The Distant Hours, Kate Morton

Imi pare rau ca citesc asa multe carti in limba engleza in ultima vreme, dar nu prea ma pot abtine de cand am pus mana pe Kindle. Am facut rost de foarte multe romane la preturi mai mult decat acceptabile, care m-ar fi costat o gramada de bani, in varianta tiparita. Stiu ca nu multa lumea agreeaza ideea de citire electronica, dar eu cred ca e o investitie pe termen lung. Plus ca da, in cazul in care ati auzit zvonul cum ca se citeste mai repede de pe un e-book reader, da, e adevarat. Sa intorc pagina imi ia mai putin de o secunda, ceea ce mecanic as fi depasit cu mana mea dand pagina din hartie la o parte, ba asezand si romanul intr-o pozitie mai confortabila. E un gadget absolut incredibil si mi-l doresc de atata vreme incat acum pur si simplu il ador.

----------------------------------------------

The Distant Hours  a lui Kate Morton e cea de-a treia carte pe care o citesc de la aceasta minunata autoare. Intai am parcurs Casa de la Riverton (si am sa-i multumesc Mihaelei pentru asta pentru ca mi-a imprumutat-o), apoi cei de la Libris mi-au trimis Gradina uitata, care mi-a placut peste masura, si dupa ce am aflat si despre acest ultim roman al ei, am zis ca trebuie sa-l am. Un click mai tarziu, totul s-a rezolvat.
Bineinteles, Morton se foloseste din nou de stilul tipic cu care ne-a obisnuit si in Gradina uitata. In opinia mea despre aceasta ziceam ca naratiunea ei aduce un pic cu cea a lui Tracy Chevalier, insa se pare ca modalitatea asta de a schimba perspectivele de la un personaj la celalalt e din ce in ce mai frecventa, fiind utilizata de multi autori contemporani. Mie-mi place asta, pe de o parte pentru ca vreau sa stiu perspectiva fiecarui personaj-narator, si pe de alta pentru ca, de multe ori, istorioarele au timpuri diferite, asa ca ma delectez cu descrierile epocii tipice fiecarui erou.

The Distant Hours e povestea a trei surori, Saffy, Percy si Juniper. Of, nici nu stiu cum sa incep asta. Mi-a placut intr-atat de mult cartea incat e pur si simplu greu sa incerc sa-i descriu actiunea.
Cele trei surori sunt fiicele unui lord, Raymond Blythe, detinatorul unui castel si scriitorul unei carti pentru copii, The True History of the Mudman. Saffy si Percy provin din prima casatorie a batranului, in timp ce Juniper din cea de-a doua. Juniper e ciudata si ramane asa pentru toata viata, dar are instincte creatoare absolut geniale, fiind extrem de priceputa la scris. Saffy e o romantica incurabila, care scrie si ea, la randul ei, tot felul de povestiri simpatice in care eroinele isi gasesc sufletele pereche. Percy, pe de alta parte, e extrem de barbateasca si autoritara, semanandu-i, intr-o mare masura, tatalui ei. Viata lor se desfasoara in umbra celui de-al doilea razboi mondial [daca mai citesc multe romane despre el s-ar putea sa-mi dau teza de doctorat in asta, nu in domeniul meu :))].
Actiunea incepe propriu-zis cand o editoare tanara merge acasa doar ca sa-si descopere mama in lacrimi. Relatia dintre cele doua a fost intotdeauna tensionata, dar cand Edie o vede pe mama ei plangand amar, dupa descoperirea unei scrisori care-i fusese adresata in timpul celui de-al doilea razboi mondial, de la o anume Juniper, ea devine intrigata si incepe sa investigheze cu privire la asta. [nu-s foarte coerenta deoarece m-am plictisit toata ziua si acum sunt cam somnoroasa, desi nu-nteleg de ce, dat fiind ca n-am facut mare lucru, decat sa termin frumusetea aia de carte care se cheama The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society] Postasul avusese o zi probabil teribil de proasta atunci, incat scrisoarea nu mai ajunge sa fie livrata decat la inceputul anilor 80, perioada in care se desfasoara si marea majoritate a actiunii.

Pe scurt, romanul asta mi-a redeschis pofta pentru Historic Fiction. Avem trei surori care au fost nevoite sa se multumeasca cu un trai relativ mediocru, intr-un castel care, zi dupa zi, tot se deterioreaza. Avem o eroina tanara curioasa, un fel de Miss Marple minus varsta sau par alb, si minus ochelarii de pe nas. Avem o mama care vrea sa ascunda secrete dar nu reuseste prea bine. Si, bineinteles, avem ego-uri peste ego-uri, orgolii care nu vor sa fie combatute, dar mai ales... mai ales... avem o crima absolut abominabila, sau ceea ce pare astfel, la inceput.

Va zic, Kate Morton a scris cartea asta gandindu-se la toti acei oameni care adora anii '40 si '50, in ciuda lipsurilor groaznice pe care le-a presupus perioada respectiva. People were just nicer back then, probabil pentru ca, din cauza razboiului, se ajutau reciproc. Bineinteles, nu acelasi e cazul celor trei surori de care ziceam mai sus, mai ales cazul lui Percy, care, la un moment dat, aproape ca isi doreste ca Hitler sa continue bombardamentele, pentru a avea o ocupatie [era angajata la ambulanta locala, si o data cu sfarsitul conflictului ar fi trebuit sa se intoarca la castel 24/7].

Kate Morton dovedeste cu succes faptul ca e capabila sa schiteze extraordinar de bine personalitati feminine. As fi curioasa sa vad daca ar scrie vreodata ceva din perspectiva unui barbat, pentru ca, pe alocuri, cred ca v-ati dat seama ca romanul devine relativ romantic, nu numai din cauza a doua legaturi amoroase [a lui Juniper si a lui Edie], ci pentru ca asta e stilul tipic a lui Morton. Ce sa zic, e frumos. Mi-a placut mult. Insa eu, de felul meu, sunt in genul lui Percy, mai masculina si mai batoasa, asa ca, daca e sa citesc ceva despre WWII, ar fi sa aleg ceva in stilul lui Remarque. Pacat, insa, ca el s-a preocupat de WWI, nu de cel de-al doilea. Hemingway citesc intotdeauna cu placere, dar ma irita la culme ca nu ma pot regasi in descrierile lui, si asta bineinteles pentru ca eu n-am stat cu pumnii inclestati de frica, in transee, dar si pentru ca o buna bucata din ce a scris Hemingway e pura fantezie, dat fiind faptul ca nu a participat ca lumea la razboi. Din cate am citit pe diverse site-uri, s-ar parea ca s-a intamplat sa fie in Spania in timpul razboiului civil, iar faptele de vitejie din primul razboi mondial ar fi mai degraba inexistente, cu toate ca da, a participat in mod direct la culegerea de cadavre de pe front. De luptat, insa, nu prea a luptat, dat fiind ca majoritatea razboiului l-a petrecut intr-o ambulanta. Asa ca tot ce e scris de pe front e de fapt din interiorul unui spital sau din povestirile unor soldati, iar a spune ca asta a trait el cu adevarat, ca a fost activ in interiorul cosmarului ala...mi se pare o minciuna sfruntata, care mai tarziu, s-a si aflat. Mna, desigur ca e traumatizant si sa tratezi oameni dezmembrati, n-o sa neg asta. Dar de aici la a afirma ca ai fost in groapa cu altii, ca te-ai ferit la milimetru de gloantele inamicilor, ca ai plans isteric peste cadavrul unui prieten.. lie much?

Eh, asta-s eu, pasionata de adevar.

Recomand romanul asta. Mai ales fetelor with a soft spot pentru WWII..iar in categoria asta ma incadrez eu cu siguranta. :)

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com