diverselor voci].

Daca vreti sa cititi articolul integral, si sa ascultati o inregistrare bilingva [atat in spaniola, cat si in engleza], realizata de unul dintre detinuti, puteti accesa site-ul direct al stirii: http://www.nypl.org/blog/2010/11/15/daddy-me.

Bruce e un fel de Chuck Norris

Eram astazi la Maria pentru manichiura porcusorului ei [Galusca, pe numele lui], si la televizor rula de zor un videoclip de-al formatiei Gorillaz. Canta fain baietii, n-am nimic de reprosat. Insa...surpriza mea a fost cand l-am vazut pe Bruce Willis in videoclip! Vedeti si voi, mai jos. La un moment dat, urmarirea devenise intr-atat de stransa, incat vociferam: Nu se poate sa nu castige, trebuie sa-i prinda, e Bruce, ce Dumnezeu, Bruce nu pierde niciodata, Bruce este DIE HARD!

Asa ca da, Bruce este noul Chuck Norris. Mai ales ca cel din stanga, la minutul 2:55, ii zice celui din dreapta "It's Bruce!!!", moment in care soferul incepe sa intre in panica. :))

Zazie in metrou

Am inceput sa citesc cartea asta convinsa ca avea sa-mi placa. Nu m-am inselat, cel putin in mare parte, nu. Cred ca e un roman tip alegorie, in sensul ca atunci cand parcurgi cateva randuri, imaginatia iti explodeaza deodata si totul pare un teatru exagerat, dar teribil de frumos sau intr-atat de bizar incat e incantator.

Zazie e o fetita cu o gura spurcata, care injura si inventeaza tot felul de povestioare, si care e data pentru cateva zile, in grija unchiului ei, Gabriel, la Paris. Tot ce vrea Zazie sa faca in metropola e sa mearga cu metroul, dar poftim ghinionul, ea nimereste [bineinteles, cum altfel?] intr-o perioada in care e greva in transporturile in comun.

Nu prea stiu ce sa zic...sa va spun ca Gabriel era dansatoare de cabaret, fara a fi, insa, "hormosesual", asa cum aude Zazie ca e numit? Sa va povestesc despre Trouscaillon, un politist deghizat in pervers deghizat in seducator de dame trecute de prima tinerete? Sa va zic de aventurile de care au parte unchiul si nepoata, intr-o plimbare banala prin oras?

Asta ar insemna sa stric farmecul intregii carti. A fost, intr-adevar, interesanta. Nu frumoasa, pentru ca unele detalii sunt tipice pentru o mahala, cu golanii si alte idei dezgustatoare, asta ca sa nu mai pomenesc de vocabularul porcait... Insa teribil de interesanta, cu personaje care fac lucruri incredibile, deodata, la care nu te-ai fi asteptat in urma cu doar 5 pagini.

Cartea am luat-o de la Libraria Okian si m-a costat 19 lei.

Take me away.

This made me cry :(

Elena Farago - Catelusul schiop

Eu am numai trei picioare,
Si de-abia ma misc: top, top,
Râd când ma-ntalnesc copiii,
Si ma cheama "cuciu schiop".

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.

Si când ma gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor...

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea sa-mi fie bun,
Si-as putea sa-l musc odata
De picior, sa ma razbun,

Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.

To kill a mockingbird

Da, mi-a fost lene sa scriu toate cuvintele [in afara de a] cu majuscula, in titlu, si da, stiu ca asa se scriu corect titlurile in engleza, dar na, comoditatea asta.. ce sa-i faci!

Tot in seara de Craciun am vazut si acest film, care, din nou, e cu Gregory Peck, si care mi-a placut, dar nu intr-atat de mult ca romanul. In primul rand, am scris o parere despre carte, iar opinia mea e ca e un roman de citit, pentru toata lumea. E o lectie de viata, care te invata sa nu faci discriminari, sa nu fii rasist si, in genere, sa nu judeci pe nimeni mai ales dupa conditia sociala. Harper Lee face o treaba foarte buna, atat in ceea ce priveste istorisirea senzatiilor fetitei [Scout], cat si cu privire la nedreptatea cauzata de verdictul dat la proces. M-a impresionat foarte mult aceasta poveste, tocmai din acest motiv o si recomand.

Filmul e, intr-adevar, realizat bine, deci n-as avea prea multe lucruri sa-i reprosez. Cel putin, din punct de vedere moralizator, infatiseaza chiar bine situatia, cu nedreptatea si toate celelalte. Insa m-a deranjat ca au fost realmente ignorate detalii serioase din viata lui Scout si a fratelui ei, Jem, fie de dinainte, fie de dupa proces.

Nu poti avea prea multe cerinte de la un film care tine doar doua ore, nu? Totusi cartea are peste 300 de pagini...

In orice caz, dupa cum am mai spus, e foarte frumos, si Peck isi face rolul intr-o maniera ireprosabila, ca intotdeauna. E o pelicula de vazut, mai ales de catre copii, care trebuie sa invete ce inseamna dreptatea si inegalitatea sanselor, si cat de important e sa-ti faci o parere despre un om dupa atributele psihice si umane, nu dupa culoarea pielii sau alte considerente superficiale.

Lecturi pentru copii

Ma gandeam zilele trecute, mai ales in timp ce vorbeam cu Anca despre noua generatie si moravurile ei, ca ar fi chiar trist sa ne transformam cu totii intr-o specie de idioti. Stiu ca speranta asta a mea, ca lucrurile vor merge mai bine, ca lumea va reinvata sa aprecieze cultura, muzica buna, cartile si filmele care conteaza, in detrimentul consumerismului american, cu tot ce inseamna el, respectiv mancare fast-food, muzica proasta r'n'b [care nici macar rhythm and blues nu e..], videoclipuri cu tipe goale, absenta desavarsita a vreunei lecturi anuale...stiu ca speranta asta a mea va ramane desarta, probabil.

Pana una-alta, insa, ma gandeam ca ar fi bine ca, in perspectiva unui viitor parinte, sa intocmesc o lista cu posibile lecturi, inca de pe acum, pentru odrasla mea nenascuta.

Stiu ca, atunci cand eram micuta, adoram sa citesc povesti de tot felul, dar asta, bineinteles, face oricine, mai ales cu fetele. Daca nu le citesti cate o povestioara seara parca nu pot adormi la fel de bine. Ei dar...cu baietii ce se face? Acum e clar, se uita la Cartoon Network, viseaza sa se transforme in capitani intergalactici, sa lupte cu fortele raului si sa traga cu arma, cat mai devreme posibil...si asa ajunge un adolescent sa impuste aleator, pe la scoala. :-) Am niste prefigurari cam sumbre pentru viitor, nu?

Ce n-as vrea eu ar fi sa-mi stresez copiii cu vechituri romanesti. Nu vreau sa sun ca si cum as fi o snoaba...dar ce sa caute de-alde Marin Sorescu in lecturile micutilor? Ah, de asemenea, cred ca o buna cale de a deschide apetitul pentru lectura unui copil ar fi sa i se puna discuri cu povesti [fie ele nemuritoare sau nu] sau teatru radiofonic [a se vedea Caragiale, care e chiar comic, pe alocuri]. Tot ce pot sa spun e ca n-as fi ajuns sa citesc Contele de Monte Cristo prin clasa a doua, daca n-as fi ascultat discul de la Electrecord.

Asa ca astea ar fi sugestiile mele: [nu vreau sa fac dinadins reclama la Libraria Elefant, dar mi s-a parut mai simplu de umblat pe site-ul lor decat pe al altora]

Pana in 3-4 ani:

- Fabule, de Grigore Alexandrescu

- Pupici, pupici, Selma Mandine

- Craciunul cu Norocel, Caroline Repchuk

- Povesti, Ion Creanga

- Fabule si istorioare, Anton Pann

- Mustacica, motanul fara frica, Oana Macidonschi si Ioana Diaconu

- Iarna prin omat

- In ce anotimp se intampla, Mihaela Vasiliu

Pana in 10 ani:

- Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, Nikolai Nosov

- Alice in tara minunilor, Lewis Carroll

- Fram, ursul polar, Cezar Petrescu

- Print si cersetor, Mark Twain

- Omul de zapada, Cezar Petrescu [este foarte frumoasa, una dintre cartile mele preferate chiar si acum!]

- Povestiri despre prietenii mei, Silvia Kerim

- Poveste de Craciun, Charles Dickens

- Heidi, Johanna Spyri

- Cei trei muschetari, Alexandre Dumas [daca e baietel, mai ales]

- O calatorie spre centrul Pamantului, Jules Verne

- Cuore, Edmondo de Amicis

- Legendele Olimpului, Alexandru Mitru

- Cartile junglei, Rudyard Kipling

Pana in 14 ani:

- Colt alb, Jack London

- La Medeleni, Ionel Teodoreanu

- Robinson Crusoe, Daniel Defoe

- Crima in Orient Express, Agatha Christie

- Comoara din insula, Robert Louis Stevenson

- Singur pe lume, Hector Malot

In rest, ar cam trebui sa se descurce. Daca nu va ajuta in vreun fel ideile mele, nu-mi dati in cap. Cam astea-s cartile [cu unele exceptii, nou aparute] pe care le-am citit cand eram mica, si care chiar m-au ajutat sa-mi dezvolt imaginatia si sa mai vreau sa citesc.

Daca vreti sa gasiti romane similare cu cele pe care le agreaza deja micutul, puteti sa folositi intotdeauna site-ul what should I read next, care va ofera sugestii, dupa similitudinile pe care le gaseste. :-)

Happy reading, everyone!

The Yellow Handkerchief

Alt film la care m-am uitat cand eram in pasa Kristen Stewart. Ei, de data asta am o parere mai proasta - nu despre pelicula, ci de jocul actoricesc al acestei tinere artiste. Stiu ca multa lume o ridica-n slavi pentru a o fi intruchipat pe Bella, din Twilight and Co, dar eu sunt de parere ca personajul ala nu pune nici un fel de dificultati. Nu trebuie decat sa se uite languros si confuz la Edward, timp de aproape doua ore...ceea ce, pentru un om normal la cap, nu poate insemna divertisment de week-end, sa se uite la un astfel de film.

Asa ca noroc de William Hurt si Maria Bello, care-si fac rolurile ca intotdeauna, si care joaca la fel de bine ca in vremurile bune...altminteri, povestea de amor nebun adolescentin dintre un tinerel ratat si inadaptat si o fufitza simpaticuta nu ar fi reprezentat nici un punct de interes, cel putin nu pentru mine.

Per total, insa, filmul e relativ interesant, in special datorita personajului principal Brett Hanson, un fost puscarias, care insoteste intr-o mica aventura un cuplu in devenire, adica doi adolescenti oarecare. Acestia nu stiu de antecendentele criminale ale barbatului, iar chestia asta ii va pune intr-o anume incurcatura, la un moment dat.

Filmul urmareste de o maniera foarte frumoasa povestea de iubire dintre Brett si cea care avea sa devina sotia lui, May [Maria Bello], chiar daca e o istorioara cel putin ciudata, pe alocuri. In orice caz, ceea ce am apreciat cel mai mult a fost faptul ca acest film a demonstrat faptul ca si condamnatii au, fara indoiala, suflet si sentimente pe care le manifesta intr-un fel sau altul, si ca nu tot timpul cei realmente vinovati ajung la puscarie.

Recomand.

Linkurile saptamanii

1. http://www.nerdyshirts.com/

2. Primul trailer la Water for Elephants, roman pe care l-am iubit nespus: http://www.cinemarx.ro/trailere/Water-for-Elephants-Water-for-Elephants-subtitrare-romana-388764.html?slideshow

3. Teaching literacy - unul din rarele bloguri foto care promoveaza lectura: http://teachingliteracy.tumblr.com/

A Roman Holiday

Ce sa faci in seara de Craciun, cand tot ce-ti mai permite organismul dupa multiple mese indelungate si copioase e sa te intorci de pe o parte pe cealalta, in pat? Exista, din punctul meu de vedere, doar doua alternative: ori citesti ceva, ori te uiti la un film.

Am ales cea de-a doua varianta, avand in vedere ca, daca mai continuam cu atmosfera ZzzzZZzzz-itoare din restul zilei, aveam toate sansele sa ma culc la loc, dupa ce dormisem chiar foarte bine, cu doar cateva ore inainte.

Asa ca ..ce sa vad, ce sa vad. Cand eram mica, facusem o pasiune pentru Gregory Peck, nu intr-un stil adolescentin amoros, ci intr-un stil extrem de admirativ. Am avut sansa sa vizionez cateva filme vechi cu el, si mi s-a parut extrem de talentat, ca sa nu mai spun ca avea o figura foarte expresiva, si o voce puternica si transanta [cand vroia sa fie astfel]. Primul film pe care l-am vizionat cu el avand rolul principal a fost The Million Pound Note, care m-a impresionat nespus si pe care-l recomand oricarei persoane ce vrea sa vada un film bun, cu un actor si mai bun. Intr-o oarecare masura, mai ales in ceea ce priveste vocea, cred ca Gregory Peck mi-a adus intotdeauna aminte de bunicul meu, pe care-l iubesc neconditionat si astazi, chiar daca a trecut pe taramul celalalt.

Ei dar ca sa continui intr-o nota optimista si ca sa nu ma deprim defel, ia sa va povestesc eu voua ce minunatie de film am putut vedea aseara. Se cheama Vacanta la Roma, si-i are drept protagonisti principal pe Audrey Hepburn si Gregory Peck [bineinteles]. Audrey Hepburn intruchipeaza mostenitoarea tronului britanic, Princess Ann, care pleaca intr-o vizita europeana prin capitalele mai importante ale continentului. Intr-o seara, aproape ca face o criza de nervi dupa o petrecere, unde intalneste tot felul de somitati, si unde sta o gramada de vreme in picioare. Cand o contesa vine sa o instiinteze cu privire la programul pentru a doua zi, printesa nu mai suporta sa o auda si incepe sa planga isteric, astfel incat este chemat doctorul regal, care-i administreaza un sedativ usor. Acesta avea rolul sa o linisteasca, dar sa o faca sa se simta si fericita si relaxata. Inainte sa isi faca efectul, insa, Ann profita de singuratate ca sa se imbrace in ceva lejer si sa fuga din palat. Aici incepe adevarata aventura pe care viitoarea regina o intreprinde pe strazile Romei, unde va face cunostinta cu Joe, intruchipat de Peck, un ziarist american, si care, printre altele, trebuia sa-i ia un interviu a doua zi dimineata. Se intampla, insa, ca printesa adoarme pe o bancuta oarecare, unde e gasita de Joe, si din una in alta, ajunge sa-si petreaca noaptea in apartamentul americanului. Nu se intampla absolut nimic intre cei doi, cu atat mai mult cu cat barbatul nici nu-i cunoaste identitatea. Asta pana a doua zi, cand, trezindu-se prea tarziu si mergand la oficiul biroului de presa de care apartinea, Joe ii vede poza in ziar, unde era trecut un articol despre o anume imbolnavire a printesei. Casa regala fusese nevoita sa apeleze la un artificiu de acest gen, pentru a musamaliza fuga lui Ann.

E un film absolut grozav, care mi-a placut foarte mult si pe care-l recomand cu cea mai mare caldura. Sfarsitul e putin trist, dar per total, o sa va placa, cu siguranta... :-)

Cercei din hartie

Stiu ca-s teribil de miscate si neclare, dar ce sa le fac, sunt facute la lumina de veioza!

A handshake or a kiss?

Stateam si ma gandeam zilele astea, cum de-si dau barbatii mana, de fiecare data cand se intalnesc? Nu zic ca ar fi o chestie prea dificila, dar poti sa intampini toot felul de situatii, cu ocazia acestui tip de salut - poate sa aiba mana murdara, lipicioasa sau transpirata. Si-atunci ce faci, cum te abtii sa nu te strambi in fata omului pe care tocmai l-ai salutat?

Nu sunt foarte sigura nici cu privire la stilul femeiesc de a se pupa pe cei doi obraji. Desigur, cand chestia e decenta, e chiar placuta, mai ales daca te bucuri sa vezi persoana respectiva. Insa...cu ani in urma, aveam o ruda [cu care nu mai vorbim, din fericire, momentan] care, de fiecare data cand ma pupa pe cei doi obraji, imi lasa, la propriu, reale dare de saliva de la ochi pana la marginea buzelor! Hai poate exagerez, totusi...si chiar si-asa, ce nevoie am eu de secretiile cuiva pe obraz? Ca sa nu mai zic cat de gretos e atunci cand te pupi cu o persoana apropiata inrudita prin sange cu tine, si gresiti tinta si terminati prin a va pupa pe gura. Isn't that just yucky? Sunt convinsa ca a patit-o multa lume... I sure did, si sincer, mi-a venit sa vomit. :|

Se discuta intens despre faptul ca nu socializam destul, ca nu ne vedem destul de des, ca ajungem sa stam mai mult in casa la calculator, decat sa iesim sa ne intalnim cu friends/acquaintances/relatives. Dar cand vin sarbatorile si trebuie sa ma vad cu unele persoane in mod obligatoriu..parca mai degraba as sta pe net degeaba, sincer, sau as citi o carte, in confortabilitatea propriului meu pat.

So what else is new.

Zilele astea am tratat un motanel de o subocluzie intestinala, otita cu raie auriculara, si faringo-laringita. Da, stiu, sunt cam multe pentru un singur animalut, dar s-a intamplat ca simptomele sa apara progresiv si proprietara sa nu-si dea seama, deoarece detine un numar marisor de pisici [in jur de 8, mi se pare].

In prezent motanelul este foarte bine, de unde era intr-o stare cam grava la debutul tratamentului. A reinceput sa manance [ceea ce e, intotdeauna, un semn incurajator pentru animale], este un simpatic si jumatate care da sa fie mangaiat, cu toate ca eu trebuie sa-l intep ca sa-i fac o perfuzie subcutanata cu vitamine, de fiecare data cand terminam tratamentul. Asa de tare ma bucura evolutiile de genul acesta!

Iar doamna si fiica ei - sunt doua dulceturi de persoane! Se comporta asa de frumos, si vorbesc atat de bland, atat cu motanul cat si cu noi..mai rar asa ceva. Ma bucur ca au inteles, inca de la inceput, ca in cazul lui, datorita mai multor probleme, revenirea la starea de sanatate din totdeauna avea sa dureze.

And one thing that amazes me and makes me feel awesomely good - e ca vin tocmai din Copou, ca sa-i faca tratamentul la noi, care suntem in CUG. Yay!

Si ca sa va zic, totusi, ce-am folosit [la unele am sa trec substanta activa, ca sa nu fac reclama de-aiurea unor produse de uz veterinar]:
Amoxicilina
Enrofloxacina
Drotaverina [anti-spastic, pentru subocluzie], denumirea comerciala a produsului pentru oameni este No-Spa
Un complex vitaminic rezultat din mai multe produse, care contineau: Vitamina C, Vitamina B1, Vitamina B6, Vitamina B12, Acid folic, Biotina, si multe altele :P. [n-am cum sa zic chiar tot ce i-am facut, nu?]
Glucoza 5 % subcutan, cat nu putea sa manance singur, si glucoza 10% in seringa, pentru acasa, ca sa-l hraneasca doamna picatura cu picatura, pe la coltul gurii.

Actualmente mananca niste conserve de Convalescence carora, din nou, nu vreau sa le fac prea multa reclama, dar de care gasiti la orice farmacie veterinara care se respecta.


So..I'm pretty happy!

Ia uitati ce fatzuca are grasunul de mai jos! :))

Sa nu ma parasesti - Kazuo Ishiguro

Am avut sansa sa imprumut acest roman de la Simona, si, trebuie sa recunosc, a fost o circumstanta fericita, pentru ca m-am bucurat in fiecare clipa de citire de el.
In speta, cartea e povestea a trei prieteni, Kathy [personajul principal], Tommy si Ruth. In particular, insa, lucrurile sunt mult mai complicate. Actiunea se desfasoara, in primul rand, intr-un fel de realitate alternativa, in care [desi nu ne dam seama la inceput de asta] se cresc serii de clone, pentru transferuri de organe. Exista mai multe centre in care iau 'nastere' aceste fiinte, si in care sunt crescute si educate ca si cum ar fi oameni normali. Zic ca si cum, pentru ca, la inceput, nimeni nu le explica ce sunt, realmente, si de aici intervine problema, de aici provin multiplele intrebari pe care copiii le au, cu privire la orice.
Cititorul e lasat in ceata la fel de mult ca si cei mici, lucru pe care l-am aprciat, tocmai pentru ca eu consider ca asta e farmecul fiecarui roman, sa te mentina intr-un oarecare suspans, cat mai mult posibil.

Cand parasesc amplasamentele in care au fost crescuti si ocrotiti, indivizii-clone devin instant ingrijitori de donatori de organe. Stiu ca suna ciudat, dar la acest moment o surprindem pe Kathy, eroina care ne si povesteste evenimentele premergatoare transformarii ei in ingrijitoare, sau dezvoltarii unei povesti de iubire dintre ea si Tommy.
Simtindu-se legata de Ruth si Tommy, din cauza apartenentei lor la acelasi amplasament, si din cauza timpului petrecut impreuna in copilarie si in adolescenta, Kathy profita de dreptul de a-si alege pacientii, si o selecteaza mai intai pe Ruth. Aceasta era dupa prima donatie de organ, si se refacea destul de greu. Astfel, intr-o dupa-amiaza, mancand biscuiti si band apa minerala, cele doua rememoreaza o serie de amintiri de la Hailsham, casa clonelor in care au locuit, si care le-a influentat o buna parte din existenta.
N-as vrea sa ruinez o buna parte din farmecul acestei carti, dezvaluindu-va detalii despre cum evolueaza Kathy ca fiinta, sau despre relatiile dintre cei trei. In schimb, as vrea sa notez [pentru cei care au citit cartea, eventual] ca, dintre cele trei personaje, am detestat-o enorm pe Ruth. Mi s-a parut o persoana fara prea multa substanta, facuta special ca sa ii zgandareasca pe cei din jur, sa nu le dea pace, si sa le fure tot ce au mai bun. Ce fel de relatie de amicitie se poate initia cu un astfel de individ? Cineva care sa fure atentie intotdeauna, care sa minta cu buna stiinta si care, la un moment dat,sa fie intr-atat de imbatat de propriul narcisism incat sa ajunga sa-si creada minciunile... cine ar putea sa se imprieteneasca cu asa o persoana? In mod clar, eu nu. Sunt o multitudine de faze realmente groaznice pe care i le face lui Kathy, si ajung la o singura concluzie, anume ca eroina principala era pur si simplu prea calma si rationala, altminteri daca as fi fost in locul ei, n-as mai fi stat deloc la discutii cu Ruth.

Nu stiu ce sa zic cu privire la sfarsit. Da, e cam confuz...in sensul ca nu m-as fi asteptat sa se termine cu un happy end. Dar nu m-as fi asteptat nici sa se termine intr-atat de sec, mai ales din cauza instrainarii legaturii dintre cei doi.

In orice caz, stiu ca ce am scris e cel putin ciudat, mai ales din punctul de vedere al cuiva care nu a auzit macar ceva, in mare, despre acest roman. Sa stiti, insa, ca merita citit, si ca o sa va placa unele momente, si ca n-o sa mai vreti sa-l lasati din mana. E foarte bine scris, si am fost chiar impresionata de doua lucruri: 1. Capacitatea unui autor de sex masculin sa nareze din perspectiva feminina, si inca extrem de bine, si sa povesteasca evenimentele din viziunea unei fete sau femei, dintr-un unghi care chiar sa se potriveasca cu felul nostru de a gandi; 2. Posibilitatea unui japonez de a descrie atat de bine tot peisajul sau discutiile, tipic englezesti. Stiu ca Ishiguro e mai mult britanic decat asiatic, dar cata putere de observatie trebuie sa ai, pentru ca, apoi, cand scrii, sa fii capabil sa reproduci intr-atat de bine privirile sau senzatiile tipice pentru o mana de englezi!

4 stele din 5.

Craciun fericit! [+postarea cu numarul 1000]

Sper sa va aduca Dumnezeu tot ce va doriti!
Pozele de mai sus sunt de la targul de Craciun de la Moldova Mall, care a fost acolo, daca nu ma insel, intre zilele de 20 si 24 decembrie.
Mai multe poze aveti pe Picasa :).

Superb!

Astazi nu am cum sa scriu, mai deloc, asa ca-mi pare rau, orice idee as fi vrut sa dezvolt acum nu am timp sa o fac...

I am really sorry. :|
Maine dimineata cred ca am sa gasesc un moment mai liber, in care sa redactez cateva postari.

Viterbo [1]

Mi-am adus aminte, zilele astea, despre cum am ajuns eu si tata in Viterbo, Italia, pentru prima oara in viata mea. Am recitit cateva din postarile pe care le-am facut acum aproape trei ani, si am ajuns la concluzia ca sunt cel putin fractionate. In loc sa dau toate detaliile ca lumea, am vorbit doar despre ce am mancat. Da, era si asta important, nu zic nu, dar puteam sa povestesc despre impresia mea generala asupra oamenilor si asupra locurilor vizitate.

Viterbo e un orasel situat in apropierea relativa a Romei. Am zis relativa pentru ca sunt, totusi, 65 de kilometri, in alte cuvinte nu e o distanta ca de la Iasi la Pascani.

Am fost acolo cu ocazia unui simpozion stiintific international, dedicat bolilor pestilor. Nu va intereseaza amanunte de genul asta, stiu, voi vreti sa cititi faze mai interesante.
Ideea e ca am plecat, din Bacau, cu o cursa a Taromului, si am fost foarte incantata de asta. Era prima oara cand calatoream in acest fel, pentru ca, atunci cand mersesem in Franta, in excursie, alesesem sa mergem cu autocarul.

Toate bune si frumoase. Ajungem noi in aeroportul de langa Roma... trebuia sa vina un autocar ca sa ne ia. Eram 4 persoane de sorginte romana, si asteptam ca niste dezorientati undeva, la un terminal. Habar nu aveam ce trebuia sa facem, pentru ca planul era ca un autocar avea sa vina sa ne ia de la aeroport. Ce nu stiam noi, insa, era ca multa lume avea planificata sosirea in acea zi, motiv pentru care [desi noi ajunsesem pe la 10], autocarul a poposit langa aeroport de-abia pe la 13. Nici o problema.. Eram extrem de entuziasmata, partial din cauza imaginilor - care erau toate redactate in italiana, partial pentru ca multa lume din aeroport parea super chic, se vorbea multa italiana si eu ma gandeam..uite bai ce nationalisti sunt astia! Cat de fain! [habar nu aveam ca ma inselam serios...]


Intr-un final, dupa ce am fost lasati la Domus La Quercia [care am inteles ca inseamna, in traducere libera, un fel de Locuinta a Stejarului], unde trebuia sa aiba loc simpozionul, am fost informati cu privire la detaliile de cazare si unde trebuie sa ajungem. Am stat si-am asteptat pe acolo [deja se facuse dupa-amiaza], ceea ce nu m-a deranjat deloc, doar eu faceam poze peste tot, cu cel de-al doilea aparat al meu, respectiv Fuji S5600.
In fine, dupa ce-am cautat noi mult si bine pe harta, am descoperit unde ar fi trebuit sa ajungem si am pornit la drum. Am batut orasul ala, in cateva zile, per piedes, cum n-am mai mers de multa vreme... Circula, mi se pare, un singur autobuz, iar pentru restul autovehiculelor era foarte dificil de orientat, deoarece stradutele erau inguste - orasul era situat pe un fel de deal mai abrupt. Ce e drept, arata foarte frumos totul. Am apreciat stilul lor de a pastra arhitectura, si am inteles ca au chiar un program la Primaria locala pentru asta, in sensul ca, atunci cand un individ achizitioneaza o casa, daca aceasta e mai veche de un numar de ani, ea nu trebuie sa-si schimbe aspectul. Sunt chemati diversi specialisti, un arhitect si alte persoane fixate pe treaba asta, care sa faca in asa fel incat sa restaureze infatisarea cladirii, fara ca aceasta sa para schimbata in vreun fel. Frumos.

Tocmai asta m-a frapat la pensiunea la care am stat [al carei nume nu-l mai tin minte, din pacate], pentru ca, din afara, arata absolut ...nu zic dezastruos, pentru ca nu era asa, dar era o cladire ca oricare alta. Nici ca o casa n-arata, era ca un fel de parter betonat de bloc. :/ Insa inauntru... doamne, ce confort, ce mobila, ce oglinzi, ce pereti si ce ornamente, ce faianta avea femeia aia in baie, [care btw, faianta era de la Valentino, deci de firma :))]...tot era absolut superb!

Un inconvenient, insa. Nu vorbea deloc engleza. Sau alta limba in afara de italiana. Iar noi 4 nu stiam nici unul italiana. Asta avea sa fie o reala problema, am inteles noi... pentru ca, de fiecare data cand o intrebam unde putem gasi nu stiu ce muzeu sau nu stiu ce obiectiv, ea chiar nu ne intelegea..iar eu, din obisnuinta, incepeam sa vorbesc in franceza. Fiecare fraza de-a mea intr-o italiana aparenta incepea cu "On" :)). On a fatto :)) ? Hello? On a fait, on est alle, etc...

Dupa ce-am fost la opera impreuna, insa, am ajuns sa ne intelegem foarte bine cu ea, cu toate ca parea mai rece, la inceput. Ah, acum imi dau seama ca am uitat sa precizez si cum o chema.. Signora Maria. Aici imi amintesc de un moment foarte comic, cand tata si Mircea [unul din celelalte 2 persoane care ne-au acompaniat] au fost pana in alt oras, ca sa rezolve nu stiu ce, si la intoarcere aveau nevoie sa fie luati de la gara. Cum ea se oferise sa-i ia cu masina, si cum, in majoritatea timpului, statea acasa, le-a zis sa o telefoneze ca sa o anunte in cat timp aveau sa poposeasca la gara. Aici urmeaza un moment italian tipic, de cand Mircea a sunat-o dintr-o statie:

- Alo?
- Signora Maria?
- Si?
- Signora Maria, la telefon Mircea!

=)) Atentie ca el vorbea in italiana, cand a zis 'la telefon Mircea' :)).

Restul calatoriei a fost un fiasco intelectual, cel putin pentru mine, care nu puteam sa pricep cum nimeni nu poate intelege engleza sau franceza. Chiar si astazi, din aceasta cauza, refuz vehement sa invat italiana, pentru ca daca ei nu stiu doua limbi importante de circulatie internationala, doar n-am sa ma chinui eu, in calitatea mea de turist. Popoarele de genul asta sunt peste puterea mea de intelegere - daca vrei sa promovezi turismul si te dai tare rotund pentru ca Italia e tara lui Romeo si a Julietei, a pastelor si a pizzei, a unei arhitecturi formidabile, a Vaticanului, a Romei, a fostului Imperiu Roman... de ce nu stie macar 1 individ din 10 o boaba de engleza?


~~~ To be continued ~~~ [urmeaza o aventura extraordinara]

Jurnale handmade

Cu ceva timp in urma, am cumparat de la BookBlog un jurnal care-mi place foarte mult, si in care n-as scrie nici batuta sau amenintata cu arma. Stiu ca e o prostie, doar pentru ce-mi achizitionez un lucru? Pentru a-l folosi...dar stau in fiecare zi si ma uit la el cat e de frumos, il mai sterg de praf..si parca nu l-as mai incepe, serios!
Din aceeasi clasa de jurnale de topit inima sunt si urmatoarele, descoperite de mine pe site-ul Jurnale Handmade :