Nopti fara luna, John Steinbeck

De ce oare reuseste Steinbeck sa ma impresioneze de fiecare data, in detrimentul evident al celor care-i impartasesc meseria acum, in secolul XXI? Zilele astea citesc Iarna vrajbei noastre si, ca oricare alt roman inceput fara sa cunosc nici un detaliu, am fost putin reticenta...insa dupa nici 10 pagini, deja incepusem sa-l iubesc. Cum poate omul asta sa nareze intr-atat de bine, sa produca o actiune alerta si bogata, sa descrie evenimente, oameni precum si peisaje de o maniera incat nu te poti plictisi? Iar daca el o poate face, de ce contemporanii nostri sunt incapabili de asa ceva? Tot ce am citit publicat dupa 1990 e mult mai slab decat Steinbeck. That says something, doesn't it? Noi nu prea mai avem asa multe probleme la care sa ne raportam, noi cu standardele noastre inalte de viata...tocmai din acest motiv doar romanele care evoca stari sufletesti dizgratioase sau dezastruoase, alaturi de evenimente cruciale devastatoare [genociduri, acte de cruzime, rapiri, privari de libertate] reusesc sa ne impresioneze. Asa ca da, carti precum Sarah's Key [Tatiana de Rosnay] sau Room [Emma Donaghue] merita citite tocmai pentru ca povestesc despre lucruri care s-au intamplat o data sau care se intampla, dar extrem de rar. 

Nopti fara luna e o carte speciala, pe care am devorat-o incet, cu toate ca are doar 100 si ceva de pagini. Povestea e relativ simpla. Un sat din nordul Europei [localizat, dupa cum ajungem sa banuim, intr-una din tarile scandinave] e cucerit de o forta opozanta. Locuitorii stiau de existenta razboiului dar, cumva, pana la acest moment, fusesera scutiti de ororile lui. In acea zi, insa, cei sapte soldati din garnizoana plecasera intr-un loc stiut de o iscoada, unde fusesera asteptati de dusmani, care-i ucisesera pe toti. Catunul ramane, astfel, fara nici un fel de aparare in fata inamicului, iar faptul ca nu mai fusese niciodata cucerit determina o serie de reactii care de care mai ciudate. Primarul si locuitorii incearca sa apeleze la umanitatea cotropitorilor, care, bineinteles, e mai mult decat dramuita [practic inexistenta]. Executia unui miner pentru uciderea unui soldat din ocupatie revolta intreaga populatie locala, si de unde pana in acel moment nici n-ar fi existat, in mintea oamenilor, posibilitatea unei rebeliuni, dintr-o data se pun la cale tot felul de actiuni care sa inlesneasca lupta impotriva dusmanilor.

Pe langa atitudinea calma si traditionala a primarului [initial], am apreciat enorm de mult felul in care a fost tratata cartita, adica tradatorul. George Corell e cel in care toti au avut incredere, si pe care-l cunosteau cu totii de o gramada de vreme..astfel incat atunci cand se descopera ca el a fost cel care a vandut comunitatea, aceasta nu-l mai poate primi in sanul ei. Pe de alta parte, inamicii n-au nici un dram de incredere in el, dat fiind ca a fost capabil sa tradeze o data, si nu orice fel de oameni, ci o mana de indivizi pe care-i cunostea din tinerete si alaturi de care a trait o viata multumitoare si 'onesta'.

E o carte superba, dupa cum am zis si mai sus. Nu are sens sa dezvolt subiectul de asa maniera incat sa nu mai fiti interesati de lectura ei, mai ales ca are intr-atat de putine pagini [mi-as fi dorit sa fie muuuuult mai multe] incat ar insemna sa va povestesc mai tot. Ce pot sa fac, insa, e sa va o recomand cu o neobisnuita caldura [atipica mie, cand vine vorba de romane, mai ales in ultima vreme cand am citit atat de multe carti proaste], sa va spun ca desi e scurta, e roditoare, in sensul ca va veti pune o serie de intrebari asupra naturii umane, dupa ce o veti fi citit-o.

Un lucru interesant pe care l-am aflat despre romanul in discutie e ca a fost un comision realizat de Steinbeck pentru OSS [Office of Strategic Services], un fel de precursor al CIA-ului, si ca a fost scris in 1942, deci in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In alte cuvinte, acei cotropitori, cu toate ca nu sunt numiti niciodata [ca apartinand unei alte tari, adica] sunt reprezentantii germanilor, iar tara unde este situat satucul e Norvegia, ce a fost ocupata in timpul razboiului de catre cei din urma. Invadatorii cred intr-un Conducator, care e pomenit pe tot parcursul actiunii dar care nu apare personal. Suspicionam, cumva, ca e vorba de Adolf Hitler. 

Am gasit o oarecare similitudine in felul de a povesti al lui Steinbeck in raport cu schimbarea regimului democratic cu cel totalitar, si felul de a istorisi al lui George Orwell, pe care il ador, de asemenea. Cumva Nopti fara luna mi-a amintit, din departare, de unele portiuni din 1984.

O carte de nota 10.

------------------------------------------------------

Cumpara acum de la libraria online Libris!

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com