Ntz. Serios acuma, a fost beat ala de a tradus titlul filmului asta? Cum dracu 'Profa rea, dar buuuna'? What the flying ...mouse is that supposed to mean?:)) Sa trecem insa, peste faptul ca astia de traduc titlurile peliculelor care ajung la noi in cinema au maltratat pana si un film cu Bruce Willis, Red, pe care l-au vandut ca "Greu de pensionat". Hello, people, nu facea parte din seria Die Hard! N-avea nimic in comun cu ea!
Na, nu pot sa neg ca a fost pe alocuri, chiar comic, dar per total, mie personal filmul asta mi s-a parut un mare fiasco. Tipa superficiala care umbla doar dupa barbati cu bani, in speranta ca, intr-o zi, n-o sa mai fie nevoita sa stea in spatele unei catedre, de unde sa le predea unor elevi chiar interesati de studiu...proful de sport care se indragosteste de ea dar nu prea are sanse, dat fiind ca nu se incadreaza in categoria maharilor carora ar putea ea sa le dea atentie..Justin Timberlake care joaca destul de binisor, luand in considerare scenariul si-asa destul de ratat si, surpriza, o actrita pe care chiar o apreciez, Lucy Punch, face un rol destul de simpatic. In alte cuvinte, daca e sa vedeti filmul asta pentru ceva, e pentru fazele pe care Amy Squirrel i le poate face lui Elizabeth. In mod clar nu pentru cum joaca 'fenomenala' Cameron Diaz. Si nici pentru cat de penibil e Jason Segel, probabil din cauza replicilor complet idioate, imaginate de scenaristi. Si mie chiar imi place Segel, cel putin dupa experientele How I Met Your Mother si Forgetting Sarah Marshall, dar pur si simplu m-a lovit in moalele capului cu filmul asta.
So thanks, but no thanks, no bad teacher for me. Anyways, ati observat ca in zilele noastre nu se mai fac comedii chiar comice? E un trend sau pur si simplu a ramas lumea fara glume?
Acesti doi ani luand sfarsit acum, bineinteles... ca trebuia neaparat sa se intample vara. Doar am mai patit, acum vreo 5 ani, cand am facut o sinuzita de toata frumusetea in mijlocul lunii iulie, cand toata lumea mananca inghetata si bea bere de la congelator, si nu sta, deci, in pat, stranutand o data la cateva minute si band ceai abia suportabil de fierbinte.
Aceasta postare nu e o reclama, si nu intentionez prin ea sa fac vreo publicitate institutului de cercetare Cantacuzino, desi, sincera sa fiu, ar merita ca cineva sa aiba grija de el si sa-i redea toate autorizatiile necesare inapoi. Mai tineti minte criza de vaccinuri pentru bebelusi? Ei, aia s-a intamplat pentru ca institutul nu primise unda verde pentru productie datorita normelor europeene... si totusi e dificil sa schimbi absolut tot in laboratoare, nu sunt bani sau, pana or sa se adune va trece ceva timp.
Eu as vrea sa va povestesc despre Polidin, un preparat biologic pentru cresterea imunitatii, nespecific [adica nu impotriva unui agent patogen anume]. Pana sa dau de el si pana sa-mi fac doua ture din acest produs medicamentos, raceam cam o data la 3-4 luni. Cred ca intelegeti ca ma cam saturasem sa ma doara gatul incontinuu, sa-mi suflu mucii in mijlocul vreunui curs interesant, asta ca sa nu mai spun de faptul ca am fost din totdeauna talentata la a da mai departe germeni, ceea ce punea in pericol si populatia care ma intovarasea. Stiam ca Polidin imi mai facea mama cand eram mica, deoarece eram, bineinteles, la fel de bolnavicioasa ca in prezent.
Modul de administrare nu e placut. Trebuie sa va inarmati cu nitica rabdare si sange rece, fie ca va faceti singuri injectiile, fie ca alegeti sa vi le impuste in fund altcineva. In orice caz, eu va spun, cu mana pe inima, ca timp de aproape doi ani nu am mai racit deloc. Si de ce, pentru ca da, exista si o explicatie! Polidin e o suspensie rezultata din combinarea unor tulpini bacteriene inactivate. Si-atunci, o sa va intrebati, ce legatura are el cu virozele respiratorii de sezon? Pai are, dragii mei, pentru ca flegma aia care va iese pe gura cand tusiti din adancul plamanului e rezultatul germenilor lizati. Adicatelea, atunci cand faceti o raceala mediocra, de cele mai multe ori inculpatul este un virus, dar daca nu e tratata la timp, ea poate deveni o infectie respiratorie bacteriana. Polidin va protejeaza tocmai de asta, in sensul ca nu va fi nevoie sa faceti jdemii de tratamente cu n antibiotice, pentru ca, dupa cum le zice si numele, antibioticele sunt impotriva vietii, impotriva bacteriilor, nu-s medicamente antivirale. In consecinta, data viitoare cand va veti intalni cu vreun individ bolnav, veti face ori o forma usoara de boala, ori nu veti face deloc, deoarece imunitatea voastra va fi la cotele ei maxime.
Insa soc, nu se mai produce Polidin. Degeaba incerc pe la toate farmaciile din Iasi, nu gasesc. O fi pentru ca alta treaba mai buna n-au oficialii nostri decat sa inchida un institut de cercetare romanesc, care pana acum se descurca foarte bine la producerea de medicamente? Eu cred ca da.
Asa ca acum stau suparata cu narile rosii, stranutand, din nou, o data la cateva minute, si asteptand trista ca infectia sa-mi progreseze la caile respiratorii inferioare. Ain't that just plain dumb? Refuz, refuz vehement sa mai iau vreun antibiotic, ma tratez cu aspirina, vitamina C cu propolis, bag in mine degeaba citrice...si astept pana cand o sa fie nevoie sa iau vreun medicament mai puternic. Pe care nu-l doresc in organism, nu-l vreau!
Voi ce faceti pentru a va proteja impotriva gripelor? Folositi vreun amestec special de plante, v-a ajutat vreun ceai vreodata..? Give me some idea PLEAAASE!
Am terminat cartea asta de citit chiar dupa ce m-am intors de la Sibiu, nu ca asta ar avea vreo legatura cu ce vreau sa povestesc despre ea. Ideea e cam asa: m-a cam dezamagit Steinbeck cu romanul asta, nu pentru ca n-ar fi fost neaparat interesant, ci pentru ca m-as fi asteptat la un final pe masura maretiei prozatorului american. Dupa ce-am parcurs Nopti fara luna, Perla, Iarna vrajbei noastre si Soareci si oameni, care toate mi-au placut, romanul in discutie cam lasa de dorit, cel putin in opinia mea.
Sigur, aventurile prietenilor respectivi, in frunte cu Danny, un pezevenghi, un hotoman si un cuceritor de inimi, sunt relativ captivante. Insa, daca la inceput m-am lasat destul de cucerita de felul de a povesti al lui Steinbeck, pe parcurs mi s-a mai diminuat din entuziasm si am ajuns sa consider ca, probabil, era nevoie si de o carte ceva mai slaba ca sa ajung sa le apreciez pe celelalte, citite inaintea acesteia. In orice caz, daca ar fi sa v-o recomand pentru ceva, am s-o fac pentru ca e scrisa intr-o maniera usoara, in asa fel incat va puteti petrece o parte din weekend cu lectura ei. Insa, daca va asteptati, la fel cum am procedat eu, sa regasiti in acest roman macar o treime din carisma literara a lui Steinbeck, tough luck, my friends, tough luck indeed.
Descrierea cartii in discutie se gaseste pe toate site-urile destinate achizitionarii de romane online, astfel incat am sa va las, de data asta, cu cea oficiala, publicata de o librarie online draga sufletului meu:
Adoptând structura şi temele legendelor arthuriene, Steinbeck clădeşte un Camelot modern pe un deal din aproierea oraşului Monterey şi-l populează cu o ceată pestriţă de cavaleri. Aceşti "cavaleri" sunt însă nişte paisanos, personaje cu origine etnică eterogenă, ai căror strămoşi s-au stabilit in California cu sute de ani în urmă. Pe masură ce le consemnează faptele, iubiri succesive, uimitoare încăierări, beţii bahice, Steinbeck ţese o poveste la fel de emoţionantă şi de memorabilă ca faimoasele legende ale Mesei Rotunde, care l-au inspirat. Steinbeck este un artist; el povesteşte despre aceşti fermecători hoţi şi adulteri cu o nobilă şi poetică puritate a sufletului şi a prozei.- New York Herald Tribune
Nu zic, intamplarile prin care trec amicii de care ziceam mai sus sunt, intr-adevar, in marea majoritate a lor, destul de amuzante. Insa, mai ales dupa ce au loc o serie de evenimente mai mult sau mai putin tragice, parca lucrurile nu mai stau la fel. Se pierde o parte din farmecul bahic care anima romanul, pe parcursul primelor capitole. Bineinteles, ca sa nu dau prea multe detalii despre final, am sa va zic doar ca m-a cam dezamagit, desi pana si el e amuzant, in felul lui.
I-as da un 3 din 5, but then again that's only MY OPINION.
UPDATE: Castigatorul e cel cu numarul 23, dupa cum se poate vedea din printscreen-ul de mai jos. Felicitari, Lucian Stanciu!
Cred ca regulile le cunoasteti deja, dar in cazul in care nu v-ati aclimatizat deja cu ele, sa le repet:
Intrati pe contul de Facebook si dati like paginii Bibliophile.ro. Ulterior, va inscrieti la concurs printr-un comentariu la aceasta postare, specificand numele cu care ati dat like si o adresa de e-mail [eventual separata de ., _ sau alte semne de punctuatie care sa va asigure impotriva spamului, pentru ca, trebuie sa ma credeti, daca e inteligibila, am sa reusesc sa va contactez pentru livrare].
Atentie, daca ati dat like paginii si scrieti comentariul la notificarea de pe facebook va pot inscrie chiar si-asa in concurs, dar trebuie sa verificati neaparat linkul acesta, pentru a va asigura ca v-am notat in lista si ca aveti un numar, cu ajutorul caruia veti participa la extragerea prin random.org.
Romanul pe care il puteti castiga e Peplum, de Amelie Nothomb, a carui descriere suna cam asa, via LibrariaOnline.ro:
"Peplum” este un roman splendid, conceput sub forma unui dialog bine condus, cu replici inteligente si amuzante. Internata in spital pentru o operatie in 8 mai 1995, naratoarea isi revine din anestezie intr-un loc necunoscut si in prezenta unui ins bizar, Celsius, un personaj care se defineste drept cea mai sclipitoare minte a generatiei sale. Acesta o instiinteaza ca a fost "transplantata” in anul 2580 si ca are astfel privilegiul de a cunoaste planul maret ce se ascunde in spatele uneia dintre cele mai interesante enigme arheologice moderne: perfecta conservare a Pompeiului sub un strat de lava. Conversatia celor doua personaje devine astfel pretextul de care se foloseste Amelie Nothomb pentru a prezenta o viziune surprinzatoare si originala a viitorului politic si cultural al omenirii.
Ah, si era sa uit: Perioada de participare este intre 29 august si 17 septembrie, urmand ca pe data de 18 sa anunt castigatorul, pana la miezul noptii. Livrarea se va face utilizand Posta Romana.
Cum astazi suntem in 27 august, data la care am spus ca voi anunta castigatorul pentru acest concurs, iata ca a venit si acest moment. Am placerea de a o felicita pe Alina Pop, concurenta cu numarul 22, care va primi cartea multumita mie [ca intermediar] si librariei Libris.ro. Mai jos aveti print screen-ul care atesta faptul ca Alina Pop a castigat. :) Va mai astept si la urmatoarele concursuri, probabil incepand cu saptamana viitoare. Din pacate, observ ca acestea sunt cam singurele de care reusesc sa ma mai ocup, luand in considerare lipsa de timp liber de care sufar de la o vreme incoace.
P.S. O rog mult pe castigatoare sa-mi raspunda la e-mail pana pe 10 septembrie.
Am achizitionat aceasta carte de la Okian, si mi-a trebuit o rabdare de fier ca sa o astept, ea fiind expediata tocmai din Noua Zeelanda. Romanul imi place nespus, tocmai pentru ca patina timpului s-a asternut pe pagini, fiind putin ingalbenite pe margini, lucru care a facut lectura cu atat mai speciala. Aveam destul de mari asteptari de la aceasta lucrare, mai mult pentru ca eram chiar curioasa sa vad cum s-a putut romaniza un film...ce-i drept, Jane Campion a avut un mare ajutor, in persoana lui Kate Pullinger, o scriitoare destul de cunoscuta.
Ce pot sa va zic e ca parerea mea e oarecum impartita, acum ca am citit The Piano. Sincera sa fiu, mi s-a parut transpunerea exacta a evenimentelor care se desfasoara si in pelicula...tocmai din acest motiv n-am aflat mai nimic nou. Povestea e, insa, la fel de frumoasa ca si in ecranizare, motiv pentru care m-am lasat prada ei pe parcursul calatoriei inspre si dinspre Sibiu. Per total, e un roman simplu, scris intr-un limbaj mai mult sau mai putin facil, amanunt care m-a cam intrigat, avand in vedere faptul ca actiunea se petrece undeva dupa mijlocul secolului al XIX-lea. M-as fi asteptat ca una dintre autoare [probabil cea mai avizata] sa foloseasca vocabularul aproximativ specific acelor vremuri, in sensul ca ar fi trebuit sa ma lovesc de o serie de arhaisme care sa-mi faca lectura mai mult sau mai putin dificila. Nu sunt o cunoscatoare extrema a limbii engleze, desi uneori imi vine mult mai usor sa ma exprim in aceasta limba. Majoritatea romanelor clasice ale literaturii britanice le-am parcurs in romana, tocmai pentru ca stiu ca mi-ar fi luat o gramada de vreme ca sa investighez intelesul arhaismelor din perioadele respective.
In orice caz, povestea e extraordinara, si merge la fete, in special. Din pacate, nu exista o traducere a romanului, cel putin la acest moment, motiv pentru care am si apelat la serviciul de comanda a librariei Okian. Data viitoare probabil ca am sa folosesc BookDepository, totusi, deoarece am constatat ca au preturi mai mult decat accesibile. Inca oscilez intre a-mi face un card international si a-mi refuza aceasta placere, dat fiind faptul ca as cheltui, probabil, o gramada de bani pe carti, iar asta fac deja de vreo trei ani incoace si punga mea se resimte, din ce in ce mai tare. Chiar acum cand scriu aceasta postare libraria Elefant are o reducere de 40%, dar rezist cu stoicism sa mai fac vreo comanda, pentru ca, daca e sa-mi strang niste bani pentru ceva, mai bine as face-o pentru un e-book reader, nu pentru versiunile printate.
Ca sa ma intorc, insa, la subiectul cartii in discutie, daca ati vazut filmul, practic ati citit si cartea. Este extraordinar de simpla, se citeste foarte repede - in cateva ore ati dat-o gata. Istorioara e frumoasa, fara indoiala, si de aceea am zis mai sus ca se potriveste cititoarelor feminine, barbatii preferand, poate, o altfel de literatura. Nu e nici siropoasa, nici nu abunda in detalii vag senzuale, fiind o carte pur si simplu reusita.
M-a frapat, intr-o oarecare masura, felul in care unele evenimente sunt povestite... momentul in care Ada isi pierde un deget pentru ca Alisdair, in nebunia lui de moment, i-l taie cu toporul [suna cam ciudat, dar daca vedeti filmul o sa va dumiriti despre ce e vorba] m-a socat destul de mult. Exact ca in film, femeia e cuprinsa de o indiferenta momentana, care o face sa se retraga in sine si sa-si doreasca moartea, neluand in considerare faptul ca ar fi trebuit sa-i duca grija si fiicei sale. Dragostea ii determina pe oameni sa savarseasca acte de nebunie, asa ca mi-a placut felul in care ea s-a aruncat cu trup si suflet intr-o aventura irationala cu un negustor oarecare.
In concluzie, e o carte buna, de citit, mai ales daca sunteti in dispozitia necesara. Recomand cu drag.
La final, va las cu inca o melodie superba a lui Michael Nyman, pe care am ajuns sa-l ador datorita peliculei The Piano.
Am sa incep prin a va spune ca aceasta e o carte teribil de simpatica, desi trebuie sa recunosc ca mi-a venit destul de greu sa o duc pana la capat, in conditiile in care e redactata pe post de confesiune. Am citit si prefata, despre Sir Sitwell, un "calator avizat si asiduu", asa cum e el numit de Maria Berza.
Inainte de a incepe lectura acestui roman, trebuie sa intelegem, in calitatea noastra de cititori, ca e pur si simplu povestea unei calatorii in perioada interbelica, in Romania. Din acest motiv, persoanele care agreeaza actiunea si multitudinea de dialoguri n-au sa fie pe deplin satisfacute, si, tocmai din aceasta cauza, si eu am fost destul de suspicioasa sa parcurg asa, usurel, cele 200 si ceva de pagini. Trebuie sa ne inarmam cu ceva rabdare, mai ales pentru ca locurile evocate de Sitwell deja nu mai exista, cel putin nu asa cum le cunoastem noi, acum. Cel mai si cel mai mult mi-au placut bucatile in care autorul evoca portiunea vestica a tarii, in special cea cu orasul Sighisoara, pe care imi doresc de multa vreme sa-l vizitez, dar, din pacate, nu am avut ocazia. Tara noastra e, asa cum va rezulta la finalul lecturii, o minunatie, si, din nefericire, putini dintre noi au avut sansa sa o descopere, chiar si asa cum e azi, partial industrializata si saracita. Sitwell face si portretul geografic al unor regiuni, si insista, bineinteles, pe capitala, Bucurestiul interbelic, un oras absolut MINUNAT, pe care sunt sigura ca multi dintre noi ar fi vrut sa il cunoasca in starea lui de atunci.
Ei dar, ca sa nu diminuez din farmecul acestei carti, am sa va prezint cateva pasaje care mi-au placut, si care, sper, au sa va incante si pe voi:
Tovarasii nostri de calatorie, care au venit pe alt drum, au fost primii care i-au vazut pe tigani. Stateau in picioare, cu siluetele lor intunecate, sau ghemuiti in jurul focului. Acestia sunt adevaratii tigani din Transilvania, oachesi ca indienii, cu plete lungi pana la umeri. Merita sa strabati toata Europa ca sa-i intalnesti. Sefului sau patriarhului acestei familii de tigani i se spunea bulibasa; printre ei, avand exact aceeasi infatisare, era tiganul blond ce poate fi vazut in fotografie. Se spune ca acest trib aparte de tigani fura copii, iar tiganul blond trebuie sa fie o dovada vie a acestui fapt, deoarece tigancile nu-si inseala niciodata barbatii. Nu se vedea nici o femeie, iar barbatii se purtau cu toata obraznicia si siretenia ce-i caracterizeaza. Ciocaneau in geamurile automobilului sau isi varau mainile inauntru cersind bani. Luau atitudini insolente cand erau fotografiati si apoi cerseau din nou. Faptul ca am ratat acel salas a fost o mare dezamagire pentru mine, care va spori zi dupa zi, pana cand, intr-un tarziu, rabdarea ma va fi rasplatita. [mi s-a parut putin cam rasist domnul Sitwell, dar probabil ca asa gandeau europenii la acea vreme] - p.29.
Intre timp, am ajuns la Sibiu. Acest oras, pe care sasii il numesc Hermannstadt, este un important centru regional, cu vreo cinzeci de mii de locuitori. Principala sa atractie o reprezinta Palatul Brukenthal, cu o colectie de pictura inceputa de guvernatorul cu acelasi nume, din secolul al XVIII-lea. Se spune ca baronul Brukenthal a fost amantul imparatesei Maria tereza, reputatie destul de improbabila. Galeria sa de pitura este, in mic, un exemplu ce ilustreaza perfect evolutia gustului din acea vreme.
Galagia de la balci era de nedescris. Nu vazusem nicicand o priveliste mai interesanta. Erau tarabe cu felurite oale din lut si mese improvizate pe care se insirau nenumarate Venus din ipsos, toate scoase la vanzare. O baba, care arata ca o vrajitoare, statea indaratul unei scanduri fixate pe capre de lemn, plina cu cutite de tot soiul, cu varfurile infipte, ce tremurau in bataia vantului. Era lesne de inteles ca puteai tocmi cate un descantec cu fiecare lama de cutit. Adeseori, sub o taraba, puteai vedea, culcat la umbra, cate un prunc intunecat la piele, gol-pusca, foindu-se pe un asternut de paie acoperit de zdrente. [...] Mai incolo se iteau gradinile desfatarii, carciumi in aer liber cu acoperisuri improvizate din frunze si crengi. Aceste chioscuri deschise, unde se putea manca, se insirau pe ambele parti ale unei alei si inauntru erau cateva sute de persoane asezate la mese, care isi luau pranzul sub umbrar. Hrana se frigea pe un gratar cu jar, iar ici-colo, printre meseni, umblau muzicanti cu vioara in mana, cantand diverse melodii populare. Aceasta era una dintre atractiile importante ale targului, iar in mintea mea scena a capatat o asemanare greu de definit cu Les Illuminations a lui Rimbaud.
In alte privinte, imprejurimile Bucurestiului nu sunt demne de oras. O campie prafuita si uscata, cu multe mlastini, se intinde pe o distanta enorma pana la Dunare. Peisajul se imbunatateste intr-o singura directie, unde un drum plin de hartoape duce la Mogosoaia, resedinta de tara a printesei Martha Bibescu. Frumusetea Mogosoaiei se datoreaza talentului si bunului gust al stapanei locului.
Stiu ca nu am mai scris in ultimele zile dar nu trebuie sa va impacientati. As vrea doar sa stiti ca am petrecut cateva zile grozave in Sibiu, indiferent ca ne-a luat aproape o zi sa ajungem si respectiv sa ne intoarcem de acolo. Actually, around 32 hours. M-am indragostit etern de orasul ala.
Ceea ce mi-a facut intoarcerea acasa chiar grea. M-am cam saturat de responsabilitatile de zi cu zi, care apar din ce in ce mai des si care mi se pun in carca, am inceput sa ma satur sa fiu tratata ca si cum n-as avea nimic de spus in unele situatii...si generally, I hate my grown-up life.
Am o gramada de filme si inca vreo 3 romane [in curand 4] despre care as vrea sa va povestesc, but I am so tired, and I lack the mood, si saptamana viitoare trebuie sa stau vreo 10 ore la slujba in fiecare zi, asa ca incercati sa va dati seama cam cata energie imi mai ramane pentru blog. In fiecare seara imi promit ca o sa scriu, ca o sa-mi programez postarile, but I just cant. Stau si ma uit la un serial sau pur si simplu adorm, epuizata. Dont get me wrong, slujba mea nu presupune nici un fel de munca fizica, decat ca stau in picioare vreo 6 ore pe zi, dar asta nu ma deranjeaza....ce ma scoate din sarite e ideea de a avea in carca viata altei fiinte. Nu-s iresponsabila, cel putin nu cred asta despre mine. Insa as vrea ca unele zile sa fie lipsite de importanta, sa pot sa ma cufund intr-o mediocritate linistita, ca alte persoane care au locuri de munca poate mai putin interesante, dar cu mai putina importanta.
So... I suppose a "be back later" status is in order. Va urez o duminica insorita si frumoasa in continuare. I am still here.
Intr-o epoca dominata de consumerism, eu am hotarat sa ma despart de marile mele iubiri, constand ele in produse cosmetice sau in produse alimentare, si sa incerc, pe cat posibil, sa fiu un client nationalist. Tendinta asta nu se trage din faptul ca am membri in familia mea care sunt realmente extremisti :)).
Discutam cu cineva [bineinteles ca am uitat cu cine] despre motivul pentru care functioneaza o economie de piata dintr-o tara oarecare. Invocand exemplele Austriei si Germaniei, persoana respectiva mi-a spus [iar eu sunt de acord cu ea] ca locuitorii statelor respective consuma preponderent produse de provenienta locala. Nu stiu cum fac exact diferenta intre o napolitana de sorginte germana si una frantuzeasca, dat fiind faptul ca actualmente pe toate scrie "Produs in UE". Totusi, e logic daca stam si ne gandim la asta macar un minut - ajungem la concluzia ca a manca romaneste, a te imbraca romaneste si a avea grija de tine tot romaneste costa, in primul rand, mai putin, iar in al doilea rand ofera un boost economiei nationale. Pe langa asta, sunt convinsa ca e si ceva mai sanatos, in conditiile in care agricultorul roman are acces la o serie de insecticide/substante de tratare intr-un numar mult mai mic decat europeanul de rand. E drept ca solurile noastre sunt stropite si ras-stropite cu DDT, despre care se stie ca are remanenta in sol o lunga perioada de timp...insa animalele noastre nu sunt teribil de hormonizate in sensul cresterii. Ma credeti sau nu, in farmacia noastra veterinara nu se vinde nici un produs care sa contina hormoni, iar asta nu pentru ca nu ni s-a cerut, ci pentru ca distribuitorii de rand nu vehiculeaza decat stimulente de crestere pe baza de substante cat de cat naturale [multivitamine, faina de peste, faina de soia, multiminerale].
Un singur lucru imi ridica semne de intrebare si nu ma lasa inima sa-l cumpar din piata. Laptele. Intr-un fel, pentru ca nu sunt sigura de cat de steril e, si nici macar gustandu-l nu iti poti da seama daca e sau nu proaspat, iar in alt fel pentru ca vaca respectiva putea foarte bine sa fie sub tratament cu antibiotice in perioada in care s-a recoltat laptele. In consecinta, la o infectie banala pe care o voi avea in viitor, s-ar putea sa constat ca am in organism germeni antibiorezistenti, dat fiind ca eu n-am stiut ca, indirect, m-am tratat cu o substanta medicamentoasa, consumand acel lapte. Din aceasta cauza, cumpar intotdeauna lapte din comert.
In rest, insa, imi propun ca, dupa ce voi epuiza toate produsele cosmetice actuale pe care le detin, sa trec pe varianta lor romaneasca, acelasi lucru facandu-l si cu cele alimentare, atat cat imi permite portofelul.
Voi aveti vreo rezolutie de genul asta? Spuneti-mi de un produs romanesc care v-a incantat mai mult din punct de vedere calitativ, spre deosebire de alternativa straina. Chiar as vrea sa aud despre asta :).
Intoarcerea acasa e intotdeauna dificila. Stiam asta inca de cand am pus piciorul in trenul Sibiu-Brasov. La ce nu ma asteptam, insa, e sa aflu ca da, ea ma joaca la fel cum face cu o gramada de alte persoane. As vrea sa va dau mai multe detalii, credeti-ma ca mi-ar veni mult mai usor. Insa, daca exista o mana de oameni care intra pe blogul asta macar o data pe saptamana, cred ca acel numar restrans a observat ca nu am nici o placere sa ma "porcaiesc" pe net cu cineva. N-as avea de ce sa fac publica aversiunea mea clara pentru o anumita persoana, n-as avea de ce sa va povestesc despre cum o simpla replica nevinovata auzita de acel individ se poate transforma intr-o arma impotriva propriei mele persoane.
Se prezinta urmatoarea situatie [se simte omul in cauza, daca are un numar de neuroni pentru o serie de sinapse]: X si Y nu au nimic in comun. Nu au iesit niciodata din proprie initiativa in oras, n-au fumat din aceeasi tigara, n-au invatat la aceleasi scoli, n-au nici macar prieteni comuni, n-au impartit un sandvis cand nu mai aveau bani de nimic, n-au mers nici macar intr-o excursie impreuna. N-au facut NIMIC impreuna. Pana cand Y, intr-o zi, se gandeste sa faca ceva. Din pacate nu am cum sa va explic ce e acel ceva, aparent un cacat magic si lat, din care n-o sa iasa oricum niciodata nimic. X se entuziasmeaza ca prostul, crezand ca are in sfarsit sansa sa impartaseasca o pasiune cu alti indivizi. Datorita elanului vadit, este aclamat de Y, fapt care-i umfla inimioara in piept si-l face sa se simta si mai abitir legat de ceva-ul respectiv. Totul merge aparent normal pana cand profilul ceva-ului se schimba dintr-o data, astfel incat X nu se mai simte absolut deloc atras de ceva-ul in discutie. Renunta la el, nu se mai intampla mare lucru, se simte destul de impacat cu sine ca a hotarat sa puna stop unei situatii fara sens, care nu parea sa aiba vreo finalitate in sensul pasiunii sale. In consecinta, nu mai ia parte la acel ceva.
Intre timp, X afla cu surprindere ca, in ciuda lipsei lucrurilor care sa-i lege precum si a recentului esec al ceva-ului, Y proclama sus si tare ca X ii e prieten. Siderat, X afirma ca nu crede in asta, luand in considerare ultima oara cand si-a consultat agenda, dat fiind ca nu se vede macar lunar sau bilunar cu Y, in asa fel incat sa fie amici, ca nu vorbesc la telefon nici macar o data la doua saptamani, si chiar si atunci cu totul exceptional, si ca nici macar situatii care sa-i uneasca nu exista. Y nu afla opinia lui X, pentru ca X si-o exprima de data asta unei prietene, care, bineinteles, nu comenteaza asta mai departe.
Ei, la mai bine de jumatate de an de cand X nu a mai participat la ceva-ul respectiv, el aude cum ca Y ii comenteaza opinia exprimata cu privire la un lucru. Straniu e faptul ca Y, la acel moment, a parut a fi de aceeasi parere ca X. Se pare insa, ca, mai ales luand in considerare superprietenia care-i leaga, Y a hotarat ca a-l barfi pe X este raspunsul corect la toate intrebarile existentiale care se pocnesc de craniul lui Y.
Intrebarea mea e: cum ar trebui sa reactioneze X? Ar trebui sa apeleze la o confruntare directa, aici nereferindu-ma la o cearta, ci la a-i pune in fata faptul implinit lui Y? Sau, din contra, ar trebui sa simuleze ca nimic nu s-a intamplat, ca totul merge ca pe roate si ca Y poate sa-l considere in continuare prieten?
Prietena mamei a fost socata sa descopere cat de nenorociti, de infometati si de fara speranta traiau niste oameni care, oficial cel putin, se aflau in libertate. In realitate, ei traiau o detentie de doua ori mai dura decat a detinutilor propriu-zisi, si asta fiindca nici macar launtric nu se mai simteau liberi, intr-atat de adanc le patrunsese frica in oase. Oamenii din libertate respirau o teroare permanenta, ruinatoare si sufocanta. Gandul ca pot fi ei insisi ridicati spre a disparea definitiv in spatele unor ziduri le fura linistea si le spulbera increderea. [p. 32]
Imi amintesc ca, odata, vrand sa-i fac tatei o surpriza la intoarcerea acasa, m-am hotarat sa-i pregatesc ceva de mancare. Aveam vreo sapte ani si nu stiam sa fac decat cartofi prajiti. Cred ca mi-am propus sa gatesc oua cu cartofi prajiti, fiindca aveam niste oua de la gazda tatei. Cand a sosit, l-am anuntat ca pregatesc eu masa, si m-am apucat sa spal si sa curat cartofii. Tata a aprins focul la un aragaz mic de voiaj - singurul instrument de gatit pe care-l avea acolo -, iar eu, voioasa, am inceput sa prajesc cartofii. Focul trebuie sa fi fost foarte puternic, pentru ca foarte curand cartofii au devenit maronii, iar eu m-am grabit sa-i pun in farfurii, convinsa ca sunt gata. Din pacate, nu se patrunsesera deloc, la mijloc erau cruzi si tari. Cu politetea desavarsita care-l caracteriza, tata i-a mancat pe toti, declarand ca sunt foarte gustosi. Imi aduc aminte cu atata dragoste de acele momente, de dezamagirea pe care am incercat-o eu si de imperturbabila politete aratata de tata, incat, dupa atata vreme, inca mi se strange inima de emotie... [p.89]
Here I go admitting I'm a fool. Yup, I am. N-am citit nimic de Noica, de-abia am reusit sa termin o carte de Liiceanu, ma descurc groaznic de greu cu orice inseamna filosofie si, sincera sa fiu, nu prea ma vad lecturand multe din acest gen in viitorul apropiat. Pacat ca am devenit asa axata pe ideea de relaxare prin carti, in detrimentul unei literaturi mai serioase... dar asta e situatia actuala, si sunt mult prea obosita ca sa-mi concentrez atentia la chestiuni de genul asta, cu atat mai mult cu cat profesia mea n-are nici in clin, nici in maneca, cu filosofia. Dar nimic in comun, chiar.
Cu privire la literatura romana contemporana, cred ca am mai scris ca-s destul de suspicioasa in ceea ce o priveste. Tocmai din acest motiv, daca va vine a crede, am romanul asta cumparat de la Okian tocmai de anul trecut. De-abia saptamana trecuta l-am citit, deci...a avut de asteptat, nu gluma.
Treziti-va, suntem liberi! e o carte grozava. Nu stiu cat de mult rezoneaza cu tineretul din ziua de azi, dar eu, pentru ca stiu macar din povestirile alor mei ce a trebuit sa suportam in timpul regimului ceausist, am fost extraordinar de impresionata de marturia sincera a Alexandrei Noica. In fapt, romanul asta e un set de amintiri, legate impreuna pentru a alcatui o confesiune extraordinara, atat despre ce a fost Constantin Noica, despre originile sale si ale lui Wendy Muston, cat si despre cat de multe a trebuit sa suporte un biet om doar pentru ca avea curajul sa gandeasca liber.
Mai mult nu prea am cum sa va spun, pentru ca e o carte ce trebuie citita, nu povestita. Daca sunteti cat de cat emotionati cand va ganditi la lipsurile pe care cei dragi noua au trebuit sa le suporte inainte de 89, asta ca sa nu zic de lipsa libertatii de exprimare, daramite de gandire, o sa va mearga direct la suflet. Daca n-aveti prea multe legaturi cu perioada asta nefasta a istoriei Romaniei...atunci n-o sa va placa. Insa momentele de tandrete dintre tatal si copiii lui n-au cum sa nu va impresioneze macar un pic, cel putin asa consider eu.
Recomand. O carte emotionanta despre ce inseamna sa parasesti o tara pe care o iubesti, dar pe care esti nevoit sa o lasi in urma doar pentru a putea beneficia de o oarecare libertate. O carte despre o familie care a ramas familie in ciuda greutatilor care au apasat-o, o carte despre traiul mic dus de doi copii si de mama lor, careia regimul ii interzisese sa se angajeze si, deci, care nu avea nici o sursa de venit. Un roman despre eforturile enorme ale unor tineri de a supravietui intr-un stat nou, care nu e al lor, si al caror limba nici nu o cunosc prea bine.
Lovely.
-----------
Cumpara de la Librarultau.ro [e la reducere, vine la voi cu 15 lei].
Dat fiind ca acesta e unul dintre articolele cele mai populare de pe blogul meu si dat fiind ca cel putin cateva persoane viziteaza pagina unde l-am scris pe primul, de cateva ori pe zi, iata ca m-am hotarat sa va pun din nou la curent cu ce exista pe piata in materie de insecticide. Mentionez ca nu vreau sa fac reclama farmaciei si respectiv cabinetului veterinar unde lucrez momentan, si tocmai din acest motiv nu am sa le mentionez nici denumirea, nici amplasarea lor geografica. Nu vreau sa le fac publicitate pentru ca nu as vrea sa influentez pe nimeni, nu pentru ca nu ar merita laudate :).
Insa as vrea sa va prezint cateva insecticide care chiar functioneaza si asupra carora nu am auzit niciodata pareri exprimate neplacut.
La fel ca si in celalalt post, am sa va spun de la inceput ca una dintre cheile succesului in batalia impotriva insectelor nedorite din apartament este curatenia. In consecinta, va recomand ca, inainte de a va inhama la o lupta care semnifica stropirea de vreo 2-3 ori la distanta de 6-7 zile, sa faceti o ordine temeinica, inlaturand din casa orice resturi care ar putea sa atraga gandacii. Probabil ca va dati seama ca ma refer la gunoi care nu e dus la timp la pubela, precum si la resturi de mancare lasate in timpul noptii pe masa, fara a fi macar puse in frigider, daramite stocate la rece si acoperite cu ceva. Dupa ce va puteti declara multumiti [cam ca la Pasti sau Craciun] de actiunea intreprinsa, puteti trece la cea de-a doua faza.
Aceasta consta, practic, in achizitionarea unei substante impotriva daunatorilor de genul gandacilor. As dori sa va subliniez ca sprayurile gen Raid sau Kiltox functioneaza, de cele mai multe ori, pe o perioada scurta de timp, si ca nu au mare remanenta in mediu, asa ca ori cumparati mai multe tuburi si stropiti in casa tot asa, de vreo doua-trei ori la interval de sase zile, ori, mai simplu, mergeti frumos la farmacia veterinara si va cumparati o substanta pentru o cantitate de apa mai mare, pe care sa o folositi gradual. Nu amestecati insecticidul in intregime cu apa, deoarece solutia rezultata se rasulfa dupa vreo cateva zile, astfel ca veti repeta stropirea absolut degeaba, eventual plangandu-va farmacistei ca solutia lasa de dorit. Total neadevarat, solutia o fi ea buna, dar trebuie pastrata in ambalajul original [sticluta bine inchisa].
In concluzie, va recomand sa cumparati una dintre urmatoarele:
Butox (contine deltametrina, un insecticid nu prea folosit, si tocmai din acest motiv natafletii care va mangaie talpa cand calcati noaptea pe gresia din baie au sa moara cu spor) - pret estimativ - in jur de 6 lei.
Diazinol - poate unii nu sunt de acord cu mine, dar am vazut cu ochii mei ce minuni poate face acest insecticid, si desi mirosul nu e prea placut [fiind o combinatie de gaz cu acetona, sau cel putin aceasta impresie o am eu cand snifai din greseala vreun flacon scurs], puteti avea incredere ca e printre cele mai puternice. Se vinde atat la flacon de 100 ml, cat si la un litru. Cel de 100 ml se poate pune in 5-10 litri [depinzand de cat de "tare" vreti solutia rezultata] si costa in jur de 12 lei maxim.
K-Othrine - fiola e destul de scumpa si se pune in doar 0,5 litri apa, dar da rezultate de asemenea grozave - pret estimativ - in jur de 7 lei.
Amplat fiole - pret estimativ - in jur de 3-4 lei, functie de farmacie.
Superkiller - din nou, o sticluta de 10 ml care ajunge la 1,25 litri in cazul gandacilor si 2,5 litri in cazul moliilor, tantarilor sau mustelor [deoarece e cunoscut faptul ca nu au invelisul rezistent iar substanta patrunde usor in interiorul insectelor de acest tip]. Pret estimativ - 7 lei.
orice insecticid care contine cipermetrina, amitraz, sau deltametrina.
Nu uitati ca unele oua de gandaci sau purici sau ce mai vreti sa exterminati supravietuiesc cu bine celei dintai stropiri, asa ca va rog din suflet ca, peste aproximativ o saptamana, sa repetati intregul procedeu. In alte cuvinte, daca aveti nevoie doar de 5 litri si cumparati o solutie pentru 10, folositi doar jumatate din ea pentru a fabrica solutia de insecticid, pentru ca urmatoarea parte sa o folositi la timpul potrivit.
Sper ca v-a fost de folos ce-am scris eu aici. O zi buna in continuare.
Ca sa fiu sincera, uitasem mai tot legat de filmul cu acelasi nume, asa ca m-am bucurat nespus sa gasesc cartea asta la oferta, la o librarie online.
Din pacate, nu am prea multe lucruri de spus, din dorinta de a nu divulga prea multe elemente ale actiunii. Ce trebuie sa stiti, insa, cand va inhamati la a citi acest roman e ca e extraordinar de alert, ca se citeste foarte repede si ca n-o sa va plictiseasca in nici un moment. Daca e sa mai iau in considerare si faptul ca are mai putin de 150 de pagini, atunci e clar ca e o carte numai buna de citit pe tren sau pe plaja, nefiind nici prea grea de tinut in mana.
Desi spuneam mai sus ca uitasem aproape tot legat de film, pe parcursul celor doua zile in care am citit-o mi l-am imaginat pe personajul principal, Frank, ca fiind Jack Nicholson in toata regula. N-am putut sa fac acelasi lucru cu obiectul admiratiei sale, nevasta unui grec slinos, patron al unui restaurant...pentru ca in carte e brunetica, iar in film Jessica Lange e cat se poate de blonda. Nu ca nu-mi plac inconsecventele de genul asta, dar apreciez cand cei care fac o adaptare cinematografica a unui roman stiu sa respecte elementele de baza. Ma rog, culoarea parului unei eroine nu e chiar element de baza! :)
Ce m-a frapat a fost sa aflu ca romanul a fost publicat in anii '30 in SUA, o perioada destul de neutra din punct de vedere financiar, politic, artistic si toate celelalte, fiind dominata de un oarecare conservatorism ce nu mai exista in zilele noastre. Asa ca nu ma asteptam sa intalnesc, in carte, betivi, vagabonzi ordinari, femei care-si inseala barbatii, ba mai mult, comploteaza sa-i ucida..si-asa mai departe. Mi s-a parut un roman ce-ar fi putut fi scris spre finele anilor '60, mai degraba, date fiind abuzul de alcool, violenta si adulterul profund publicizat in carte. N-am inteles, totusi, de ce a fost interzis in Boston, ziceau ei pentru erotism...care erotism? Intr-adevar Frank ala voia s-o tot....copuleze pe Cora, dar detalii nu prea erau prezente in carte, nu de asa natura incat sa o interzica. Sau poate s-or fi gandit ca romanul avea sa ajunga si pe la adolescenti si acestia aveau sa o ia razna..cine stie !?
Synopsis:
Frank e un vagabond ca oricare altul, care primeste gazduire de la Nick Papadakis, un grec americanizat ce detine un restaurant. La scurta vreme dupa ce se angajeaza ca ajutor bun la toate, Frank o vede pe sotia lui Nick, Cora, ce-i cade bineinteles cu tronc, si dupa ce se pare ca si femeia ii raspunde la sentimente, cei doi planuiesc sa-l ucida cu nonsalanta pe grec. Lucrurile devin ceva mai complicate cand in poveste intervine o pisica decedata prin electrocutare, un sac cu bile de rulmenti, o carpa murdara, un politist suspicios si mult sex adulterin. Fraza asta cred ca descrie aproape intregul roman...insa ce mi-a placut mie personal cel mai mult a fost partea in care se ajunge, bineinteles, inevitabil la un proces, iar cei doi inculpati (Cora si Frank) se acuza reciproc, ca doi prosti, in speranta ca vor scapa de pedeapsa.
Finalul e neasteptat si putin cam sec, desi mi s-a parut cam la fel de veridic ca restul romanului.
Asa ca da, recomand.
---------------------------
Cumpara de la LibrariaOnline.ro.
Stateam de vorba acum cateva zile cu Anca despre cat de important e sa-ti cunosti limba nativa. N-am cum sa neg asta, bineinteles ca e imperios necesar ca fiecare dintre noi sa cunoasca locul potrivit al unei cratime, sa aiba habar cum sa faca un acord dintre un subiect si un predicat, ba mai mult, sa elaboreze fraze mai mult sau mai putin complexe, care sa mai aiba si un sens.
Insa romana, atunci cand incepi sa o cunosti destul de bine, poate nu chiar atat de bine incat sa fii as in ea, devine cam plictisitoare. N-o sa incep sa zic acum ca e din cauza faptului ca literatura romana nu e chiar asa reusita ca cea...engleza, sa zicem. N-o sa critic nici un scriitor vechi sau nou, desi daca e sa ma raportez la prima categorie, n-am prea multe lacune cu privire la romanele studiate in scoala generala/liceu. Macar pe alea am avut grija sa le citesc de cate 2-3 ori. Literatura romana actuala citesc foarte rar si doar cand ma loveste cheful, chestie care se intampla o data sau de doua ori pe an, si daca e sa fie de doua, macar una dintre cele doua tentative se soldeaza cu un esec. Daca nu-mi place, evit sa scriu despre o carte, pe de o parte pentru ca nu-mi place sa mi se reproseze ca nu o inteleg [am mai explicat eu chestia asta intr-un alt post], iar pe de alta parte pentru ca nu vreau sa porcaiesc un scriitor, mai ales autohton, si absolut degeaba. Daca eu n-am putut rezona cu romanul respectiv, asta nu inseamna ca altii n-o pot face.
Dar hai ca ma indepartez de la subiect - ce se intampla cand iti dai seama ca, in fapt, cunosti o limba straina mai bine decat limba nativa? Ce fel de revelatie ciudata mai e si asta? Zilele trecute stateam si ma gandeam la asta si am ajuns la concluzia ca, intr-o oarecare masura, cred ca am patit asta cu limba engleza. Nu ma dau as in limba engleza, nicidecum, ba chiar de unde aveam si eu un accent britanic frumusel, acum e un fel de maorio-australian [fara nici un motiv aparent]..in materie de gramatica am tot timpul grija sa respect concordanta verbelor, lucru pe care nu-l fac nici in ras in limba romana. Ca ma exprim cat de cat inteligibil cred ca ajunge sa fie o coincidenta fericita, combinata cu faptul ca, totusi, citesc destul de mult. Dar, in ceea ce priveste limba noastra, nu mi-am pus niciodata problema sa vorbesc chiar corect. De scris incerc, dar de cele mai multe ori nu reusesc, date fiind schimbarile atat de frecvente ce au loc de cateva ori pe an [nici unul, niciunul, in continuu, incontinuu, eu continui/continuu etc etc]. Limba engleza e mult mai statornica, din punctul asta de vedere. Fonetica e litera de lege, totul se scrie dupa cum se pronunta corect, iar faptul ca un canal de televiziune care se numea Sci Fi Channel a hotarat sa-si schimbe denumirea in SyFy nu poate insemna decat ca lumea se prosteste pe zi ce trece. Au multe denumiri imaginate sau imprumutate, iar aici sunt brandurile care au devenit chiar cuvinte de sine statatoare.
Anyway, limba engleza e, cel putin pentru mine, prima limba nativa :)). Voi ati patit asta? Va vine mai usor sa va exprimati in alta limba decat cea care va apartine din nastere?
Ce mi-a placut cel mai mult la filmul asta a fost aerul de Pushing Daisies, de pe tot parcursul actiunii. Nu stiu cati dintre voi sunteti familiarizati cu Pushing Daisies, dar a fost un serial chiar simpatic, si mi-a parut teribil de rau atunci cand a fost anulat. Mai multe informatii despre el puteti gasi pe pagina de IMDB.
Sa revin, insa, la Miss Nobody. Am citit pe scurt descrierea si nu ni s-a parut chiar asa de rau...asa ca am decis sa-i dam o sansa. Nu pot sa-mi explic nota groaznica primita pe IMDB, pentru ca filmul, in sine, e destul de comic si chiar atrage prin ciudatenia scenariului si a personajelor care-i anima actiunea. Plus de asta, mi s-a parut o idee draguta, desi bineinteles, destul de macabra, iar felul in care a jucat Leslie Bibb mi s-a parut relativ reusit, desi, in cazul peliculei in discutie, e un fel de Sergiu Nicolaescu, dat fiind ca e si producatoarea filmului.
Am ascultat melodia asta de zeci de ori in ultimele zile si mi-am dat seama ca, probabil, cam fiecare dintre noi traieste pe parcursul vietii, cate o poveste de dragoste care se termina prost, teribil de prost, alaturi de o persoana total nepotrivita si care o sa ajunga, mai devreme sau mai tarziu, cu altcineva. Din fericire, chestia asta nu mi-a rascolit nici o amintire neplacuta, dat fiind ca eu consider ca, poate daca n-as fi comis o greseala din trecut, n-as fi ajuns relativ matura, nu m-as fi implicat intr-o relatie care rezista, si care sunt convinsa ca va rezista, in ciuda oricaror greutati care ni s-ar putea pune in cale.
Problema noastra, cred, e ca iubim mult prea mult. Aici nu ma refer nici la femei, nici la barbati, ci la oameni in general. De cele mai multe ori, dezamagirile provin din faptul ca unul dintre cei doi implicati il iubeste pe celalalt intr-o masura mult mai mare decat i s-ar putea raspunde sentimental. Cam mare pacat, nu? Mai ales ca, de regula, relatiile se distrug tocmai datorita rutinei sau a faptului ca unul dintre cei doi iubeste mai putin - sunt doar doua variante dupa deznodamantul nefericit al finalului unei relatii: unul dintre cei doi va ramane cu un gust amar pentru totdeauna, dorindu-si ori sa se poata intoarce in acel moment din viata sa, ori ca acesta sa nu se fi intamplat niciodata; cel de-al doilea probabil va considera relatia o experienta in plus, data fiind superficialitatea simtamintelor sale, evoluand si trecand mai departe, in asa fel incat, peste ani, exact asa cum spune cantecul lui Adele, sa fie asezat la casa lui, fericit, cu familie si copii. Ce se intampla, insa, cu cealalta persoana? Cine o va consola pe ea, ce fericire va putea ea sa descopere, cata vreme va continua sa se gandeasca la omul cu care a impartit a love story gone wrong?
Am doua romane si o gramada de filme despre care as putea povesti, dar de fiecare data cand am cate un moment liber prefer, sincer, sa stau ca o balega-n pat si sa ma uit la vreun episod din Brothers&Sisters, decat sa scriu :(. Sunt cam lenesa, da, si din pacate, nu ma pot obisnui mai deloc cu programarea articolelor pentru zilele urmatoare. Chestia asta, in speta, mi se pare o treaba inteligenta, dat fiind ca in weekend omul de rand are mai mult timp liber, pe care-l poate destina chestiunilor de genul asta, dar ce ma fac cu timpul meu liber, si-asa destul de redus? Il impart intre a ma simti bine [deci a ma uita la vreun film, a citi sau a dormi] si intre blog? Nu-i corect deloc. :)
Dar e corect, totusi, ca macar am un loc de munca, ce-i drept de opt ore pe zi, lucru care nu ma incanta neaparat, data fiind lenea mea notorie. Macar nu stau pe tusa.. so I know I'm lucky.
Dar diseara sau maine am sa scriu, serios. Sau asa sper. :))
Perioada de desfasurare: 01 August 2011 - 26 August 2011 Alegerea castigatorului: 27 august Unde: pe pagina principala a blogului Bibliophile.ro si in cadrul acestei postari Cum: prin intermediul site-ului random.org Cum va inscrieti: Dati like paginii de Facebook a blogului Bibliophile, apoi lasati un comentariu la acest articol, specificand un nume (fie el si fictiv), numele cu care ati dat like pe Facebook, precum si o adresa de e-mail valida la care sa va pot contacta pentru datele personale.
În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe extraordinară, pe care ediţia de faţă le recuperează în bună parte. Cartea lui Sacheverell Sitwell este un document complex şi emoţionant despre România interbelică, aşa cum apare ea unui călător străin, şi nu cum suntem prea adesea tentaţi să o supraidealizăm dintr-o perspectivă prea românocentristă. Este o Românie aflată, la acea vreme, la cea mai mare întindere teritorială şi, în consecinţă, la cea mai diversă înfăţişare culturală şi etnografică, un regat prosper şi tolerant, deopotrivă modern şi tradiţional, în care toţi locuitorii săi trăiesc în linişte şi pace. Şi totuşi interesul documentar al acestei cărţi aproape că este pus în umbră de emoţia sfâşietoare de a descoperi, prin ochii unui călător străin, un paradis pierdut pentru totdeauna.
Ntz. Serios acuma, a fost beat ala de a tradus titlul filmului asta? Cum dracu 'Profa rea, dar buuuna'? What the flying ...mouse is that supposed to mean?:)) Sa trecem insa, peste faptul ca astia de traduc titlurile peliculelor care ajung la noi in cinema au maltratat pana si un film cu Bruce Willis, Red, pe care l-au vandut ca "Greu de pensionat". Hello, people, nu facea parte din seria Die Hard! N-avea nimic in comun cu ea!
![librărie online](http://i1234.photobucket.com/albums/ff406/dried_daffodil/111-35.jpg?t=1312281716")
