joi, 31 martie 2011

Traficantul de arme, Hugh Laurie

Am fost tare bucuroasa sa primesc aceasta carte de la libraria online Libris, in special pentru ca nu mai citisem niciodata ceva de la Hugh Laurie [talentatul doctor House], dar si pentru ca voiam sa ma conving ca desi ai stapanit o arta perfect, nu inseamna ca trebuie sa te limitezi la ea. Se pare, insa, ca m-am inselat si ca nu am foarte multe lucruri noi de spus cu privire la acest roman. E scris bine, da, n-am cum sa neg asta, dar pe tot parcursul lui mi s-a parut ca ar lipsi ceva, lucru care s-a concretizat cand mi-am dat seama ca personajul principal e pur si simplu prea bun, prea tare, [continuarea normala ar fi ..prea ca la tara], prea invincibil, prea ii bate pe toti, prea e indragostit de una care-l tradeaza si ca sa vezi, prea ramane cu fata la final.

Na, e un policier, ce sa zic. Mari asteptari nu aveam de la o carte din acest gen, dar sincer, trebuie sa recunosc ca as fi vrut sa fiu surprinsa in vreun fel. In schimb, Hugh Laurie nu face decat sa demonstreze ipoteza pe care am enuntat-o la inceputul postului, anume ca daca esti talentat intr-un domeniu nu se prea poate sa fii si in altul. Asta ca sa nu mai spun ca, probabil, unele bucati au fost inlaturate/adaugite de editor. Cea mai mare dezamagire a mea ramane, intr-un final, faptul ca nu am avut sansa sa citesc Traficantul de arme in limba engleza, deoarece sunt unele parti in care umorul englezesc transpare putin, dar pur si simplu nu-l pot intelege, asa cum e, tradus in limba romana. Ce sens are sa mi se spuna, spre exemplu, ca un om inconstient se trezeste uitandu-se la ceva intr-atat de diform incat isi da seama, intr-un final, ca e vorba de o parte a corpului omenesc, dar ca greu ii mai vine sa creada ca e o ureche? Nu suna prea aiurea in limba romana? Intr-un fel, nici macar nu am cum sa-l invinovatesc pe traducator, pentru ca sunt unele faze care trebuie citite in limba in care au fost enuntate pentru prima oara..altminteri, se pierde mult prea mult din sens.

Pe scurt, insa, ca sa las opinia mea la o parte si sa nu va determin chiar sa nu cititi cartea asta [pentru ca, asa cum am zis, e o carte bine scrisa si daca intr-adevar va plac eroii puternici, putin neobisnuiti, care au fost in armata si carora nu li se poate frange gatul din nici o pozitie, atunci e alegerea potrivita pentru voi], sa va povestesc un pic despre ce e vorba:
Thomas Lang e un fost militar care actualmente indeplineste sarcini relativ simpliste, angajandu-se periodic ca bodyguard-ul diverselor personalitati [de orice natura]. In acest sens, el are doua avantaje: 1. nu e intr-atat de musculos incat sa arate ca e bodyguard si 2. a facut, totusi, o cariera in armata, astfel incat e bine pregatit. Un lucru la care Tom al nostru nu se astepta atunci cand escortase un diplomat intr-o tara straina era ca, in restaurantul unui hotel, el avea sa primeasca o cerere de a asasina pe cineva. Cum britanicul nostru e un baiat de treaba, bineinteles ca o sa refuze oferta primita, ba mai mult, cum ni se demonstreaza intotdeauna ca intentiile bune nu raman niciodata nepedepsite, in incercarea realmente stupida de a anunta persoana ce urma sa fie asasinata ca e in pericol, Lang este prins si abrutizat de un vlajgan din casa viitoarei victime. One thing leads to another si, pana la urma, Thomas ajunge sa-l ucida pe Rayner, bruta de care va spuneam mai sus. Aici lucrurile incep sa se complice si dintr-o confuzie aparenta cum ca Tom ar fi asasin platit, se ajunge la o intriga fenomenala cu privire la traficul de droguri si de arme, la terorism si alte crime bine puse la punct.

Inca o data ma vad nevoita sa specific ca e un roman politist bun si ca, in afara faptului ca e ceva cam previzibil pentru gusturile mele, fanii genului acesta il vor aprecia cu siguranta - motiv pentru care e si premiul la viitorul meu concurs. :)
Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com

3 comentarii:

DiAnais spunea...

Am vazut ca o citesti si asteptam cu nerabdare sa scrii despre ea. Am fost tentata de multe ori sa o iau, de cand am aflat de ea, dar am ezitat pentru ca imi place atat de mult Hugh Laurie incat nu am vrut sa fiu dezamagita de el.
Din ce scrii tu...parca tot nu-s convinsa. :)

Dragonfly Accessories spunea...

Hehe,am castigat-o la un giveaway :)
Nu e extraordinara povestea dar am ras foarte mult,cat umor !!!!
Ai dreptate,in engleza credd ca umorul e si mai evident...
Daca doreste cineva sa o citeasca,o pot imprumuta.O pot trimite chiar prin posta daca nu sunteti din Brasov :)

Cristina V spunea...

Well, Diana, poate ai noroc si o castigi la concurs. :)

Trimiteţi un comentariu

Un produs Blogger.