Pe frontul de vest nimic nou - Erich Maria Remarque

Cand am inceput sa il citesc, nu credeam ca romanul acesta avea sa aiba un astfel de impact asupra mea. Stiu ca Remarque prezinta o realitate cruda, in toate cartile sale, si stiu ca niciodata nimic din ce romane am de-ale lui nu se termina bine. Problema e ca asa e si in viata, nu e ca-n reclama aia stupida, numai lapte si miere..

Am postat, in urma cu doar cateva zile un numar de citate - cartea e mult mai emotionanta decat ce am reprodus eu. In special m-a ravasit momentul in care Paul il transporta pe Katczynski inspre spital, pe front, dupa ce acesta fusese ranit la genunchi. O data ajuns acolo, e intampinat de un sanitar, care-l mai ia si in ture ca in loc sa-i aduca un pacient normal, i-a trantit pe targa un mort.. Katczynski fusese atins de un glont in ceafa, in timp ce Paul Baumer il cara pe umeri. Mi s-a parut groaznic acest lucru...sa crezi ca iti salvezi prietenul si sa il transporti cu ultimele puteri, si cu un moral si-asa la pamant, si sa-i vorbesti pe tot parcursul drumului..si cand colo, sa ajungi acolo si sa constati ca el era mort.

E un roman crud, care nu e destinat persoanelor slabe de inger, iar aici ma refer la cele care se pot transpune in pielea personajului principal, macar din punct de vedere al incapacitatii de a se mai adapta la conditiile sociale. M-am gandit, la final, ca si in eventualitatea in care sfarsitul n-ar fi fost unul tragic, Baumer cred ca n-ar fi avut viata lunga intr-un sistem normal. Nu de alta, dar in cadrul unei permisii nu poate nici sta locului, din cauza obisnuintei cu razboiul.

Un alt moment extrem de impresionant e acela in care Paul Baumer e prins intr-o palnie creata de un obuz, si nu poate iesi din groapa pana se intuneca, din cauza mitralierelor care suna in continuu, si care l-ar gauri fara mila. Dupa ce isi foloseste casca pe post de test [o scoate incetisor deasupra gropii, dar aceasta e aruncata la cativa metri buni mai incolo, datorita gloantelor care o lovesc], aude pe cineva cum se apropie, si se trezeste cu un francez in "adapost". Paul actioneaza sub impulsul instinctului, ceea ce mi s-a parut destul de corect, si-l injunghie pe francez in gat. Ce ramane e chinul orelor urmatoare, in care omul acela isi va da sufletul, alaturi de germanul nostru, care-si da seama ca nici unul dintre ei nu e vinovat pentru acest razboi, si ca ar fi vrut, intr-adevar, sa nu-l fi ucis. Problema e ca nu ei sunt cei in masura sa decida, ci persoane mai importante, cum ar fi imparatul.

In carte chiar e dezbatuta ideea asta, ca marile conflicte pornesc din marile orgolii, si ca "prostimea" nu are nici o legatura cu asta. De cele mai multe ori, cei care au de suferit sunt oamenii normali, saracii, cei obligati sa-si apere tara pentru ca un idiot suspus a indraznit sa palmuiasca pe altul. [spre exemplu] De-abia asta mi se pare cruzime si prostie...nu faptul ca oamenii se omoara intre ei, in timpul razboiului. Un soldat intors acasa trebuie sa traiasca cu propriile pacate pana la moarte, si sunt sigura ca multe din chipurile celor ucisi vor ramane in mintea lui, pentru multa vreme. Cine-i poate curata constiinta acelui individ? In orice caz, nu cei care au provocat razboiul, in primul rand.

Ah, si ca sa nu uit, cartea e despre Primul razboi mondial, nu despre cel de-al doilea.

O carte magnifica, un Remarque asa cum mi-l amintesc din alte doua romane pe care le-am citit: Trei camarazi si Noapte la Lisabona. Urmeaza Soroc de viata si soroc de moarte si Arcul de triumf. Pe acesta din urma il las ultimul, pentru ca am auzit numai lucruri bune despre el.

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com