Gradina uitata, Kate Morton

Inainte sa incep sa ridic in slavi acest roman, am sa spun ca mi-a adus aminte destul de bine de Albastru pur sau alte carti ale lui Tracy Chevalier, in sensul ca stilul celor doua scriitoare se aseamana chiar mult. N-am s-o invinuiesc pe Kate Morton de a se fi inspirat de la Chevalier, pentru ca nici nu stiu macar daca a citit ceva de-al ei. Nevertheless, pot sa zic ca ideea cu secretul si redescoperirea lui se vehiculeaza din ce in ce mai mult in ultima vreme, multe carti avand drept tema principala chiar subiectul asta. Oricum ar fi, nu pot sa zic ca ma deranjeaza sa citesc asa ceva, dat fiind faptul ca nu stiu cum reuseste, dar Kate Morton scrie total neplictisitor. Chiar si amanuntele cotidiene, care n-ar interesa pe nimeni, pana si acelea mi s-au parut interesante, datorita stilului ei.

Gradina uitata e un roman frumos. N-ar fi trebuit sa-mi ia prea mult, dar am vrut sa ma las sedusa de povestea cartii, intrucat istorioara merita intr-adevar atentia cititorului. Exista relativ multe personaje, dar nu intr-atat de multe incat sa ni se para impovarator numarul lor. Din pacate, n-am putut sa-mi dau seama cu exactitate care e eroina principala a romanului. Desi majoritatea evenimentelor au loc in zilele noastre, avand-o in prim plan pe Cassandra, nepoata lui Nell, o alta parte dintre ele e dominata de figura lui insasi Nell, si, bineinteles, cea de-a treia si ultima parte ne transpune in lumea si epoca lui Eliza Makepeace, faimoasa scriitoare de povesti ciudate pentru copii. Cred ca am reusit, intr-adevar, sa va ametesc cu fraza de mai sus.

Povestea zice cam asa:
2005 - Intr-un pat de spital din Australia, moare o batrana, alaturi de care vegheaza nepoata, Cassandra, ce va mosteni ulterior posesiunile lui Nell. La scurta vreme dupa inmormantare, Cass afla un secret despre bunica ei, pe care nu l-ar fi banuit niciodata si care i-a schimbat batranei intregul curs al vietii.
1913 - O fetita de patru ani este gasita pe tarmul australian, la debarcarea unui vapor. Nu pare sa-si aminteasca nimic despre familia ei. Este indragita de Hugh, un barbat care lucra in port, care o duce acasa si care, impreuna cu sotia sa, ajunge sa o adopte.
~1889 - O fata de treisprezece ani se chinuie sa-si duca zilele mai departe in cartierele de cea mai joasa speta a Londrei, neavand bani, dar avand in schimb, un frate in grija. Mama ei murise fulgerator si le smulsese jigodiilor din casa carora traia promisiunea solemna ca nu aveau sa-i arunce pe copii in strada. - dupa cum spuneam, aceasta e partea mea favorita, iar portretul strazilor londoneze de la acel moment e realizat destul de bine. Am avut sentimentul ca Morton are un stil aproximativ dickensian, in aceasta portiune a romanului.

Ei, toate aceste trei povesti se unesc si fac una singura, spre finalul cartii, si daca sunteti la fel de naivi ca mine, n-o sa va vina sa creada ce intorsatura pot lua lucrurile. Am apreciat sensibilitatea lui Morton, felul ei de a nara si de a ma invalui in atmosfera a trei epoci diferite, am apreciat modul in care a ales sa-si schiteze personajele, si, de asemenea, am apreciat nespus faptul ca ele nu se incadreaza in tipicul plictisitor al eroinelor de zi cu zi. Ele sunt diferite, sunt putin ciudate, sunt interesante si au ceva de spus, indiferent de tristetea care le apasa, de o suta si ceva de ani.

Pur si simplu frumos. As vrea sa le multumesc mult celor de la Libris.ro pentru a-mi fi oferit sansa de a citi acest roman.

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com