luni, 28 noiembrie 2011

Ucenicul asasinului, Robin Hobb

Ucenicul Asasinului e primul roman aparținând genului de literatură fantastică pe care-l citesc, după ani de zile de la ultimele lecturi de acest gen când m-am desfătat cu Anne Rice și Cronicile Vampirilor. Poate fiindcă de-a lungul vremii am crezut că literatura aceasta e departe de a-mi transmite ceva, poate fiindcă am crezut că sunt doar niște povești ușoare fără substrat, am evitat să citesc. Până când, la recomandarea cuiva, am savurat primul roman al trilogiei Farseer și nu-mi pare deloc rău.

Romanul începe cu perioada copilăriei lui Fitz Chivalry, bastardul prinţului moştenitor al celor Şase Ducate. După ce se află că Chivalry Farseer (Farseer e o dinastie care de-a lungul multor ani a adus pe tronul ducatelor regi vrednici şi buni mânuitori ai Meşteşugului - o putere supranaturala pe care numai cei talentaţi din naştere o puteau "învăţa") a avut un copil înainte de a se căsători, acesta abdică şi se retrage la ţară. Bastardul însă rămâne la curte, în grija grăjdarului şi a asasinului curţii. Ambii încearcă, pe cât posibil, să-l iniţieze pe băiat în tainele meseriei lor.

Deşi mai marii curţii regale au avut dintotdeauna darul acesta de a comunica la depărtare, de a influenţa minţile celor mai slabi de fire (şi, în principal, a piraţilor cotropitori ai Corăbiilor Roşii care răpeau locuitorii ducatelor de coastă şi le ştergeau orice urmă de omenie, de sentiment, de conştiinţă), nu au avut niciodată darul de a vorbi cu animalele, numit Har şi pe care eroul nostru îl stăpâneşte chiar foarte bine. Din păcate pentru el însă, această abilitate a fost întotdeauna considerată un blestem, o dovadă a existenţei răului (mentalitate care îi va da mult de furcă lui Fitz pe parcursul cărţii).

Nu mai insist acum să ofer mai multe detalii din carte deoarece probabil aş strica farmecul unei lecturi proprii. Cert este că volumul conţine cam tot ce necesită o lectură bună, şi anume toate părţile unei povestiri şi o intrigă şi un punct culminant tare bine puse la punct (puncte forte în ceea ce mă priveşte).

Cartea se citeşte grozav de uşor, e bine tradusă şi are o cursivitate extraordinară, deşi nu e scrisă în genul cărţilor pentru adolescenţi, ba chiar e plină de arhaisme şi descrieri. Suspansul însă, personajele incredibil de bine conturate şi povestea fantastică te fac să nu mai laşi cartea din mână.

O recomand din toată inima celor care vor să savureze o carte bună dar să se desprindă pentru o perioadă de realitate. Aştept cu nerăbdare şi un film!

Cartea o găsiţi pe saitul librăriei online Libris la un preţ redus de numai 29.9 lei.
Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Un produs Blogger.