Aseara, cand am vrut sa merg in camera lor si sa ma uit la televizor cu ei amandoi, mama deja adormise si nu mai avea sens sa fac vreun zgomot si sa o trezesc... Ma intreb uneori, cum se poate sa ajung atat de tarziu sa o iubesc atat de mult? Pe masura ce inaintez in varsta constat ca devin din ce in ce mai sentimentala, ca tin din ce in ce mai mult la oameni si ca mi-ar veni groaznic de greu sa ma despart de ei. Nici nu vreau sa ma gandesc la momentul in care va trebui sa realizez ca-mi voi pierde parintii, intr-o zi. Poate asta mi se intampla pentru ca sunt singurul lor copil, poate de asta-mi vine asa de greu sa fac constatarea asta, poate...
Ei vor fi intotdeauna in inima mea.
Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com
![librărie online](http://i1234.photobucket.com/albums/ff406/dried_daffodil/111-35.jpg?t=1312281716")
6 comentarii:
Părinţii sunt întotdeauna ai tăi şi nu ţi-i poate lua nimeni. Chiar dacă ai fi avut 5 fraţi tot ţi-ar fi fost greu să te gândeşti la momentul ăla.
Nici eu nu pot să-l concep.
:)
Acelasi lucru l-am observat si eu la mine: cu cat inaintez in varsta, parca mai mult o iubesc pe mama... Sa fie oare constientizarea faptului ca trec anii si ne ramane din ce in ce mai putin timp de petrecut alaturi de parintii dragi?
Da ai perfecta dreptate! Cand inaintezi in varsta incepi sa tii mai mult la cei dragi si te gandesti cu groaza ca intr-o buna zi vei ramane fara ei. Din pacate asta-i omenirea: muritoare.
Gandeste-te ca intr-o buna zi nu o sa mai fim nici noi..........
bucura-te ca parintii sunt sanatosi si langa tine....si ei siguri se bucura de prezenta ta:)
I miss my mommy also... o văd maxim de 4 ori pe an. :(
Trimiteţi un comentariu