Concurs fulger - Castiga o carte!

Acest concurs e organizat de blogul Prelude in E Minor in colaborare cu Librariaonline.ro. Regulile sunt urmatoarele:

- Castigatorii vor fi desemnati prin tragere la sorti, utilizandu-se site-ul random.org

- Participantii se pot inscrie la concurs printr-un comentariu la acest post, in care trebuie precizate numele respondentului, precum si o adresa de e-mail valida, la care castigatorii vor fi contactati, ulterior.

- Termenul de inscriere la acest concurs este 1-4 martie, urmand ca pe data de 5 rezultatele sa fie facute publice, iar expedierea premiilor se va face pana in data de 20 martie. 

Premiile constau in urmatoarele titluri:

1. Arta de a fi femeie, Svetlana Sauciuc, Editura Orfeu, 2000

Oriunde s-ar afla, in orice tara, in orice epoca, in orice pozitie sociala, in orice etapa de viata, ea este un giuvaer nepretuit, o adevarata comoara pentru lumea careia ii apartine. Aceasta este viziunea Orientului stravechi despre femeie, adorata ca incarnare a Misterului universal. Traim vremuri dramatice, desacralizate, iar Occidentul a rasturnat de mult aceasta reprezentare transfigurata. „Arta de a fi femeie” vrea sa o restaureze, aratand contemporanelor noastre cum sa-si recastige nuantele si dimensiunile unei feminintati fascinante. Inteligenta, umor, senzualitate savuroasa, lipsita de inhibitii, dar si de excesele disperate ale sexualitatii rudimentare promovate adesea de cultura in care traim, libertate interioara, creativitate, contactul profund cu propriul suflet, respectul de sine si puterea de iubi, credinta, forta si sacrificiul spiritual, toate acestea asteapta sa ajunga la punctul lor de varf. Pentru ca fiecare femeie sa aiba metode precise si accesibile sa-si implineasca astfel propriul potential exista aceasta carte. „Arta de a fi femeie” – o invatatura pentru maestra din tine.

2. Cititorul din pestera, Rui Zink, Cartea de pe noptiera, Editura Humanitas, 2008

„Te autorizez sa subliniezi cartile pe care le vei citi“, spune personajul principal al acestei povesti. Este numai una din lectiile pe care le primeste un adolescent, care a nimerit la timp in cea mai frumoasa si mai grea aventura a vietii lui: cititul cartilor. Baiatul, ai carui parinti tocmai au divortat, face parte dintr-o gasca de hoti marunti. Prefera, fara indoiala, televizorul, nu biblioteca. Dar, spre ghinionul lui, ajunge intr-un loc unde nu exista televizor...

O parabola despre lumea de azi si o minunata lectie de citit.

3. Sexul ciresilor, Jeanette Winterson, Raftul Denisei, Editura Humanitas, 2009

Romanele lui Jeanette Winterson sunt traduse in peste treizeci de tari. Sexul ciresilor a fost recompensat cu E.M. Forster Award de catre American Academy of Arts and Letters.

Neconventional si socant, Sexul ciresilor transforma imaginatia in spectacol si limbajul in pariu. Scriitoarea denunta legile patriarhale ca insuficiente, mincinoase si pline de cruzime, aducand in prim-plan personaje bisexuale, hibride, care joaca X si 0 in marginea tuturor tratatelor de biologie sau de morala.

Uau, cata nesimtire.

Am fost azi sa ridic niste poze de undeva, si am intrebat trei angajati unde se gaseste ghiseul la care trebuie sa ma adresez; am primit urmatoarele raspunsuri: acoloşa, la capătul magazinului, faci dreapta şi-l vezi indata [cand eu inca nu intrasem in magazin, deci imediat cum faceam dreapta aveam sa ajung in altul]. Daca va intrebati, cumva, de ce n-am cerut mai multe informatii...pot sa va spun ca la o secunda dupa ce mi-au raspuns, mi-au intors spatele si-au plecat, astfel incat am ramas cu fraza-n gura, nerostita, cu o moaca frustrata, si cu un gust extrem de amar cu privire la 'amabilitatea' personalului de la Carrefour Felicia Iasi. Va recomand sa mergeti la sigur, eventual sa cereti o harta a magazinului de la receptie [daca exista asa ceva], deoarece n-aveti nici o sansa sa gasiti un pic de intelegere la cei care sunt platiti sa va ajute.

In alta ordine de idei, nu pot sa spun decat ca ma bucur ca termin, in sfarsit, facultatea asta, si ca n-am sa mai vad unele fete care-mi fac ziua 'mult mai buna'. De asemenea, ma bucur ca nu merg la banchet, ma bucur ca nu mi-am facut prieteni in cadrul acestei forme de invatamant, si din nou, ma bucur ca n-o sa mai fiu nevoita sa suport orele fara sens, petrecute in compania unor inspizi [de ambele parti, ca sa nu se supere nimeni, atat studenti, cat si cadre didactice]. Sunt in extaz cand ma gandesc ca n-o sa mai trebuiasca sa va aud glasurile,  precum si sa va suport obiceiul extrem de prost pe care-l aveti de a susoti si de a barfi pe absolut toata lumea, fara a face discriminari [macar in acest sens].

In alte cuvinte, sunt mandra de profesia mea, dar de colegii mei in nici un caz. :) [exceptie fac colegii mei de grupa, care-s niste oameni normali, probabil singurii din acest an]

Ca am luat tramvaiul si ca iar s-a atins un boschetar de mine, cand eu chiar ma chinui sa ma spal dimineata cand ma trezesc...ca sa nu mai spun de flora microbiana cu care e contaminat un personaj de acest gen, care pute de parca nu s-a mai spalat de 6 luni... ca aerul nu mai era respirabil in jurul lui si ca am incercat, pe cat posibil, sa nu arat asta, numai datorita unei doze sanatoase de bun simt, predicata intens de ai mei, in cadrul celor 7 ani jumate petrecuti acasa... ca ieri stateam linistita in autobuz cand au venit doua fufe si s-au postat in laterala mea, si-au inceput sa vorbeasca despre cosmetice si religie FOARTE TARE, si sa-mi rada in timpan, in timp ce eu incercam,in mod cu totul disperat, sa citesc dintr-o carte... ca azi iarasi era sa fiu daramata de parfumul unei domnisoare... sa va mai zic?

Nu. Pai daca va intrebati de ce scriu aproape doar despre carti si despre cate un film, rareori...iata raspunsul. Nu-mi plac oamenii, iar asta e din cauza lor. Pentru ca put, vorbesc tare, sunt nesimtiti, se ranesc reciproc doar din divertisment, si mai ales pentru ca barfesc.

Sursa foto.

Good one.

I am surely keeping my fingers crossed in order for The Social Network NOT to win the Best Movie Academy Award.
That's it.

Rime despre viata si moarte, Amos Oz

OK, recunosc, nu ma asteptam sa-mi placa intr-atat de mult Rime despre viata si moarte. Da, am gasit-o bazata pe o idee interesanta, dar am crezut ca, timp de 170 de pagini, voi citi si aberatii. Mai sunt unele momente de ratacire, pe ici, pe colo, dar asa are fiecare autor, cred eu. In orice caz... cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie cat de mult am apreciat-o.

De data asta, descrierea de pe toate site-urile e satisfacatoare, anume ca un scriitor invitat la o conferinta de presa incepe sa-si imagineze posibile scenarii despre persoanele aflate in public. Da, e adevarat, dar si despre cele pe care le cunoaste inainte de conferinta propriu-zisa, cand merge intr-o cafenea si admira indelung coapsele superbe ale chelneritei, felul in care i se asaza chilotii pe fund, decolteul pe care-l intrezareste in momentul in care-i ofera cafeaua..si-asa mai departe. Pe seama ei construieste, ulterior, o intreaga poveste despre dragoste si inselare, despre o aventura fulminanta, petrecuta in urma cu mai bine de 15 ani, intre ea si un jucator sportiv relativ cunoscut. Partea asta e agreabila, da. Insa ceea ce m-a frapat si, am sa recunosc, m-a surprins placut, a fost momentul in care scriitorul nostru [al carui nume nu e pomenit nicaieri, dar eu banuiesc ca ar fi insusi Amos Oz] profita, indirect, de admiratia pe care o resimte o femeie din public pentru el, in asa fel incat cei doi ajung sa-si petreaca noaptea impreuna. Sau nu. Totul e posibil, in acest mic roman, tocmai de asta mi-a si placut intr-atat!

Mi-a venit destul de greu sa ma obisnuiesc cu denumirile si numele personajelor, deoarece actiunea se petrece in Israel, iar numele israelene sunt cam dificile de pronuntat. Daca sunteti pudici sau extrem de conservatori, nu cititi aceasta carte, date fiind detaliile senzuale pe care le evoca, care-s absolut delicioase si sincere, si care par intr-atat de firesti incat nu poti incadra romanul in categoria 'porcoasa'. Urmatorul paragraf mi se pare stralucit din punct de vedere al imaginilor pe care le pune la punct - nu stiu daca va amintiti prima bucatica din filmul Le fabuleux destin d'Amelie Poulain, dar e cea in care naratorul arata obiceiurile preferate ale personajelor principale, si le prezinta atat de succint si corect, incat asa mi-am imaginat si eu, la randul meu, urmatoarele actiuni si decoruri.

Ai putea sa zabovesti putin in acest punct, pentru a incerca sa zugravesti cateva dintre deprinderile acestui personaj, deprinderi care se vor intipari in mintea cititorilor: ca, de exemplu, obiceiul de a linge cu patima, cu toata limba, fasia aceea de lipici de pe interiorul plicurilor, ca si cum ar fi o bomboana. Yeruham Sdemati linge cu pofta si timbrele, salivand abundent, cu o placere rusinoasa, pentru ca imediat dupa aceea, sa le lipeasca pe plic, apasandu-le cu o lovitura naprasnica de pumn, care o face pe Miriam Nehorait sa tremure, dar ii place si 'latura lui salbatica ascunsa'.

Ridica receptorul telefonului imediat dupa primul tarait, cu un gest larg, luandu-si avant, ca si cum s-ar pregati sa arunce o piatra, si spune: Da, va rog, aici Sdemati, cu cine vorbesc, va rog? [...]

Yeruham Sdemati are aproape intotdeauna vanatai albastrui in coate, pe frunte, pe spate sau pe coapse, rezultat al obiceiului sau de a ignora obiectele inanimate si de a incerca sa treaca prin ele ca si cum ar fi facute din aer. Sau poate, din contra, obiectele inanimate, manate de vechi resentimente, il ranesc ori de cate ori au ocazia: spatarul scaunului il ataca si isi arata coltii catre el, coltul dulapului din bucatarie ii loveste fruntea, o felie de paine unsa cu miere cade pe scaunul lui exact inainte sa se aseze, coada pisicii sfarseste intotdeauna sub talpa pantofului sau, iar cana cu ceai fierbinte i se varsa pe pantaloni. 

In clipa aceea, in mintea scriitorului revine si flutura pret de o clipa imaginea acelui individ aflat pe patul de moarte, Ovdeia Hazam, cel care si-a trait viata ca un rege, dar ce spun eu ca un rege, ca un lord, care a colindat dintr-un loc in altul, s-a imbogatit si a divortat, care se plimba prin tot orasul in Buickul lui albastru, insotit mereu de catre o rusoaica blonda, batea pe toata lumea pe umar si ragaia zgomotos, caruia ii facea intotdeauna placere sa ii imbratiseze si sa ii sarute chiar si pe straini, barbati si femei deopotriva, ale carui hohote de sanatoase de ras faceau ferestrele din jurul lui sa vibreze, pentru ca acum sa zaca intr-un salon al sectiei de medicina interna al spitalului Yehilov, cu cateterul desprins si cazut de la locul sau, in timp ce asistenta de garda noaptea aceasta este prea departe pentru a-i auzi geamatul slab - va renunta si se va zvarcoli in balta de urina amestecata cu sange negru; urina calda, acida, murdara, se raceste repede si ii urca printre coapse, lipindu-i pielea de pe spinare de cearsaful ud.

Va zic, magnifica. Mi-a adus aminte de Saramago, intr-o oarecare masura, in ceea ce priveste 'the flow of thoughts kind of writing'. Oricum, romanul costa doar 23 de lei. Pentru cei care vor sa-si foloseasca un pic imaginatia, cred ca e un pret destul de mic. :)

The Other Boleyn Girl [2008]

Am filmul asta pe laptop de vreun an si ceva, cred, si de-abia ieri, cand ma pregateam sa plec la serviciu, am zis sa pun ceva in fundal, ca sa-mi tina companie. Am avut mare dreptate cand am ales acest film. Desi da, in unele parti recunosc ca a fost foarte putin interesant si m-am surprins uitandu-ma atenta la ecran, din marea majoritate a peliculei n-am aflat ceva nou, sau care sa ma surprinda. 

Cumva cred ca acest film e special facut pentru americani, care habar n-au de istorie europeana, daramite medievala. Legat de asta, cartea sper sa nu ma dezamageasca. Singurul lucru nou pe care l-am aflat, per total, a fost faptul ca incurcatura cu surorile Boleyn a provenit chiar de la familia lor, care le-a impins spre o existenta promiscua, as mistresses of the king. Ce mai pot sa spun: Eric Bane ca Henry al VIII-lea? Ce e drept, au avut o mai mare decenta decat cei din The Tudors. Sa va arat o imagine cu adevaratul rege, doar de curiozitate, ca sa va dumiriti cat de neobisnuit de frumos e Bane, fata de realul monarh. Ei, cum vi se pare? A very definition of hot and sexy, right?

Mai e un amanunt pe care nu-l inteleg si chiar nu-l accept. In film se subintelege, oarecum, ca ulterioara cruzime a lui Henry, alaturi de decapitarea prodigioasa a celor 8 neveste incapabile sa-i ofere un fiu, rezulta, intr-un fel, din relatia pe care a intretinut-o cu Anne Boleyn, si ca aceasta l-ar fi influentat. Se pare ca a reusit acest lucru negandu-i serviciile sexuale, motiv pentru care Henry a fost nevoit sa-si creeze propria biserica, The Church of England, care sa-i permita sa divorteze de neveste. Imi pare rau sa spun asta, dar cu tot ce-am invatat eu la scoala, atat la istorie, cat si mai ales la engleza, si cu toate amanuntele studiate in particular [sunt extrem de pasionata de istorie], parerea mea e ca e o perspectiva INCORECTA. Henric era un rege, avea dreptul sa faca absolut ce-i dorea inimioara, si-mi vine pur si simplu PREA greu sa cred ca ar fi putut sa se lase influentat de o tarfulita ieftina [asa cum e portretizata Anne in film]...pe care, de altfel, putea sa o aiba oricand. Nu, eu cred ca lucrurile sunt mult mai simple. Incapacitatea sotiilor sale de a-i oferi un fiu, un urmas demn de tronul Angliei, l-a determinat sa le ucida si sa le schimbe atat de repede. Atata tot. Plus de asta, cred ca se stie ca, la acea vreme, toate casatoriile si legaturile 'amoroase' erau mai degraba aranjate decat provenite dintr-o serie de sentimente sincere...astfel incat, daca, intr-adevar, asa cum sugereaza filmul, casa de Boleyn a aranjat legaturile primejdioase dintre cele doua surori si Henry..nu pot sa spun decat ca si-au taiat singuri craca de sub picioare. Si sa fim seriosi, Henry a avut, cu siguranta, mult mai mult sange rece decat ni se prezinta in film. 

The Other Boleyn Girl nu face nimic altceva decat sa diminue din imaginea cruda a monarhului, ceea ce mi se pare injust. Atat pentru oamenii ucisi de el [in special femei], cat si pentru portretul regelui. Pana acum era cunoscut ca un 'degraba varsatoriu de sange', si iata, dintr-o data, aflam ca, de fapt, a avut o latura chiar sensibila. Nu mi-ar fi mare mirarea sa aud ca se intoarce-n mormant.

In sfarsit, daca nu cunoastem alte detalii despre familia Tudor, despre Elizabeth the Ist si despre mania tatalui ei... cred ca filmul asta ar putea sa ne induca in eroare. Nu e realizat prost, din contra. Bineinteles, m-a dezamagit Scarlet Johansson, ca intotdeauna - fata aia, saraca, nu poate face rost de vreun rol malefic sau complex, din cauza figurii sale angelice. In schimb, jocul actoricesc al lui Natalie Portman a fost, ca de obicei, magistral. In alte cuvinte, filmul nu e rau, atata doar ca denatureaza realitatea, chestie care m-a scos din sarite. Altminteri, nu e prea complex, nu necesita prea multa concentrare...dar nu e nici un must-see al zilelor noastre.

Cumva melodia asta reuseste intotdeauna sa ma faca sa plang, mai ales cea de-a doua parte... :)

Despre scris, Stephen King

Pentru inceput, as dori sa-i multumesc Mihaelei pentru a-mi fi imprumutat aceasta carte, realmente fantastica! O adevarata Mecca a scriitorului incepator, sau cel putin asa pare.

E destul de evident ca sunt macar incantata de aceasta pseudo-autobiografie. Cartea e structurata in mai multe parti, si deocamdata nu are sens sa le notez pe fiecare. Ceea ce trebuie sa stiti, in calitate de potentiali cititori, e ca va va impresiona, mai ales daca sunteti deja fani Stephen King. Experienta mea anterioara cu acest autor se rezuma la o cartulie pe nume Christine, pe care am urat-o cu patos, motiv pentru care nici nu am trecut de jumatate. Limbajul mi s-a parut realmente pueril, iar faptul ca un adolescent cu acnee devine obsedat de propria masina, care, coincidental, e criminala in serie...imi pare o idee relativ bizara. Nu stiu daca se poate face din asa ceva o carte serioasa. In orice caz, parerea mea e ca la dezamagirea mea ulterioara a contribuit, in mare masura, si traducerea. Nu zic ca ar fi proasta, in nici un caz - ceea ce spun e ca, probabil, daca as fi citit Christine in limba engleza mi s-ar fi parut mult mai buna.

Ca sa trec, insa, la cartea in discutie, am sa declar raspicat ca da, imi place cum e scrisa, si-mi place stilul lui King. E sincer, frust, nu e delicat deloc, foloseste expresii colocviale, ba uneori mai strecoara si cate o mica injuratura..in alte cuvinte, e un roman autobiografic franc. Am apreciat ca a pus punctul pe i.

Am adorat partea incipienta, care debuteaza cu problemele financiare grave de care au suferit cei doi frati, Stephen si David, fiind crescuti de o mama singura, cu doua locuri de munca, si care avea prea putin timp pentru a se ocupa de cei doi copii. Am iubit fiecare cuvintel din partea unde se face referire la primele lui tentative de a scrie, la dragostea lui enorma pentru a citi [asta am apreciat si mai si], la felul in care, pana la urma, are noroc sa dea peste un agent formidabil, ce-i va aduce primul sau succes. Iar asta in ciuda faptului ca nu Carrie era romanul sau preferat.

De asemenea, cea de-a doua parte a romanului e aur pur, mai ales, asa cum spuneam si mai sus, pentru viitorii scriitori. Cu aceasta ocazie, King ofera o serie de citate din alte opere [uneori pomenindu-le numele, alteori trecandu-le in anonimat], care mai degraba debusoleaza cititorul, in loc sa-l edifice.

Ultimul capitol mi s-a parut cel mai important - de altfel, e si cel in care King ne arata cum isi corecteaza singur o ciorna de roman [in acest caz, e vorba de 1408, si daca n-ati citit cartea, sigur ati vazut filmul cu John Cusack], cum face in asa fel incat sa indeparteze detaliile 'superflu', care ingreuneaza inutil textul, si care nu lasa loc de interpretari personale. Asa cum am zis intr-un articol precedent, e extrem de important ca individul care parcurge o carte sa se lase antrenat de actiune si de amanunte, dar in asa fel incat sa-si creeze singur decorul, sa traseze cu ochii mintii caracteristicile tuturor personajelor. Cu ce m-ar incalzi daca as afla ca o eroina are parul rosu ca focul, ochii verzi, ca poarta bluze cu decolteu adanc, fuste lipite de fund, tocuri cui, si-asa mai departe, cand toate aceste detalii pot fi rezumate ca fiind o 'vampa', o 'vanatoare de barbati'?

In continuare, va ofer cateva exemple care mi s-au parut simpatice:

Cand o comparatie sau o metafora nu functioneaza, rezultatele sunt uneori comice si alteori stanjenitoare. Recent, intr-un roman in curs de publicare, caruia insa prefer sa nu-i dau titlul, am citit urmatoarea fraza: "Sedea imperturbabil alaturi de cadavru, asteptandu-l pe medicul legist rabdator ca un om care asteapta un sandvici cu carne de curcan." Daca exista o legatura clarificatoare aici, eu n-am reusit sa o stabilesc. Prin urmare, am inchis cartea fara sa continui lectura. Daca un scriitor stie ce face, sunt pregatit sa-i fiu alaturi pana la capat. Daca nu stie... ei bine, am trecut deja de cincizeci de ani si sunt o multime de carti de citit. Nu am timp de irosit cu cele prost scrise.

Despre seminarii cu privire la creative writing:

Printre alte perle de la seminariile de creatie se numara: "Am avut senzatia ca tonul a fost cam stii tu cum; personajul lui Polly mi s-a parut cam stereotip; mi-au placut imaginile pentru ca mi s-a parut ca vad aproape perfect lucrurile despre care vorbeau."

"Imi place atmosfera din povestea lui Peter", ar putea spune cineva. "Are ceva... o senzatie de nu stiu ce... e atmosfera aia frumoasa de stii tu ce... nu stiu s-o descriu bine..."

---------------

In rolul ei de critic si prim cititor, Tabby ma face deseori sa ma gandesc la o poveste pe care am citit-o despre sotia lui Alfred Hitchcock, Alma Reville. Doamna Reville era pentru Hitch echivalentul primului cititor, un critic cu ochi patrunzatori, absolut deloc impresionata de tot mai marea reputatie de auteur a maestrului suspansului. Norocul lui. Hitch spune ca vrea sa zboare, Alma spune: "Mai intai mananca-ti ouale." Nu cu mult dupa ce-a terminat Psycho, Hitchcock a organizat o proiectie pentru cativa prieteni. Acestia s-au aratat extrem de impresionati, l-au declarat o capodopera a suspansului. Alma a pastrat tacerea pana ce si-au spus parerea cu totii, apoi a rostit foarte ferm: "Nu-l poti trimite in lume asa."

S-a lasat o tacere cutremuratoare, cu exceptia lui Hitchcock insusi, care a intrebat doar de ce nu. "Pentru ca", i-a raspuns sotia, "Janet Leigh inghite cand ar trebui sa fie moarta." Era adevarat.

Cartea costa in jur de 24 de lei, daca va intereseaza.

Totul pare un paradis, John Cheever

Daca tot am obsevat ca am o serie de carti parcurse acum ceva vreme, dar asupra carora nu mi-am exprimat parerea, am zis ca ar fi timpul sa ma pun pe treaba.

Totul pare un paradis e un roman scurt, dar surprinzator de bun. Cel putin asa a fost pentru mine. Lucrurile sunt prezentate intr-o maniera directa si clara, in asa fel incat cititorul intra instant in atmosfera oraselului care e personajul principal, si care se cheama Janice, much to my surprise, as it is a woman's name. La marginea orasului se gaseste un lac, Beasley's Pond, unde un individ varstnic pe nume Lemuel Sears obisnuieste sa patineze, pentru a se relaxa. Intr-o zi, dorind sa se destinda dupa munca de birou pe care o intreprinde periodic, Sears ia trenul inspre Beasley's Pond, cu aceeasi intentie de intotdeauna, anume de a patina. Ce gaseste acolo il lasa interzis, insa, pentru ca lacul incepuse sa fie folosit pe post de groapa de gunoi, avand in varf un cadavru de caine. S-au dus, deci, zilele in care putea aluneca pe gheata avand un sentiment infinit de libertate, s-au dus momentele pretioase de lejeritate si inviorare.

In fine, Sears devine obsedat de restaurarea lacului, astfel incat incepe sa duca o campanie in acest sens, anagajand si un avocat care sa investigheze propriu-zis cum s-a ajuns la aceasta situatie. Aflam, destul de usor, faptul ca primarul orasului Janice era implicat intr-o serie de afaceri dubioase cu mafia, si ca angajase special oameni pentru a deversa tot felul de gunoaie in fostul lac. Unul dintre aceste personaje are o familie, iar inainte de a fi angajat de mafie, avea dificultati financiare serioase. In alte cuvinte, cred ca ceea ce incearca Cheever sa ne transmita e ca exista intotdeauna doua fete ale unei povesti: exista perspectiva sociala, care ne indeamna sa privim acuzator oamenii care comit fapte condamnabile, dar exista, bineinteles, si celalalt unghi, al personajului care e responsabil pentru actiunile respective. El intotdeauna va gasi o scuza, si poate, uneori, va fi chiar una respectabila. Spre exemplu, cate cazuri de prostitutie am auzit de la televizor ca exista, doar pentru ca femeile alea nu au ce manca, sau n-au ce pune pe masa copilului, cand se intoarce de la scoala?

In afara de asta, se pune accent pe aventura pe care Lemuel o intretine cu o femeie oarecare, cu care face cunostinta in circumstante total obisnuite, dar care pur si simplu ii deschide ochii. Exista, bineinteles, si aici o diferenta destul de mare - dupa ce-si da seama de sentimentele pe care le are pentru ea, Lemuel vrea o relatie stabila, dar Renee e prea obisnuita cu promiscuitatea libertina pe care si-a instalat-o deja de multa vreme in sistemul personal de valori. Sunt detalii simpatice, care contureaza destul de bine viata lui Sears si tipicul ei.

Ramane sa descoperiti voi cum se va termina problema lacului, daca se va solutiona sau daca, din contra, mafia si coruptia vor castiga in detrimentul valorilor sincere, cum sunt dreptatea si protejarea mediului.

Cheever mi se pare un narator absolut grozav, care nu plictiseste deloc datorita detaliilor. Amanuntele sunt intr-un numar absolut decent, in asa fel incat cel care parcurge o pagina sa-si poata imagina singur infatisarea peisajului, precum si a personajelor. Cred ca e foarte important ca un scriitor sa lase mana libera cititorului, altfel romanul tinde sa devina ori prea greoi, ori de-a dreptul cinematografic.

Recomand prietenos. Cartea costa in jur de 20 de lei. 

Oferte carti de la tamada.ro

Cred ca stiti ca eu caut periodic pe internet tot felul de oferte literare, numai numai de-as economisi un banut in plus. Anyway, am intrat pe site-ul librariei online Tamada ieri, si am ramas placut surprinsa de unele preturi. Sa va dau cateva exemple:

The Return of The Native, Thomas Hardy [Wordsworth Classics, limba engleza] - 11 lei
Daniel Deronda, George Eliot [Wordsworth Classics, limba engleza]  - 6 lei!!!

Orlando, Virginia Woolf [Wordsworth Classics, limba engleza] - 6 lei!!!
Test Your Cat: The Cat IQ Test, E.M. Bard [Harper Collins, limba engleza] - 15 lei

Ghid practic pentru ingrijirea copilului de varsta mica [Editura Phobos, limba romana] - 7,5 lei
Lolita, Vladimir Nabokov [Polirom, editie noua - Top 10+] - 14 lei

Insula doctorului Moreau, H.G. Wells [Editura Leda] - 17 lei
Viata domnului nostru, Charles Dickens [Editura Humanitas, Cartea de pe noptiera] - 10 lei

Barbati care urasc femeile, Millenium vol 1, Stieg Larsson [Editura Trei] - 15 lei
Viata si opiniile filozofice ale unei pisici, Hippolyte Taine [Editura Art] - 17 lei

Din lumea celor care nu cuvanta, Emil Garleanu [Editura Herra] - 4,5 lei!!!
Muzeul negru, Andre Pieyre de Mandiargues [Humanitas, Cartea de pe noptiera] - 5 lei!!!

Pana cand m-a cunoscut, Julian Barnes [Humanitas] - 17 lei
Cartea fericirii, Nina Berberova [Humanitas] - 17 lei
Diego si Frida, J.M.G. Le Clezio [Editura Paralela 45] - 23 lei

Bloguri, comentarii, alte de-astea.

Am inteles ca ar fi foarte bine sa dai comentarii pe cat mai multe bloguri, daca ai si tu unul, pentru ca in felul asta iti faci publicitate tie insuti/insati. Discutam despre acest subiect alaturi de Mihaela, Roxana si Simona, la aniversarea noastra dubla [cu Anca], sambata... si ajunsesem cu toate la concluzia ca e destul de dificil sa elaborezi un comentariu, atunci cand o postare ti se pare foarte simpatica, dar n-ai avea ce parere sa-ti exprimi. 

Spre exemplu, eu, cand intru pe blogurile fetelor de la Clubul de Carte, sunt extaziata, de cele mai multe ori, pentru ca ele gasesc subiecte pe care eu nu prea reusesc sa le abordez - localuri noi, locuri de vizitat, produse cosmetice, sapunuri, electronice...in fine, intelegeti, o mare diversitate. Cum ar fi sa ma apuc eu sa comentez la fiecare articol: Vai, ce-mi place cutare produs! Ce bine ca ai scris despre el. A iesit un articol foarte dragut! .... Si-atat. Care-s sansele ca alti oameni sa intre la mine pe blog? Exemplul de mai sus nu da dovada de nici un fel de opinie personala, de nici un fel de ingeniozitate, cel putin din punctul meu de vedere. De asta aleg, de cele mai multe ori, sa citesc articole fara sa dau comentarii, cu atat mai mult cu cat [chit ca majoritatea-s apreciative], nu vreau sa deranjez oamenii cu prezenta mea 'blogosferica'.

Voi cum procedati? Aveti comentariile pe moderare si le aprobati dupa ce le cititi? Ati primit multe comentarii de genul celui de sus? :)

Sursa foto.

:D

A&c Double Birthday Slideshow: C’s trip to Iasi, Romania was created by TripAdvisor. See another Iasi slideshow. Create your own stunning slideshow with our free photo slideshow maker.

I am so happy :)

Ziua mea a trecut si iata ca a venit momentul sa fac o retrospectiva. Cel mai mult mi-a placut ca am petrecut-o cu doua persoane foarte dragi mie. Petrecerea de sambata nu s-a lasat mai prejos, insa, si a avut toate ingredientele de care era nevoie: good food, good talks, even a good wine!
Am sa pun cateva poze maine, cred, daca timpul mi-o permite, ca sa vedeti si voi ce bunatati am avut pe masa, la aceasta double birthday, organizata impreuna cu Anca.

Deocamdata, insa, as dori sa multumesc tuturor pentru urari, si chiar si celor care nu s-au manifestat dar s-au gandit la mine. Sunteti cu totii niste persoane fenomenale, si chiar nu credeam ca aveam sa primesc atat de multe felicitari. Nu ma consider o persoana foarte sociabila sau care are multi prieteni, dar am apreciat cuvintele voastre, la modul cel mai sincer, chit c-om fi mai apropiati sau nu. :)

Cartile primite sunt absolut grozave! Nu-mi doream altceva, serios... mi-ati facut o bucurie imensa:

De la C&C am primit:

1. Viata incepe vineri, Ioana Parvulescu
2. Oryx si Crake, Margaret Atwood
3. Cosmetica dusmanului, Amelie Nothomb
4. Cum repara soldatul gramofonul, Sasa Stanisic

De la Anca am primit 5. Dragonul rosu, Thomas Harris [care, dupa cum stiti, mi-a placut mult de tot!].
De la Mihaela, Simona, Roxana si Raluca am primit 2 romane superbe:
6. Bozo si cu mine, Carsten Wunn
7. Casa spiritelor, Isabel Allende

Mi-am oferit cadou [singura] 2 romane, cu toate ca mi-am promis ca-mi iau doar unul, dar avand in vedere subtirimea primului..chiar a meritat sa-l aleg si pe celalalt:

8. Cititorul din pestera, Rui Zink
9. Ochii tuaregului, Alberto Vasquez Figueroa

Iar de la Maria, Raluca si Dana am primit o carte pe care mi-o doream de multa vreme, respectiv:

10. Cu sange rece, Truman Capote.

Nu pot sa va zic cat de bine dispusa sunt! :D
Multumesc mult de tot!!!

Cititorul din pestera, Rui Zink

Nu mai tin minte cu exactitate cine mi-a recomandat Cititorul din pestera de Rui Zink, dar... nu m-a impresionat intr-atat de tare incat sa treaca in preferatele mele. Too bad, pentru ca povestea e, in sine, destul de simpatica, dar cumva am avut senzatia, pe tot parcursul lecturii, ca naratorul ar fi putut sa adauge muuult mai multe detalii, in loc sa ma lase cu doar 86 de pagini. Pentru unii o fi destul, dar eu cand ma afund in paginile unei carti, vreau sa cunosc toate amanuntele cu privire la personaje si mai ales la timpul si spatiul actiunii, deoarece le consider extrem de interesante, in sensul trasarii caracterelor, in imaginatia mea.

Am inceput carticica asta fara sa citesc informatiile de pe coperta IV, si de aceea, am avut senzatia, la inceput, ca povestea se desfasura undeva pe la 1700-1800, dar mare mi-a fost surpriza sa constat ca, atunci cand copilul e, intr-adevar, captivat de Anibalector, existau deja televizorul si telenovelele. Bineinteles, asta si faptul ca baiatul nu citea deloc, la inceput, au contribuit la o oarecare dezamagire... insa ulterior, cand el a invatat sa aprecieze lectura, de la un animal cititor, istorioara mi s-a parut chiar simpatica.

Nu-ntelegeti voi prea bine ce va spun aici, asa ca mai bine ma apuc sa schitez scurt subiectul:

Un baiat ai carui parinti sunt in proces de divort ajunge membrul unei bande de hoti marunti, si intr-o zi, cand oamenii regelui faceau controale prin port, copilul se infricoseaza si, ca orice alt gainar, crezandu-se vinovat pentru orice, cauta sa se ascunda undeva. Acest loc pare a fi un "intrand", o "firida", in care-si introduce corpul, sprijinindu-se de o parama. Ciudat e ca nu-si da seama ca, practic, ajunge in interiorul unui vas, si cateva ore mai tarziu, cand se trezeste, mare-i e surpriza sa constate ca e in larg, si ca tot ce poate vedea prin gemuletul avut la dispozitie e marea, intinsa si infinita. Echipajul il descopera relativ rapid, si-l pune sa faca tot felul de munci pe nava, in asa fel incat sa-si 'cumpere' hrana zilnica. Pana la urma, el afla motivul expeditiei, anume capturarea unui animal cititor, denumit Anibalector, presupus a fi o gorila. Din cauza unei furtuni puternice, vasul e aproape naufragiat, iar baietelul se trezeste in interiorul unei pesteri, impreuna cu insusi Anibalector, si alaturi de multe resturi umane. Pentru ca da, gorila asta era cam carnivora si cam ii placea carnea de om. :)

Stilul narativ e lejer, nu pune probleme, si de asta am fost intr-atat de relaxata pe parcursul lecturii. E o carte scurta, foarte scurta, care subliniaza necesitatea cartilor in lumea noastra, chiar si acum, cand primim informatiile culturale pe paine, prin filme sau emisiuni [a caror valoare o pun serios sub semnul intrebarii, daca modele intelectuale precum Daniela Crudu sunt preaslavite peste tot]. Consider ca e important sa citim. Nu conteaza ce, pana la urma, orice gen e acceptabil, si in acest sens n-ar trebui sa fim dispretuitori fata de cei care citesc romane de duzina. Pana la urma, si ala e un tip de literatura, si daca asta le stimuleaza imaginatia...macar si-o folosesc!

In alte cuvinte, daca vreti neaparat sa cititi ceva, da, merge. Insa daca aveti pretentii mai mari, va recomand sa va orientati spre o carte mai sanatoasa, care sa poata exploata un subiect ceva mai vast. 

Chiar imi pare rau, dar, de data asta, nu pot termina acest post cu "recomand prietenos", pentru ca nu e cazul. E doar o carte simpatica. That's that and nothing more.

The Sorcerer's Apprentice

Tot pe 16, data prodigioasa a zilei mele de nastere, cand ne-am intors ghiftuiti din oras, am decis sa vizionam un film, daca tot era ora 8. N-ajunsesem, credeam eu, sa ma culc dimpreuna cu gainile. Se pare ca, insa, m-am inselat, pentru ca filmul asta tare lung mi s-a mai parut, desi, in sine, chiar nu e o productie rea.

Master sorcerer Balthazar Blake recruits a seemingly everyday guy in his mission to defend New York City from his arch-nemesis, Maxim Horvath. - asta e descrierea de pe IMDB, care mie mi se pare incorecta din mai multe considerente. In primul rand, nu se specifica un amanunt important, respectiv ca atat Balthazar [Nick Cage], cat si Maxim [Alfred Molina], impreuna cu inca o fata, Veronica [Monica Belluci] erau cei 3 ucenici ai lui Merlin! Merlin e un personaj extrem de enigmatic, despre care, cu siguranta, a auzit toata lumea..si care avea un dusman feroce pentru totdeauna, Morgan LeFey. Legendele de genul asta apar si-n filmele pentru copii, si-n editiile desenate si colorate de Disney [inca de cand eram noi mici, stiti voi, carticelele alea micute, patrate, cu benzi desenate!], ca sa nu ma apuc aici sa explic the whole background al lui Merlin in Stargate SG-1 si Atlantis, pentru ca trebuie sa ma credeti, as dezvolta un mini-roman :)). Anyway, inainte sa moara, Merlin isi imparte puterea celor trei invatacei, in speranta ca acestia au sa se inteleaga intotdeauna. Se intampla, insa, ca cei doi tipi [B. si M.] se indragostesc amandoi de Veronica, si, normal, incep sa se bata de zor. Pana la urma, cu chiu cu vai, reusesc ei sa o invinga pe Morgan LeFey, inchizand-o intr-un fel de vas ce seamana cu o Matrioska. Se intampla mai multe lucruri in momentul ala, incat Balthazar ramane, practic, singurul liber [da, si Veronica era inchisa intr-o Matrioska].

Timp de sute de ani, Balthazar isi cauta un ucenic, pe care are [ne]sansa sa-l descopere in persoana unui baietel absolut normal.

De aici incepe o serie de aventuri foarte interesante, cu efecte frumoase, in special de electricitate [baiatul era fizician], batai, urmariri, chestii. In alte cuvinte, filmul e plin de actiune, deci daca aveti vreun moment in care sunteti capabili sa fiti atenti aproape 1h si 50 de minute, va recomand cu caldura aceasta pelicula. Altminteri, daca vreti sa dormit, don't watch it, pentru ca o sa ramaneti rau impresionati si chiar nu merita sa fie desconsiderata pentru lungime si/sau suspans. :)

Mie mi-a placut.

Possibly the worst song in Britney's career.

Retrospectiva pe bloguri

Ok..ziua mea a fost foarte frumoasa, am primit inca alte trei carti, de care am sa scriu in week-end pentru ca acum sincer, imi pare rau, dar nu prea am cheful necesar. Maine s-ar putea sa fac o mica recenzie la The Red Dragon varianta cinematografica. In rest, sunt profund dezamagita si ingrijorata pentru ca de luni reincep orele la scoala...lucru care nu-mi ridica moralul nicicum, dar macar ma consoleaza in sensul ca nu mai e mult si termin facultatea asta de 6 ani. Ca lunga a mai fost.

Dar sa trecem la chestii serioase, anume la blogurile pe care le urmaresc eu zi de zi, si sa mentionez cateva articole notabile:

- Anca ne ofera cateva informatii despre cititori si lecturi, dintr-o perspectiva personala, care mie mi s-a parut corecta.
- Mihaela ne invita sa evocam cu totii un moment drag petrecut in viata noastra in cadrul ultimului an
- Octavian m-a dat pe spate cu un articol absolut grozav cu privire la cartea autobiografica a Portiei de Rossi
- Simona m-a facut sa-mi doresc, pentru a nu stiu cata oara, sa pot mirosi lucruri prin LCD-ul laptopului :))
- In materie de retete, cateva sunt absolutely breathtaking: Clatite de ou gratinate cu sunca si sos de smantana, Pui umplut cu lamaie,  si Pasta puttanesca.

Cam atat, deocamdata, ramane sa mai completez lista sau sa adaug alte linkuri, in viitoarele posturi. :) Have a nice day!

Sfert de veac

A venit si momentul asta. Nu ca nu m-as fi asteptat, trecerea timpului e inevitabila...dar nu ma simt cu nimic mai buna fata de anii anteriori. N-am nici un sentiment special cum ca azi ar fi ziua mea, nu m-am trezit razand si zambind ca de obicei...dar nici farmecul aniversarii mele nu e diminuat, intr-un fel. Nu stiu ce sa zic, e doar altfel.

Peste 5 ani are sa-mi cada fata :)) [asta se intampla de obicei la femeile de 30 de ani, nu?]..trebuie sa ne apucam de facut copii, in curand. Termin si facultatea...
Tot ce sper e, asa cum mi-a urat si Octavian, sa am parte de cat mai multe lecturi si sa vorbesc in continuare cu aceiasi oameni draguti [aici ma refer la fetele de la Clubul de Carte, mai ales, care-s niste persoane simpatice foc].
In rest, in ceea ce priveste blogul, sper sa continui sa scriu despre romanele pe care le parcurg, uneori despre filme, din ce in ce mai putin despre lucrurile pe care ajung sa le fac. Ultima stiu ca e o prerogativa cel putin bizara, dar am din ce in ce mai multa grija sa-mi separ viata personala de ceea ce se intampla in spatiul virtual.

Happy reading in continuare, si sa ne vedem sanatosi si la anul. :)

Dragonul rosu, Thomas Harris

Ce lenesa am fost luna asta, Dragonul rosu e de-abia prima carte citita [cred]. In fine, bine ca s-a terminat sesiunea. 

Romanul l-am primit cadou de la Anca, asa cum am mentionat intr-un post anterior, si a fost o surpriza foarte inspirata, data fiind pasiunea mea recenta pentru criminali in serie, si in special pentru Doctor Hannibal Lecter.

Ei, actiunea e ceva mai diferita, si as putea spune chiar ca si stilul e deosebit, fata de Tacerea mieilor sau de Hannibal. Cred ca Harris s-a axat mai mult pe actiune, de data asta, decat pe personajul reprezentat de criminalul canibal. In fapt, Lecter apare doar de cateva ori, trimite o serie de scrisori medicului legist care se ocupa de investigatie, si bineinteles, are un rol cat de cat important in desfigurarea si tentativa de ucidere a agentului.

Ce sa mai bat campii, here goes: Will Graham e un agent retras din activitate, care actualmente traieste linistit intr-o casa de la malul marii, impreuna cu familia. El e convocat de Jack Crawford [personaj recurent, apare si-n Tacerea mieilor, ca model de integritate si lealitate pentru Clarice Starling, si in Hannibal, ca un batran ce se apropie de nebunie.] pentru rezolvarea unui caz, si, acceptand, se angajeaza intr-o lupta fenomenala impotriva unui ucigas fara scrupule. N-are rost sa insist prea mult pe actiune, mai ales pentru ca la un roman din genul thriller as diminua serios din suspans sau din surprizele care apar, inevitabil.

Ce pot sa zic e ca mi-a placut mult de tot modul in care Harris analizeaza felul de a gandi al ucigasului. Capitolul meu preferat din toate cele 410 pagini e cel care trateaza backgroundul lui, alaturi de modul cum a ajuns sa omoare, incepand intai cu animale de companie, continuand cu familii intregi. Ce e drept, naratorul insista asupra unui cliseu cu care nu sunt de acord, cum ca toti criminalii au avut traume in copilarie. Dezvolta ideea asta si in Hannibal Rising, unde descoperim, practic, motivul real pentru care faimosul doctor a ajuns sa se infrupte din carnea umana, din cauza unei cruzimi oribile la care a fost martor, pe cand era rapit in Siberia. Dar, per total, e o carte scrisa foarte bine, mai ales pentru genul din care face parte, si am apreciat ca, fix in ultimele zece pagini, cand totul parea sa se fi rezolvat, are loc o intorsatura de situatie neobisnuita, la care nu m-as fi asteptat nicicand.

Acum sa explic de ce nu sunt de acord cu ideea ca ceva trebuie sa se fi intamplat in copilarie sau pubertate. Am vazut ideea asta dezbatuta de nenumarate ori, mai ales la Discovery sau la Investigation Discovery, canale pe care le urmaresc cu entuziasm, in special cand difuzeaza emisiuni ca Dr. G. sau FBI Files. Acolo este un doctor in criminalistica [bineinteles, n-am retinut numele, eu si memoria mea extrem de slaba] care ia pe rand cei mai mari asasini in viata din SUA si ii intervieveaza, punandu-le cat mai multe intrebari cu privire la trecutul lor, si la posibilitatea sa fi existat un factor predispozant. OK, inteleg, poate sa existe ceva groaznic, cum e cu Hannibal, ca-si vede sora, Mischa, mancata de vie de niste rusi, desi asta genereaza un paradox, in capul meu - daca tot a vazut asta si-a suferit atat de mult, de ce, mai tarziu, a ajuns asemenea lor? De asemenea, in cazul romanului de care spun acum, nu-mi pot explica, totusi, cum un defect fizic se poate transforma intr-o tara, intr-o obsesie, in asa fel incat sa ajungi sa urasti lumea intreaga... In alte cuvinte, eu cred ca daca e sa fii bolnav psihic, poti fi la orice varsta, acest fapt nedepinzand neaparat de un eveniment traumatizant survenit in tinerete. Nu, daca e sa fii nebun, esti si-atat! :)

Fetele de la Clubul de carte sunt binevenite sa imprumute cartea de la mine, daca sunt interesate. Altminteri, celorlalte persoane le-o recomand pentru ca e un roman bun, nu neaparat excelent in ceea ce priveste ideea dezbatuta, dar extrem de antrenant - o lectura chiar palpitanta, plina de rasturnari de situatie si de suspans.

Sursa.

Intoarcerea la primitivism

Chiar mai inainte ma gandeam la ce inseamna sa evoluezi. Nu individual, adica...ce-nseamna evolutia in cadrul unei societati. Atat de bine ne-am dezvoltat si asa o parere buna avem despre noi insine actualmente, incat acum ca avem retele de socializare si internet la un metru distanta de pat, nu mai gasim sensul in a iesi in oras sau a discuta fata in fata cu cineva.

Luandu-ma dupa cartea pe care o citesc actualmente si pe care am primit-o de la draga de Anca [iti multumesc inca o data, foarte foarte mult], respectiv Dragonul rosu de Thomas Harris, avandu-l pe Dr. Lecter intr-un plan secundar, mi-am pus problema cazurilor anormale care apar din ce in ce mai des, la stiri si, in general, intre noi. Pruncucid, impuscari pe la scoala, adolescenti bagati in spital de altii care-i bat, si, bineinteles, the infamous case of the mother that left her baby to die in order to play Farmville. Ultima e clar ca nu mai are nici o scuza.

Intrebarea mea e urmatoarea: daca tot se presupune ca am ajuns asa rationali, ca am depasit gradul de animalism care rezida latent in interiorul nostru...de ce mai comitem fapte abominabile ca cele de mai sus? Aici ma refer la oamenii aparent normali, pe care-i intalnim cu totii in supermarket si care ni se par simpatici, linistiti, alaturi de familiile lor si de slujbele lor firesti. Ce-i determina pe ei sa infaptuiasca lucruri de genul asta? Nu includ in categoria de care vorbesc si bolnavii psihici, cu acte in regula, pentru ca ei macar au o scuza. Dar mama cu Farmville sigur n-are.

Am incercat sa-mi raspund si am ajuns la o concluzie mai mult sau mai putin corecta - actualmente o gramada de lucruri se fac in spatiul virtual, si ne vine din ce in ce mai greu sa diferentiem realitatea de fictiune, sau alter-ego-urile imaginate pe care le avem pe internet, de personalitatile noastre adevarate. Tocmai de asta gesturile iesite din comun nu mai par chiar asa nefiresti, dintr-o data, tocmai pentru ca, teoretic, cand joci ceva pe calculator, poti omori o intreaga civilizatie. Asa ca de ce sa n-o faci si in realitate?

Ar fi un subiect de dezbatut. :)

Capote [2005]

Probabil trebuia sa vad Capote in urma cu 5-6 ani, decat sa astept atata vreme. Problema e ca, de multe ori, mai ales in ceea ce priveste peliculele extrem de mediatizate si/sau laudate..sunt destul de reticenta. Nu ca n-am incredere in ce se spune despre ele la televizor, sau in faptul ca sunt nominalizate la Oscar, dar mai degraba as citi pe un blog, ca sa asimilez o opinie persoana a cuiva, decat sa ma las condusa de opinia generala a tuturor.

Mi-a placut destul de mult filmul acesta, dar nu neaparat datorita felului in care e facut. M-au iritat putin momentele statice [sunt cateva de genul asta], dar Philip Hoffman a facut o treaba extraordinara si chiar mi se pare ca a reusit sa se transpuna destul de bine in personajul lui Truman. 

Despre ce e vorba, pe scurt: Truman Capote, ajuns faimos in special datorita romanului sau, Breakfast at Tiffany's, se pregateste pentru redactarea unei alte opere. Momentan nu stie ce subiect sa abordeze, dar il gaseste destul de repede in media, afland despre o crima sangeroasa, petrecuta undeva in Kansas, de catre doi indivizi. Cu ocazia asta, pleaca impreuna cu prietena lui din copilarie [care btw, e faimoasa Harper Lee, care a scris To Kill a Mockingbird] in localitatea respectiva, unde se intalneste cu membri impozanti ai politiei, societatii, rude sau cunoscuti ai familiei ucise..si-asa mai departe. Munca de documentare mi se pare, in general, destul de importanta atunci cand te apuci sa scrii despre asa ceva, a.i. am apreciat faptul ca a insistat mult sa ia contact cu toate detaliile care au concurat la sfarsitul vietii celor implicati.

De asemenea, un alt amanunt pe care l-am retinut si care mi s-a parut inovator a fost ca Truman chiar dezvolta o oarecare relatie de amicitie cu unul dintre cei doi criminali, pentru a-i castiga increderea, ca acesta sa-i marturiseasca evenimentele, asa cum s-au intamplat ele.

Insa am gasit crud faptul ca a refuzat sa-i ajute, si tot la fel de cruda mi s-a parut nerabdarea pe care o manifesta vizavi de omul ala incarcerat, caruia poate chiar ii era jena sa-i explice cum ajunsese sa omoare familia respectiva. Sunt convinsa ca Truman Capote a fost un egoist, asa cum sunt multi scriitori, care, o data ce obtin informatiile de care au nevoie, se afunda in scris si uita complet de cei din jur...in acest caz, el a "uitat" de faptul ca cei doi aveau sa fie executati, si dupa ce le-a obtinut o amanare substantiala, nu prea l-a mai interesat sa-i ajute in continuare. Pana la un anumit punct, cred ca era si el convins, ca si ceilalti din comunitatea respectiva, ca ucigasii isi meritau soarta. 

Asa ca da, e un film bun, si cum spuneam mai sus, Hoffman il infatiseaza pe Capote asa cum era, preluandu-i din ticuri, gesturi, obiceiuri, exagerata finete si tonul sensibil cu care vorbea. Nu pot sa spun decat ca si-a meritat Oscarul. 

Recenzii

Vorbeam, in urma cu vreo cateva saptamani, cu Mihaela despre cum un blog despre carti [chiar n-are sens sa precizez despre care e vorba] a decazut mult in ochii nostri, de cand angajeaza doar oameni care sa scrie "elevat". 

Chiar as vrea sa va aflu parerea, daca mai trece cineva pe aici [am zile in care sunt convinsa ca nu ma viziteaza nimeni :)], despre cum va place sa fie scrisa o opinie cu privire la o carte sau un film. Trebuie sau nu sa existe macar un paragraf care sa descrie, in mare, ceea ce se petrece in roman/pelicula? Parerea mea e ca da, trebuie sa fie si-asa ceva, altminteri ce-ar putea sa ma determine pe mine, cititorul de rand, sa cumpar o carte si sa o parcurg? Frate, daca nu e ceva interesant in ea, daca nu dezbate un subiect care ma intereseaza...de ce s-o iau sau s-o imprumut?

Si noi, cei care ne exprimam parerile "atat de bine", nu cred ca trebuie sa cadem in plasa intelectualitatii excedentare. Nu mi se pare corect sa folosim cuvinte complexe, neologisme si alti termeni pe care sa nu-i inteleaga asa-zisa "prostime". Cititul este si va ramane intotdeauna un drept pentru masele de oameni. Tocmai de asta eu cred ca cel mai bine ar fi sa utilizam cuvinte cat mai simple si clare. Nu sa taram publicul printr-o mocirla de neologisme... Acum vreo 2-3 ani, chiar imi placea blogul respectiv. Actualmente, mi se pare ca cei care scriu acolo nu fac altceva decat sa se dea in stamba. Si ce daca stii ceva teorie literara? Explica, dom'le, dintr-o perspectiva proprie, ce ti-a placut si ce nu.

Inteleg, nici nu e bine sa dezvalui prea multe detalii, pentru ca risti sa povestesti toata actiunea. Dar cred ca un minimum de idei e rezonabil, ba chiar indicat.

Deci, ce parere aveti?

Sursa foto.

Last Tango in Paris [1974]

Initial vroiam sa scriu de unde mi-a venit ideea cu filmul asta, dar pentru ca pur si simplu nu descopar pe care blog am citit despre el in ultima vreme...na, ca am sa-l prezint asa. De fapt un lucru stiu sigur, anume ca Maria Schneider a murit luna asta [si chiar azi au inmormantat-o - scriu postul asta pe 10 februarie], asa ca m-oi fi gandit ca n-ar fi o chestie prea rea sa vad si eu Last Tango in Paris.

Problema a intervenit cand, fiind destul de obosita dupa serviciu si invatat, m-am hotarat sa-l vad intr-o seara, cand deja era vreo 10. N-a mers, bineinteles, si n-am rezistat decat la 30 de minute din el. Sa va zic de ce. Nu e un film prost, chiar deloc. Dar e extrem de ciudat si, pana la un anumit punct, pudicii nu-l pot vedea ca o pelicula normala... scene de sex de orice fel [aici referindu-ma la tipurile de sex] se perinda prin el, in fapt, stateam si ma gandeam mai inainte ca am vaga senzatie ca singura pereche de chiloti pe care am surprins-o in tot filmul e cea a lui Marlon Brando cand isi arata fundul unei doamne, intr-un restaurant. In schimb, Jeanne, eroina, isi flutura toaaata ziulica organul, sau mai degraba pilozitatea de pe el, pe-afara. Na, ce sa fac acum ca incepusei sa ma uit la el, doar n-o sa-l inchid doar pentru ca vad un organ, doua. Am tot sperat sa se intample ceva.

Treaba sta cam asa: Paul e un barbat la vreo 45 de ani, al carui sotie tocmai s-a sinucis, intr-o camera din hotelul sordid pe care cei doi il detin. Ma rog, aici apar diverse momente de suferinta, si-ale lui Paul care zici ca mai are putin si innebuneste de chin, si ale mamei nevesti-si. Orisicum, comportamentul lui Paul e extrem de ciudat. Se intampla ca firul lui sa se impleteasca cu cel al lui Jeanne, o fetiscana de vreo 18 ani [sa zicem], si dintr-una in alta cei doi ajung in pat [din nou, sa zicem, pentru ca prima scena de acest gen are loc pe un perete, nu pe jos, nu pe masa, pe un perete. Io credeam ca numai Sylvester Stallone si Sharon Stone sunt asa de buni incat s-o faca pe-un perete...]. Ma rog, intre timp, gagica asta filmeaza cu un pseudo-regizor, care accidental, mai e si prietenul ei stabil..si care, spre finalul peliculei, o cere si de nevasta.

Anyways, Paul si Jeanne se intalneau periodic [din cate am inteles nu isi stabileau precis rendez-vous-urile] ca sa o faca. Atata tot. Nu-si dezvaluiau numele unul celuilalt, iar pe Paul il irita destul de tare atunci cand fata, in inocenta si spirutul ei exuberant, voia sa-i mai povesteasca de cate una, alta.

Pana la urma, se intampla ca ea n-ar prea vrea sa se marite cu regizorul de care ziceam, fuge sa il revada pe Paul dar acesta tocmai parasise camera hotelului..si, dintr-o data, se intalnesc pe strada, cand el incepe sa-i povesteasca tot, despre cum, de fapt, hotelul e al lui, ca are 45 de ani, ca-l cheama Paul si ca s-a indragostit de ea.

Lucrurile se precipita, se urmaresc de-aiurea, el ajunge la ea acasa si ea-l impusca-n abdomen cu pistolul lui taica-su, care luptase in Algeria. Finalul mi s-a parut credibil, respectiv ca ea incepe sa repete textul pregatit pentru politie, anume ca nu-l cunostea pe barbatul care o urmarise, si ca el incercase sa o violeze, si-asa mai departe.

Insa per total, mi s-a parut 1. exagerat si 2. deosebit de artistic. Daca e s-o luam asa, nu se intampla mare lucru...chestie care, cel putin pe mine, m-a dezamagit. Si doar stiti ca eu nu-s aia ahtiata dupa actiune, dar dom'le, o idee acolo mai interesanta. Afara de faptul ca they bang and they bang, and then they bang some more...ce-am vazut? Nimic. A da, si el moare la final.

Nici extrem de prost n-a fost, in fapt cred ca am vazut mult mai dezastruoase, dar cand eram mai mica si nu mi le amintesc. Orisicum, il iert pe Brando de data asta, pentru ca inca mai am [si-o sa am tot timpul] in suflet prestatia lui din A Streetcar Named Desire. Despre asta din urma am sa scriu alta data, dar il recomand calduros. Si da, stiu ca-s 23 ani diferenta si ca probabil isi schimbase si stilul de a juca...dar putea sa aleaga alt film, mai putin 'artistic'.

:))))

C. M.: la realitatea: nush ce artista e insarcinata
C. M.: artista mai are insa 2 copii cu un barbat
C. V.: ok...
C. V.: si ce vor sa zica, deci?
C. M.: bine ca nu erau cu un porc
C. V.: :))))))

alta in wishlist...

Soundtrack songs that I just can't get enough.

Create a MySpace Music Playlist at MixPod.com

10 pasiuni de 10

Am primit leapsa asta tare simpatica de la Anca. Toti cei care doresc sa o preia, sunt bineveniti.

1. Imi place foarte mult sa citesc in pat, mai ales cand e "soare cu dinti" afara, putin frigut, iar eu stau linistita sub patura. Eventual, mai patrund putin si razele, prin perdea.

2. Apreciez hainele largi si lalai, cu toate ca stiu ca-mi stau ca naiba pe mine. Din pacate, sunt singurele in care ma simt cu adevarat bine, si uneori chiar ignor aspectul vestimentar..asta e, mai ales daca-mi pun si halatul pe deasupra, prea putin se observa ce port.

3. You wouldn't believe it, but aside from Scrabble, I love playing cards. Mai ales Whist sau Rentz.

4. Ador sa vorbesc in engleza cu cineva, in special cineva care sa nu stie limba romana, astfel incat sa fiu obligata sa ma exprim doar si singularmente in engleza. Ma face sa-mi folosesc creierul, sa gasesc cuvinte nefolosite de ani intregi... sau pe care doar le-am citit in carti sau pe internet, neavand sansa vreodata sa le pronunt.

5. Imi place enorm de mult sa vorbesc despre o carte buna/noua pe care am citit-o, si nu neaparat cu o persoana care a parcurs-o, la randul ei. Macar cu cineva interesat de subiect.

6. Am o curiozitate bolnavicioasa dar foarte productiva si folositoare, tot dupa ce incep sa citesc cate ceva. La asta ma ajuta Wikipedia, pentru ca fac o documentare asidua, pana aflu ce vreau sa stiu, pana descopar cum trebuie sa-mi imaginez imprejurimile evocate in carte. Fac lucrul asta mai ales daca e vorba de un roman al carui actiune se desfasoara in Americi, Asia, Africa sau Australia. Ma rog, SUA zilelor noastre nu se pune, pentru ca imi imaginez destul de bine cum e sa mergi pe strada in Detroit si deodata sa te impuste unul din greseala, crezand ca esti dintr-o banda rivala. Ma refer mai ales la perioada colonizarii sau la "the founding forefathers"...despre lucrurile astea stiu prea putine detalii. Despre colonizarea Australiei nu stiu mai nimic, si mi-as dori in disperare sa aflu mai multe informatii, dar dintr-o carte buna, iar Africa reprezinta, cel putin pentru mine, leaganul umanitatii. Asia [in afara de India, pentru care nu am nici un fel de atractie si pe care n-as vizita-o nici sa mi se ofere o excursie gratuita] e plina de traditie si general smartness [daca luam in considerare dinastiile chinezesti si inventiile lor].

7. Apreciez mancarea normala. Cand eram mai tanara [haha, de parca acum sunt ditamai hoasca] imi placea foarte mult fast-food-ul, mai ales pentru ca pana pe la 20 de ani nici n-am fost la McDonalds, asa ca, intr-un final, cand l-am descoperit...a fost teribil. Ce sa mai zic de cand s-a deschis KFC. Oddly enough, I nowadays prefer natural food. In special salata de rosii cu telemea, cea mai buna chestie din lume. Nu sunt ahtiata dupa cartofi prajiti, si chiar cand nu incerc sa mananc mai light, tot ajung sa-i consum doar o data pe luna [maxim]. Imi place puiul, in toate formele, dar am o problema cu pieptul, deoarece nu-l pot consuma fiert sau in friptura. Doar pe gratar sau in compozitia ruladelor. Nu mananc [decat extrem de rar] racituri - nu-mi place consistenta aia gelatinoasa, never was a fan. Mananc pesti rapitori [stiuca, salau, somon♥] si pesti oceanici [cod, merlucius, hering, ton], dar extrem de rar fitofag, novac sau crap romanesc.

8. Mi-ar placea sa merg undeva nou in fiecare an, dar cum asta nu se poate...raman cu cartile mele, modalitatea cea mai sigura de a calatori undeva, de a-mi imagina locuri si oameni noi, de a-mi deschide mintea si a-mi satisface nevoia de diversitate.

9. Cand merg undeva [fie oras, fie sat, fie altceva], nu-mi place DELOC sa stau in camera de hotel sau pensiune. Cu toate ca e foarte obositor, prefer sa merg pe jos de dimineata pana seara si sa fac poze, eventual ma mai opresc undeva si beau o cafeluta...dar URASC sa stau degeaba. Asa am patit la munte, anul asta, cand am fost cu parintii mei, si cu toate ca inteleg foarte bine necesitatea lor de a se odihni, dupa ce-au muncit un an intreg...mie-mi venea sa-mi iau campii, in camera aia! Tot ieseam pe balcon..vedeam padurea in fata mea, cu o cabana de unde venea un fum de soba...unii faceau gratar intr-o parte laterala a pensiunii..totul era asa de linistit si anost incat simteam ca innebunesc. Nu zic ca am nevoie de aglomeratie sau galagie ca sa ma simt in regula, nu. Dar nici macar nu am putut sa merg pe dealul ala ca sa vad, poate gasesc vreo floricica sau veverita ca sa-i fac o poza..nu. Am stat in camera aia incontinuu. I hate that. I really do. De asta-mi vine greu sa suport mersul la mare, mai ales in stilul traditional [adica mai mult de 3-4 zile]. Ce sa fac acolo, in afara de a sta ca o langusta la soare, si de a ma praji bine? Nimic. Tone si tone de crema pentru protectie solara, caldura excesiva, transpiratie, nisip care intra prin parti nefericite..marea care o fi draguta dar de multe ori are moluste sau alge..deci? Mai degraba intr-un oras nou, sau intr-un oras care stiu ca n-o sa ma dezamageasca [exemplu: Cluj!].

10. Cand aveam vreo 16 ani, imi placea foarte mult sa scriu intr-un caiet pe care, mai tarziu, l-am rupt, dar care avea mare potential de pseudo-roman. Ma mai gandesc si-acum sa-nsir pe hartie ce-mi trece prin cap, dar, de fiecare data, ma opresc si arunc la gunoi ce-am scris, din prea multa jena... :)

journal extime by ~rockpiti on deviantART

Costume de baie Seven Sins

In speranta ca vremea se va ameliora considerabil, si ca primavara ne va primi cu bratele deschise ceva mai devreme, anul acesta, m-am gandit sa prezint cateva costumatii de vara [da, deja], in special o serie de costume de baie 2011.

In acest sens, fetele ar trebui sa aiba in vedere ofertele de la magazinul on-line Seven Sins, datorita diversitatii mari de produse, mai ales a modelelor de costume de baie.

Dupa cum se vede, am ales cateva imagini de costumatii pentru plaja sau piscina. Preferatul meu e ultimul, cel verde. Ce imi place la aceste produse e ca au si nume simpatice, spre exemplu cel de care ziceam ca e favoritul meu e numit Kiwi, o analogie foarte reusita, avand in vedere culoarea.

Nu stiu ce parere aveti voi, dar eu de-abia astept sa vina vremea calduroasa!

3 intrebari despre carti [leapsa]

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât pentru lectură?

Da, recunosc, am folosit mai multe carti pe post de suporturi pentru scris. Altfel..nu cred. Sau nu-mi amintesc, momentan.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Nu cred, dar s-ar putea sa ma insel. Avem gusturi destul de diferite. El citeste preponderent SF, eu cu greu reusesc sa-mi imaginez lumi care n-au legatura cu realitatea.

3. Aţi avut vreodată prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?

Din nefericire, am o singura carte pe care inca n-am ajuns sa o citesc, si mda...din cauza volumului. Portretul unei doamne, de Henry James. Cred ca are peste 800 de pagini si-as vrea tare mult sa o parcurg, dar mi se pare ca n-as gasi timpul necesar. :|

Multumesc, Anca!

Sursa foto.

7 lucruri pe care [teoretic] nu le stiti despre mine

Nici introducere n-am, la asa un titlu.

1. Intotdeauna am visat sa fiu jurnalist, inca de cand eram in primara si ma gaseam incapabila sa dezvolt compuneri descriptive, cel putin care implicau peisaje. Inca de pe atunci mi se parea total stupid sa incep ceva cu "Este toamna" sau "Este primavara".

2. Cand eram mica, ma credeam aproape invincibila. Din acest motiv, mai am si actualmente o gramada de cicatrici, de la julituri si agatari prin garduri, cand ma jucam cu M., imaginandu-ne ca suntem intr-un taram de povesti.

3. Bateam baieti. Nu era un sport fara motiv, nu. Dar... aveam o oarecare repulsie fata de ei, mai ales fata de cei cu igiena precara [lucrul asta s-a pastrat si in zilele noastre, doar ca acum am o repulsie generala fatza de ambele sexe, daca nu se spala]. Ce sa mai spun de cei pe care-i prindeam ca-i fac ceva lui M. :))

4. Ei, acum am sa va istorisesc un episod putin dezgustator. Cand eram in clasa a cincea, am facut o gastrita [nici acum nu se stie din ce motiv] care a debutat intr-o seara, insidios. Mancasem [tin minte si acum, da] cartofi prajiti cu gratar + salata de varza...actualmente nu m-as mai vedea mancand asta, dar ideea e ca, imediat ce am terminat, mi-a venit tare rau, si-am incercat metode babesti pentru a-mi calma stomacul si senzatia de voma. Am mancat o lamaie fara zahar, am tras aer in piept, am stat minute in sir la geam si..cand, intr-un final, am hotarat ca imi mai revenisem, m-am dus in sufragerie si m-am lungit pe pat...deodata, am inceput sa vomit, dar intr-atat de violent incat am stropit un perete. :)) I know this is really disgusting, da' a fost exact ca-n filmele SF!!! Mi-am petrecut urmatoarele 2 saptamani mancand doar supa strecurata si, din cand in cand, cate o lingura de iaurt. Altceva nu suportam.

5. Ca sa ma inspir de la Simona, am sa spun ca ma numesc si Alice, si din nou, putini oameni ma stiu dupa prenumele asta. Il foloseam in liceu, cand in clasa aveam prea multe "Cristina". Altminteri, nu sunt deloc atasata de el, pentru ca, atunci cand eram in clasa a doua, trebuia sa recit o poezie dupa Alice in tara minunilor la o serbare, si am avut trac si m-am blocat de doua ori!!! Ciudat e ca, in loc sa incep sa plang [cum fac foarte usor, nowadays], eram mai mult nervoasa si rusinata..blestemandu-l de zor pe Lewis Carroll ca s-a gandit sa creeze asa un personaj. Singurul simpatic din povestea aia e motanul.

6. Am radacini poloneze si rusesti, de pe partea mamei, pe cand din partea tatei get-beget romanesti.

7. Am doua diplome de premiul I la olimpiadele judetene la engleza, si una de mentiune; doua diplome la franceza, una de premiul III, si cealalta de premiul II; una de istorie, cu premiul III; doua diplome de premiul II la Spoken English Contest, dintre care prima pe teatru, cea de-a doua pe cantat. Din cinci ani de facultate, in doi am luat premiul I.

Si nu, nu sunt tocilara.

Multumesc, Simona! Leapsa o preia cine doreste, bineinteles.

How To Steal a Million

Stiam de filmul asta de o gramada de vreme, inca de cand prinsesem o bucata la televizor [eram considerabil mai mica, dar asta nu m-a oprit sa fac o fascinatie pentru simpatica de Audrey Hepburn]. Cel care m-a surprins a fost insa O'Toole, pe de o parte pentru ca nu-l mai vazusem in viata mea tanar..[da, oricat de ciudat suna asta, da, e adevarat], si pe de alta parte pentru ca mi s-a parut ca ar fi avut un stil de a juca mai necizelat, comparativ cu felul in care o face actualmente.

Orisicat, daca vreti sa va relaxati si sa va simtit bine, intr-o seara sau intr-o dupa-amiaza de week-end, filmul asta e o alegere potrivita, pentru ca scenariul e simplu, personajele sunt dragute iar aventurile sunt interesante dar nu intr-atat incat sa fiti realmente gatuiti de la prea mult suspans.

Nicole e o frantuzoaica misto, care are un tata ce adora sa falsifice picturi. Mr. Bonnet deja nu o mai face pentru bani, dat fiind ca multumita unor licitatii norocoase, ajunge posesorul a 500.000 de dolari. Pe atunci, probabil ca era o suma absolut fabuloasa. Problema intervine, insa, atunci cand Mr. Bonnet se hotaraste sa imprumute o statuie unui muzeu din Paris, si semnand un act de garantie, afla ca daca i s-ar intampla ceva acesteia, ar fi fericitul beneficiar a 1.000.000 dolari. Inainte de acest moment, insa, facem cunostinta cu Simon, personajul lui O'Toole. Picture this: Audrey, imbracata cu o camasuta mai mult decat mini [ca deh, asa se purtau in anii '60], citind de zor, seara, in camera ei, aude un sunet ciudat, provenind din salonul de la parter. Bineinteles, ca in oricare alt film, se duce sa vada despre ce e vorba, si-l surprinde pe Simon incercand sa fure un tablou.

Ce nu stie ea e ca, de fapt, Simon nu era un hot ordinar, ci un mare cunoscator de arta, ce se ocupa, printre altele, si cu atestarea picturilor sau sculpturilor [pentru ca ele sa nu fie falsuri vandute la pret de originale]. Intamplarea face ca tipului ii cam cade cu tronc domnisoara, chiar si dupa ce ea, ca sa-l ameninte mai cu spor si ca sa-l sperie mai abitir, ajunge sa-l impuste din greseala [totusi, e vorba de o zgarietura minora, la mana dreapta]. Pana la urma, fiindu-i mila de hotoman, chiar Nicole il conduce acasa. Normal, acasa era, pentru el, Hotelul Ritz, si cand sa ia si fata un taxi, Simon o saruta... Foarte, foarte frumos. :D

Lucrurile se precipita atunci cand Mr Bonnet, tatal lui Nicole, afla ca statueta imprumutata muzeului avea sa fie examinata de un specialist, pentru autenticitate. ce sa mai...cred ca va imaginati ca era un fals, nu? Era facut de bunicul lui Mr Bonnet, dupa modelul reprezentat de nevasta-sa, care semana destul de evident cu Nicole.

Fata, afland despre testarea ulterioara, intra intr-un oarecare atac de panica, astfel ca ajunge sa-i ceara ajutorul chiar lui Simon, pentru ca, asa cum am spus mai sus, ea inca-l credea hot. Acesta accepta sa fure statueta, chiar fara prea multe explicatii, avand, insa, un scop ascuns: s-o farmece. Ceea ce ii si reuseste, desigur!

Ramane sa aflati cum se deruleaza aventura lor..dar va zic, pentru un film de la acea vreme, cu doi actori simpatici si cu niste imagini frumoase..e rezonabil. Nu pot spune ca ar fi vreo urma de profunzime in scenariu, dar nici nu ma asteptam la asta. :)