Iarna vrajbei noastre, John Steinbeck [citate]

Iubiti colegi, le-am spus, daca totul e atatde simplu, de ce nu reusesc mai multi oameni? De ce comit mereu, aproape toti aceleasi greseli? De ce, oare, scapa ei intotdeauna din vedere cate ceva? Poate ca defcienta reala, fundamentala, consta intr-o forma oarecare de bunatate. Marullo spunea ca banii n-au suflet. In cazul acesta, inseamna ca sufletul unui om de afaceri, orice forma de bunatate constituie o slabiciune. Cum se face ca poti obliga baieti obisnuiti si cumsecade sa-si macelareasca semenii in razboi? Ei bine, e mai usor sa-i obligi daca dusmanul e de o alta natie sau daca vorbeste alta limba. Dar cum s-a intamplat in razboiul civil? Yankeii au mancat copii mici, iar rebelii i-au lasat pe prizonieri sa crape de foame. 

Mi-aduc aminte ca imi spuneam cat de intelept fusese Hans Christian Andersen. Regele isi marturisea tainele adancului unei fantani, si tainele lui ramaneau nedivulgate. Cel care spune altora taine sau povesti, trebuie sa se gandeasca la persoana care il asculta sau il citeste, caci o povestire are tot atatea versiuni cati si cititori. Fiecare ia dintr-o povestire ceea ce-i convine, sau ceea ce e in stare sa ia si transforma, astfel, povestirea dupa masura lui. Unii culeg cateva firimituri, aruncand restul, altii cern povestea prin sita prejudecatilor lor, altii o coloreaza cu propria lor incantare. Pentru ca un cititor sa se simta in largul lui, povestirea trebuie sa-i ofere unele puncte de contact. Numai atunci va putea sa accepte miracolul. O poveste pentru Allen trebuie sa fie altfel construita decat o poveste pentru Mary a mea, si remodelata, la randul ei, pe masura lui Marullo, pentru ca acesta sa o savureze. Dar poate ca tot Fantana lui Hosay din basmele lui Andersen, este ascultatorul cel mai bun. Ea se multumeste sa asculte, iar ecoul pe care-l transmite inapoi este potolit si se risipeste repede.

Cand unul dintre cei care reusesc, obtine ceea ce ii trebuia sau dorea sa aiba, redevine virtuos cu aceeasi usurinta cu care isi schimba camasa, si dupa cat se vede, nu sufera de pe urma acestor incalcari, presupunand desigur, ca nu este surprins asupra faptului. [...] Iar daca iti treci cu vederea micile pacate, de ce nu ti-ai trece si o lovitura fulgeratoare, cruda, curajoasa? Daca a fost comisa lent, cu perseverenta, o crima este mai putin grava, decat o injunghiere rapida si nemiloasa?  Eu nu ma simt deloc vinovat fata de vietile nemtilor pe care i-am ucis. Sa presupunem ca as desfiinta pentru o clipa toate preceptele morale, nu numai cateva dintre ele. Dupa ce mi-am atins telul, nu le pot oare respecta din nou?Afacerile sunt, fara indoiala, un fel de razboi. De ce sa nu declar un razboi total, in vederea instaurarii pacii?

In luna iunie, impins de instinct, barbatul coseste iarba, insamanteaza ogoarele si incepe lupta impotriva cartitelor, iepurilor, furnicilor, gandacilor, pasarilor, impotriva tuturor vietuitoarelor care se coalizeaza pentru a-i prada gradina. Femeia priveste, induiosandu-se, petalele infoiate ale trandafirilor, ofteaza, obrazul ei se catifeleaza, devenind si el o petala, iar ochii par doua stamine.

Amanase prea mult. Ca sa imbatraneasca, femeia are nevoie de un cadru anume, cu lumini, cu butaforie, catifea neagra, copii, in mijlocul carora sa incarunteasca si sa se ingrase, sa chicoteasca si sa se lacomeasc ala mancare; are nevoie de dragoste si protectie, de un sot linistit si nepretentios, sau de si mai linistitorul si mai putin pretentiosul sau testament, cu banii depusi la banca. Femeia care imbatraneste singura e un deseu nerecuperabil, o zbarcitura obscena, daca nu e inconjurata de o suita de hodorogi care sa-i mormaie si sa-i trancaneasca despre toate bolile ei, oblojindu-i partile dureroase.

- Baiete, la scoala te-ai mai gandit?

- Cui ii mai trebuie scoala, cand are un contract?

Am iesit repede din camera, am inchis usa, am intrat in baie si am dat drumul la apa, expunandu-mi pielea dusului rece, lasand frigul sa ma patrunda cat mai adanc, ca sa-mi stapanesc tremurul de furie ce ma cuprinsese. 

- Nu aud decat muzica amoroasa a unui maimutoi cu fundul albastru.

Intr-adevar, in camera mare, Allen isi sfasia sufletul revoltat: Am vrut sa cer iubirea ta nebuna, dar toti au spus ca eu nu stiu ce vreau, si tremur tot cand suntem impreuna, dar toti imi spun ca eu nu stiu ce vreau.

- Cred ca am sa-l ard de viu, cereasca mea sotie.

- Nu, n-ai s-o faci. Mai ales cand vei afla despre ce e vorba. 

- Nu pot sa aflu si asa nespalat cum sunt?

- Nu.

Am intrat in camera cea mare. Allen imi raspunse la salut, privindu-ma cu expresia inteligenta a unei bucati de guma de mestecat.

- Sper ca ai cules din praf inimioara ta singuratica si indragostita...

- Hî?

- Hî, domnule! După cum am auzit data trecută, cineva o luase şi o aruncase pe jos.

-----------------------------------------

Cumpără acum de la ProCarti.ro !

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com