Domnisoara Brodie in floarea varstei, Muriel Spark

E prima oară cînd aleg să citesc ceva de la doamna Spark, deşi am auzit, în nenumărate rînduri, o grămadă de laude la adresa dumneaei. Părerea mea e cel puţin confuză în ceea ce priveşte romanul acesta. M-aş fi aşteptat să-mi placă teribil de mult, dat fiind că acţiunea primară se desfăşoară în Scoţia, regiune a Regatului Britanic în care mă tot visez din clasa a cincea. Cred că a fost o maximă deficienţă de ambele părţi, atît din partea mea pentru că nu am reuşit să mă concentrez la maximum pentru această lectură, cît şi din partea traducătorului-traducătoarei (îmi pare tare rău că nu am avut curiozitatea să mă documentez în privinţa asta), căruia i-a scăpat, cu siguranţă, umorul britanic acid şi, pe alocuri, ciudat.

Muriel Spark face, într-adevăr, o treabă foarte bună la a descrie gîndurile şi sentimentele copilelor ajunse la pubertate. În ciuda acestui amănunt, uneori mi s-a părut repetitivă şi am găsit-o cam plictisitoare, cu tot cu domnişoara asta Brodie care nu face nimic altceva decît să joace pe degete o serie de fete de şcoală generală, ce o consideră mentorul lor şi pe care o folosesc ca să se ghideze, ulterior, după finisarea procesului de învăţămînt. Mi s-a părut destul de bolnavă pasiunea domnişoarei Brodie, un fel de învăţătoare la un colegiu scoţian din (bineînţeles) Edinburgh, pentru profesorul de desen, şi, de asemenea, mi s-a părut cam bolnavă şi aventura pe care o iniţiază cu proful de muzică, un fraier mare şi lat, care termină prin a se căsători cu o altă femeie, care doar are grijă de el. Some men, I tell ya...

În cazul în care nu aţi înţeles mare lucru pînă acum din ce am scris eu, gîndiţi-vă că aşa e scrisă cărticica. S-ar părea că mai toate evenimentele care au loc ar fi trebuit, cumva, să existe deja în amintirea cititorului, pentru ca el să se poată raporta la ele. Din păcate, e destul de clar că nu avem cum înţelege cu exactitate cine a trădat-o şi mai ales de ce pe domnişoara Brodie, pînă nu ajungem în cea de-a doua jumătate a romanului.
Ştiu că sunt multe persoane cărora cartea în discuţie li s-a părut amuzantă, şi n-am să neg că şi eu am avut cîteva momente în care am fost tentată să izbucnesc în rîs, cel mai probabil în autobuz. E o cărticică uşurică, de la care nu trebuie să avem prea multe pretenţii. Şi cam atît.

Cine o vrea să-mi scrie pe facebook un comentariu la această postare. Nu aici, vă rog. Primul venit, primul servit, cam asta e regula după care primiţi cartea în discuţie - şi o dau nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că vreau să ajungă la cît mai multe persoane, sau la cineva care să o aprecieze mai mult decît mine. Nu judecaţi romanul după opinia mea, doar ştiţi că gusturile diferă mult între oameni.

Castigator concurs octombrie - Cristos Versus Arizona

Felicitări concurentei cu numărul 14. Romanul Cristos versus Arizona a fost cîştigat de Cismaru Camelia, care va fi contactată în cursul zilei de astăzi pe mail, pentru adresa de livrare.

Ce se intampla cu blogul asta

Nu prea multe, aparent. Deşi am citit trei cărţi în ultimele zile, momentan nu am chef să scriu nici măcar un pic despre ele, iar de vină sunt comentariile foarte binevoitoare pe care le-am primit. De-a lungul vremii cred că bănuiţi că am fost înjurată şi făcută în toate felurile, de anonimi care mai de care, dar pînă acum era vorba doar de agramaţi, aşa că puteam să rîd şi eu de ei, la un pahar de vin fiert. Acum, însă, situaţia s-a schimbat dramatic, iar cei care mă comentează sunt chiar citiţi şi se consideră mari experţi, astfel încît începe să-mi fie ruşine cu mine însămi, pentru faptul că sunt, aparent, doar o copilă proastă, fără experienţă, şi ale cărei capacităţi sunt mult prea limitate pentru a înţelege cărţile care-i trec prin mînă. Am mai spus şi o mai spun: citesc pentru că vreau sa mă relaxez, nu pentru că vreau să aflu vreun înţeles neapărat ascuns al universului. În plus, nu gust absolut deloc personajele nevrotice, care, în loc să aprecieze ce au în viaţa cotidiană, îşi bat joc de ele însele, creîndu-şi probleme inexistente, care le acaparează toată puterea de gîndire. NU îmi place să citesc aşa ceva, şi ştiţi de ce? Pentru că mă pune pe gînduri mult prea mult, şi ajung la nişte concluzii legate de viaţa mea proprie, care sunt mai mult decît eronate.

Sunt destul de stresată şi-aşa, cu naveta pe care o fac săptămînal, sunt în ultimul hal de obosită şi cu nervii la pămînt, fiind înscrisă, în paralel, şi la un masterat din Iaşi, dar şi la un doctorat din Cluj, ambele cu frecvenţă, şi, ca să nu mai spun... în weekend trebuie să şi lucrez. Aşa că, domnilor exegeţi, atunci cînd hotărîţi să mă criticaţi, aveţi în vedere că sunt un om ca oricare altul, care are dreptul să trăiască în bula lui de fericire, ignorantă şi stupidă, poate...însă nu vreau să las pe nimeni să o spargă.
Ieri eram mai mult decît hotărîtă să închid blogul ăsta, care, de-a lungul anilor, deşi mi-a adus o mînuţă de amici, mai degrabă mi-a făcut probleme decît să mă destindă. Azi dimineaţă, după un somn nu prea odihnitor dar care mi-a mai pus ordine în gînduri, am ajuns la concluzia inevitabilă că, din păcate n-o să mă las niciodată de citit, iar dacă nu scriu despre asta nu am despre ce scrie. Viaţa mea personală nu priveşte pe nimeni, pe de o parte pentru că nu vreau să povestesc chestii intime, ca să aibă lumea despre ce comenta, iar pe de altă parte pentru că e realmente plictisitoare, astfel încît n-aş avea cu ce să vă amuz. În consecinţă, am hotărît să interzic comentariile. Toate. Ştiu că e urît pentru persoanele care chiar vor să-şi exprime o opinie nevinovată, dar ei o pot face şi prin e-mail (v-am mai zis de atîtea şi atîtea ori, scrieţi-mi la cristina.vee@gmail.com), de asemenea puteţi lăsa un mesaj pe facebook, sau să-mi scrieţi pe twitter...sunt o grămadă de variante, dacă vreţi, într-adevăr, să luaţi legătura cu mine. Bineînţeles, şi oamenii care vor să mă critice pot să-mi scrie, dar pentru asta există căsuţa de spam, nu? :)
Concursurile vor avea loc doar pe Facebook, de-acum înainte. Comentarii mai pot primi pînă în data de 5 noiembrie, inclusiv. Şi nu pe toate o să le accept, bineînţeles.


Poza de aici.

Concurs [iar], premiu: Pacientul englez, Michael Ondaatje

Dupa cum probabil banuiti, am prea multe carti. Astazi dimineata, cand imi faceam curatenie prin camera, am constatat lucrul asta pentru a nu stiu cata oara. Am tomuri de carti langa pat, in locul fostei unitati centrale, in biblioteca, deasupra bibliotecii, deasupra dulapului, in dulap, in dulapiorul de la telefon, pe birou, sub birou, in sertarele unde, odata, imi tineam produsele cosmetice.. Si, din pacate, vorbesc de randuri si randuri de romane, nu de cateva rasfirate pe ici, pe colo. Majoritatea sunt necitite, dar cele de pe dulap, care ajung pana la tavan, sunt acum toate parcurse. In concluzie, am sa incep o serie de mini-concursuri avand drept premii cate o singura carte, care se vor desfasura, cred, bilunar. Regulamentul n-o sa mai presupuna sa dati like undeva, nici vreo tragere la sorti. Sunt chiar curioasa daca au sa mai existe participanti, in conditiile astea.

Pentru Pacientul englez tot ce trebuie sa faceti e sa imi scrieti aici un comentariu, in care sa-mi explicati de ce cititi. Pur si simplu asta. Bineinteles, lasati si o adresa de e-mail in cadrul comentariului, in orice forma vreti [cu puncte, cu virgula, cu orice fel de semne, ca sa nu va prinda monstrul spam-ului].

Disclaimer: EU decid care e cel mai bun comentariu, eu ofer cartea, care e a mea, deci daca o vreti va rog sa-mi scrieti frumos, corect si raportandu-va la tema actuala. Daca stiti ca nu va pricepeti sa legati doua fraze, nu-mi pierdeti timpul, si mai ales, nu faceti scandal dupa concurs, cum ca ati fost nedreptatiti. Nu vreau 'sa ma dea nimeni pe spate', vreau doar un motiv frumos, exprimat corect in limba romana.

Termen limita: >>> 5 noiembrie 2011 <<<

Revolutionary Road, Richard Yates

Desi am incercat din rasputeri sa nu ma las influentata de filmul lui Sam Mendes si de prestatiile lui Di Caprio si a lui Winslet, ma tem ca planul a dat gres. Daca la inceput, acest roman promite mult, fiind scris chiar foarte bine, cu atat mai mult cu cat orice lucru iesit din comun este descris cu lux de amanunte, in contextul in care actiunea se desfasoara in anii '50 inspre '60, mai tarziu m-a doborat plictiseala si realmente m-am chinuit sa-l termin. Cred ca lipsa mea de rabdare se datoreaza si faptului ca am vizionat filmul inainte de a citi cartea, si trebuie sa recunosc ca ecranizarea bate la orice moment versiunea literara a povestii. In primul rand, unele chestii nu-s asa de trase de par, iar scenaristul a facut o treaba foarte buna cand a triat elementele neinteresante de cele care trebuiau expuse in pelicula. In al doilea rand, cei doi chiar joaca bine, asa ca nu prea am ce sa-i reprosez ecranizarii.

Lucrul asta nu se petrece si in cazul romanului, insa. Din pacate, Yates incepe, asa cum spuneam si mai sus, deosebit de promitator, dar termina prin a se cufunda intr-o oarecare monotonie, provenita din viata de zi cu zi a cuplului care domina actiunea. Prea putin m-ar fi interesat ce manca Frank atunci cand venea seara de la munca, prea putin m-ar fi interesat ce facea el la serviciu toata ziua, cu toate ca sunt unele elemente hazlii, care tin mai ales de ridicolul situatiei, in sensul ca nici Frank nu stie prea bine cu ce se ocupa el.

Povestea zice cam asa: Frank si April sunt doi tineri care-si cumpara o casa pe Revolutionary Road, o strada invecinata cu un cartier rezidential pe nume Revolutionary Hill. Au doi copii, un alt cuplu de prieteni si o viata aparent linistita. Din pacate, April se considera destul de complexa, dat fiind ca nu o multumeste existenta actuala de sotie casnica, mai ales considerand studiile ei de actrita. Asa ca se inscrie intr-un grup 'satesc' de teatru, care va avea o singura reprezentatie, si aceea destul de dezastruoasa. Esecul piesei ii confirma lui Frank banuiala ca April nu e, de fapt, o actrita, ci o imitatie de actrita. Din pacate, sentimentul de frustrare care deriva din colapsul teatral o face pe April sa se poarte teribil de urat cu sotul ei. Mi-a dat senzatia unei femei nevrotice care nu stie absolut deloc ce vrea, dar care se pricepe extraordinar de bine la a-i face viata un calvar barbatului ei. In aceasta scurta perioada in care cei doi nu se inteleg, Frank initiaza o aventura de o noapte cu o colega de la birou, aventura care-i ridica stima fata de propria persoana, facandu-l sa se gandeasca la el insusi ca la un adevarat mascul. Partea asta mi s-a parut cretina, mai ales pentru ca, asa cum rezulta din intregul roman, in ciuda sentimentelor extrem de frecvente de frustrare si neliniste pe care sotia i le ofera pe tava, Frank pana la urma o iubeste, astfel incat pur si simplu n-am putut sa inteleg de ce a inselat-o. Sunt barbatii intr-atat de slabi incat pentru a-si confirma masculinitatea recurg la sex extraconjugal? Nu cred sa fie un motiv general, si daca e, tare-mi pare rau sa zic ca mi se pare cea mai mare PROSTIE din lume.

Cand in mintea lui April apare scanteia, ideea geniala de a se muta cu intreaga familie in Franta, totul din jurul celor doi capata alte valente. Lumea-i priveste ciudat. Shep si Milly, prietenii lor locali, se cred pe de o parte abandonati de cei doi, dar pe de alta parte ajung la concluzia ca este corect sa-i judece pentru decizia luata. N-as vrea sa zic ca le dau dreptate, insa erau, cu siguranta, mai multe elemente de care cei doi trebuiau sa tina cont. Doua luni in care sa faci pregatirile necesare pentru a te muta in alta tara mi se par prea putine, mai ales daca ai doi copii care nici macar nu cunosc limba franceza, si care de-abia si-au facut un numar de amici in noul cartier in care v-ati cumparat recent o casa. In plus, Jennifer si Michael ar fi trebuit sa inceapa scoala din toamna, si un flop educational ar fi fost inevitabil, daca s-ar fi gasit in Franta.
Decizia ii entuziasmeaza la culme, insa, pe cei doi, ocazie cu care are loc o reincununare a iubirii dintre ei. Cand, inevitabil, apare un impediment, lucrurile se schimba drastic. Perspectiva unei noi odrasle este intr-atat de infioratoare din punct de vedere social si economic, mai ales pentru April, incat calatoria este anulata brusc. Frank nu reuseste sa inteleaga ca sotia lui nu isi mai doreste inca un copil, asa ca o admonesteaza verbal in mod constant, de cand afla ca punea la cale sa-si faca singura un avort. Spre final, dupa ce multe alte evenimente au avut loc, April isi va pune in aplicare planul, acesta avand un deznodamant tragic, constand in moartea ei.

In principiu, povestea e buna, e povestita bine, dar cred ca ar fi putut fi relatata pe parcursul a 200 de pagini, maximum. Trebuie sa ma credeti ca, spre final, chiar imi doream ca prezenta feminina a lui April sa dispara o data. Nu mai am rabdare sa citesc amanunte neinteresante, care s-ar putea sa nu insemne nimic, si in care sa nu depistez niciun simbol. Daca s-ar fi limitat la un numar decent de pagini, Yates mi-ar fi dat un roman preferat, pe care sa vi-l laud din tot sufletul, acum. Din pacate, nu pot sa zic asta, desi e scris foarte bine, iar istorioara e bine pusa la punct.

Vi-l recomand daca sunteti inzestrati cu capacitatea de a nu va plictisi repede, ca mine.

Giveaway: Ofer romanul gratuit oricarui blogger care face o recenzie oricarei carti, in maxim 1000 de cuvinte, in asa fel incat sa ma determine sa citesc cartea respectiva. Termenul limita este sfarsitul acestei saptamani, respectiv duminica, 23 octombrie. Nu am alte cerinte decat sa tratati tema cu seriozitate si sa ma anuntati cand publicati articolul pe blogul personal, pentru a-l putea citi. :)

Ce carti mi-am mai cumparat in ultima vreme

Am redescoperit un second-hand situat pe langa Bazar [Iasi], care se numeste Deja-Vu si care are cele mai bestiale carti in limba engleza la vanzare. Pretul e derizoriu, 10 lei per kg. Intr-un fel imi si pare rau pentru ele, pentru ca-s vandute atat de ieftin, dar pe de alta parte, sunt mai mult decat fericita datorita acestui aspect, dat fiind ca ieri mi-am cumparat 6 romane cu doar 15 lei. Saptamana trecuta am luat doar trei, ceea ce e un eveniment surprinzator pentru mine.

1. Company of Liars, Karen Maitland - nici nu mai tin minte cand am auzit de cartea asta ultima oara. Cred, sincer, ca am vrut sa o achizitionez de foarte multe ori, mai ales ca ea contine elemente absolut irezistibile pentru mine - ciuma neagra, evul mediu, aventuri, batalii! Pretul la editia tradusa m-a speriat de fiecare data cand am vrut sa cumpar romanul, el fiind in jur de 55 lei. Asa ca puteti sa va imaginati surpriza mea in momentul in care am gasit-o la SH, ba mai mult, am platit doar 7,5 lei pe ea. Nu cred sa fi facut o afacere mai buna in toata viata mea.

2. Body Double, Tess Gerritsen 
3. Life Support, Tess Gerritsen - le-am pus impreuna pentru ca sunt scrise, evident, de aceeasi autoare. Tipa asta are o serie de romane politiste extrem de interesante, din cate am inteles, si nu pot sa zic ca am ezitat mult atunci cand le-am ales pe astea doua, mai ales ca Body Double e chiar cunoscut. In plus, eroina care dezleaga misterele crimelor e angajata la sectia de medicina legala a unui spital, deci, dat fiind ca si teza mea de doctorat o sa fie tot cam pe asta, si ca a fost materia mea preferata din timpul facultatii, m-a nimerit!

4. Revenge of the Middle-Aged Woman, Elizabeth Buchan - nu-mi amintesc exact unde am auzit prima oara de cartea asta. Cert e ca, atunci cand am citit descrierea de pe coperta, mi s-a parut amuzanta si usurica, motiv pentru care o consider numai buna pentru un weekend petrecut sub paturi [vremea asta friguroasa imbie numai inspre asa ceva, alongside gallons and gallons of hot tea].

5. Vet in a Spin, James Herriot - titlul cred ca e destul de elocvent. In consecinta, cartea trateaza aventurile unui veterinar de tara, care revine la profesia lui initiala dupa un accident aviatic minor [era si instructor de zbor, din cate am inteles de pe coperta a doua. N-am putut sa ma abtin. Un minut dupa ce mi-a inmanat-o C, mi-am zis ca trebuie sa o am, nu neaparat pentru ca si eu sunt veterinar, ci pentru ca pare o carte simpatica si haioasa, in ciuda volumului aparent destul de mare de povestiri cu si despre animale, dar si cu si despre oamenii de la tara.

6. Captain Corelli's Mandolin, Louis de Bernieres - hell yeah, I did it. N-am vazut filmul cu Nicholas Cage si Penelope Cruz, nu aveam idee despre ce e vorba in el, insa cand am parcurs descrierea de pe coperta iv, cum era sa ma mai abtin sa o cumpar? Totusi e vorba despre cel de-al doilea razboi mondial, intr-un sat grecesc, iar personajul principal e un italian fascist. Trebuie sa fie interesant, nu se poate altfel.

7. When One Door Closes, Joan Jonker - ei da, la asta recunosc ca m-am cam prostit. E un roman de dragoste, a carui actiune se desfasoara, din nou, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Synopsis-ul e destul de simplu: logodnicul unei domnisoare pleaca pe front, de unde nu se mai intoarce, intamplare care se petrece si in cazul celei mai bune prietene a domnisoarei sus-numite. Dar destinul le rezerva o surpriza! Tam ta ram. Cam prostesc, stiu, dar daca e WWII, nu ma pot abtine. :|

8. The Locket, Jessica Blair - nici de capul cartii asteia nu cred sa fie prea multe, dar macar exista premisa de policier in anii 1860, si bineinteles, din nou, e o perioada care ma fascineaza. Daca e un roman scris in perioada edwardiana, victoriana sau in timpul celor doua razboaie mondiale [plus perioada interbelica], trebuie sa cad in capcana.

9. Eden Close, Anita Shreve - ca sa fiu sincera, am vrut sa-mi iau de multe ori vreun roman de-al lui Shreve, desi stiu ca majoritatea-s mai pentru femei, asa. In asta e vorba de un tip care se intoarce in orasul natal pentru inmormantarea mamei lui, si reia legatura cu prietena lui din copilarie, care a orbit intr-un accident sinistru, acum 17 ani. Daca e sa ignoram partea sentimentala, de prezenta careia sunt absolut convinsa, cred ca e un roman bunisor, mai ales pentru ca se va insista asupra circumstantelor in care s-a petrecut accidentul respectiv, care par a fi mai mult decat suspecte. Sau asa inteleg eu de pe coparta iv.

Cam atatea romane mi-am cumparat eu in ultimele doua saptamani, de o valoare totala de 25 de lei. Noua carti cu 25 de lei. :D

Voi ce v-ati mai luat? Sau ce intentionati sa mai cititi? Eu incep sa ma stresez pentru ca am ramas putin in urma si nu stiu daca am sa reusesc sa-mi indeplinesc deadline-ul de 50 de carti anul asta, ceea ce e tragic, dat fiind ca anul trecut au fost 80. :|

Cu micu', vinu' si berea in maini, simultan

Printre persoanele care se uita la televizor zilele astea, cred ca face parte si o serie care se minuneaza si se crucesc cu privire la zilele Iasului si la misticismul terifiant care-i determina pe oameni sa o viziteze pe Sfanta. Sa ne-ntelegem, eu nu am nimic impotriva oamenilor religiosi, chiar si a celor bigoti, cata vreme acest lucru nu ma afecteaza personal. Daca nu ma opreste nimeni pe strada ca sa ma traga de maneca pentru ca pacatuiesc si nu-mi dau seama, atentionandu-ma de acest fapt bineinteles urland, n-am nimic cu nimeni.

Ce nu pot intelege, insa, si ceea ce ma depaseste la cel mai inalt nivel...este motivul pentru care cu aceasta ocazie aleg si credinciosii locali sa o viziteze pe Sfanta Paraschiva. Sa o luam pe bunica-mea, spre exemplu. That woman cannot see, cannot hear and cannot walk properly, in sensul ca e o impiedicata de cand s-a nascut, nu ca ar fi imobilizata, doamne fereste. Bineinteles, cumuland talentul pentru colturi si pietre cu inabilitatea de a vedea clar si refuzul de a purta ochelari pe strada, reiese ca bunica-mea chiar trebuie sa mearga la Sf. Paraschiva :)). Not! Ganditi-va cat de multi ieseni in varsta au dorinta asta, si cati se imping si se calca in picioare cu ocazia zilei doamnei sus-numite.. asa ca, in fiecare an, pe 14 octombrie, ce vad la televizor ma ingrozeste. De ce, oameni buni, nu mergeti tot timpul anului sa o vizitati? De ce, daca ea sta acolo  in Mitropolie 365 de zile din 365? Ce-i asa special la ziua ei, incat trebuie sa va imbulziti cu toti ceilalti indivizi, ca sa puteti intra intr-o biserica, ca sa mirositi transpiratii, naftalina si mucegaiuri, ca sa va vina rau de la atata tamaie si izuri de hoituri...? Why, why do you do this to yourselves?

La cateva sute de metri de spectacolul deznadajduit al credintei absolute, se intampla mici, vin, si bere. Cartofi prajiti ondulati, proaspat scosi din punga congelata, carnati ai caror provenienta este mai mult decat dubioasa, ciuperci si frigarui crude, numai bune pentru o digestie usoara si vulcanica, precum si porumb trecut de vremea fierberii, la pretul de 4 lei bucata. Fum, alcool, mancare proasta. Reteta succesului. Dar cel mai mult imi place mie cum se imbina pasiunea fara limite pentru cele bisericesti cu nevoile lumesti, adica necsitatea imperioasa de a baga un mic in gura, si de a sorbi niste vin aburind. Pai nu era vinul sangele lui Cristos? Clar ca de asta am veniti aici si noi... :)

In momentul in care scriu asta trec ambulante pe strada de zici ca e New York, nu dulcele targ al Iesilor, cu atat mai dulce fiind el de la cantitatea industriala de vin fiert ce se comercializeaza la noi, in perioada asta. Nu pot sa spun ca am ceva impotriva oamenilor care aleg ca-si petreaca timpul la Hala, band si chefuind, cu atat mai mult cu cat, mai ales daca sunt din afara Iasului, ei aduc bani la bugetul local. Bineinteles, neluand in considerare evaziunea fiscala care sunt absolut convinsa ca se petrece cand nu trece cate un politist printre tarabe...

Voi ce parere aveti despre manifestarile astea?.. Religioso-alcoolice?

what a typical fall

Am racit in adevaratul sens al cuvantului. Muci verzi, expectoratii groaznice, dureri in piept si in spate, ameteli si fierbinteli, tot tacamul. Chiar am crezut sincer ca aveam sa trec peste asta fara antibiotice, dar cand, in cea de-a treia zi, n-am observat nici o ameliorare, din contra... a trebuit sa apelez la asta. Polidin am inteles ca apare in farmacii de-abia incepand cu luna noiembrie, dar pana atunci s-ar putea sa ma usuc de tot, dat fiind ca as-noapte am tusit doua ore incontinuu, asa de mult incat am reusit sa ma trezesc si pe mine, dar si pe ai mei, care dormeau linistiti in camera alaturata.

Am incercat paracetamoale si nurofene cat pentru toata viata, doua siropuri de tuse acceptabile, inhalatii dimineata si seara, olynth inainte de culcare [altfel nu mai pot respira], halls negru pentru durerile de gat si desfundarea nasului, plus un augmentin care, sincera sa fiu, nici nu stiu daca are vreun efect. In primele zile de dupa inceperea tratamentului cu amoxicilina starea imi evolua inspre bine, dar astazi a fost CRUNT. N-am putut sa stau linistita nici un moment. Frigul de afara, faptul ca astia de la CET nu dau caldura, plus gerul linistit de la locul de munca mi-au dat o sinuzita de toata frumusetea, asa ca mi-am petrecut cele 8 ore de serviciu intr-o durere de cap absolut inumana. Cum miscam capul un pic, cum ma sageta durereaaaa!
Asa ca am ajuns acasa, am luat doua antinevralgice si un medrol, si-am facut o inhalatie atat de puternica si indelungata incat ziceai c-am coborat in iad. Fata rosie, nari ectaziate, privire sumbra si incetosata, transpiratie curgandu-mi pana si de pe ceafa, restul trupului tremurandu-mi de la diferenta de temperatura din camera si din oala cu aburi... what more could I want from life!?

Si-ntr-un final, mi s-a desfundat nasul si mi-am dat seama ca viata nu e chiar de rahat, acum, ca au mai ramas vreo 5 ore cat sa mai stau treaza. Sper ca maine dimineata n-o s-o iau iarasi de la capat, fiindca nu mai rezist mult in ritmul asta...iar acasa nu pot sta, pentru ca nu pot sa-mi iau liber.

Salutari de pe partea cealalta a batistei.

Concurs (tragere la sorti) - Castiga Cristos versus Arizona, Camilo Jose Cela

UPDATE:

Felicitări concurentei cu numărul 14. Romanul Cristos versus Arizona a fost cîştigat de Cismaru Camelia, care va fi contactată în cursul zilei de astăzi pe mail, pentru adresa de livrare.

Universulcartii.ro in colaborare cu blogul meu organizeaza un concurs simplu ca de fiecare alta data. Detaliile sunt mai jos:

Perioada de participare: 10 octombrie - 30 octombrie 2011
Cum va inscrieti: Intrati in contul de facebook si dati like paginii Bibliophile, de aici. NU dati like unei postari, ci paginii, da? Apoi va intoarceti pe blog si dati un comentariu la aceasta postare, cu un nume [si fictiv, prea putin imi pasa] si o adresa de e-mail [valida], la care sa va contactez in caz de castigati.
Extragerea se face folosind sistemul random.org.
Expedierea se realizeaza doar cu Posta Romana.

In caz ca vreti sa cititi si cate ceva despre roman, descrierea suna cam asa:

Constituit dintr-o singura fraza, in care naratorul relateaza intimplari din Vestul Salbatic, acesta descrie o atmosfera, o lume si o galerie de personaje absolut impresionante. Evenimentele descrise in carte se petrec in jurul orasului Tomistón (Tombstone) si ele sint in mare parte reale – ca, de exemplu, batalia de la O.K. Corral, la care au participat, printre altii, faimosii Wyatt Earp si Doc Holliday. Asprimea limbajului utilizat de Cela corespunde duritatii lumii descrise in roman, o lume populata de emigranti saraci, ucigasi, violatori, prostituate, oameni de toate rasele si categoriile sociale, ce lupta pentru supravietuire. Peste intreg sirul de povesti sordide si apasatoare planeaza insa, reiterate permanent, speranta mintuirii si o intelegere omeneasca fata de pacatele lumii.

Bravo si Bravo Girl cu Vampirii Sudului

Dupa ce-am intrebat in cartier intr-o veselie despre aparitia iminenta a seriei Vampirii Sudului cu revistele Bravo, si dupa ce-am fost dezamagita de absolut fiecare data pentru ca persoanele care vand ziare in CUG n-au idee despre ce romane vor aparea in viitorul apropiat...iata ca azi a venit momentul in care mi-am satisfacut setea de semicultura cu vampiri, cumparandu-mi si eu un numar al revistei Bravo. Incerc cu greu sa trec de faptul ca m-a dezamagit ceva de speriat publicatia asta, pentru ca, avand in vedere ca, practic, am fost fortata sa o cumpar impreuna cu romanul, ele fiind in aceeasi punga, mi-am zis ca nu ar strica sa ma pun la curent cu barfelile in voga ale lumii mondene. Pe langa faptul ca am vazut niste poze din Breaking Dawn I care trebuiau sa fie in exclusivitate dar pe care eu, personal, adica neinteresata de fenomenul Twilight, le-am mai vazut pe net de nu stiu cate ori inainte de a cumpara revista, pai incercati sa va dati seama cat m-au sensibilizat povestile despre Anna Paquin si Stephen Moyer, despre aia doi care se iubesc din Jurnalele Vampirilor sau despre alte evenimente complet neinteresante pentru mine, cum ar fi RMA, spre exemplu. Uau, da, asta da fraza, yeah baby, I do rock indeed, asta ca sa moara haterii mei, care comenteaza ca scriu in engleza.

Anyway, ce voiam sa zic e ca desi ambele-s doar 11 lei, am citit deja vreo jumatate din volumul I si m-a cam dezamagit. Cred ca din acelasi motiv nu am povestit despre cel de-al patrulea, pe care l-am parcurs pentru a doua oara anul asta, doar din curiozitate, ca sa pot compara diferentele dintre carte si serial. Scenele fierbinti sunt, bineinteles, breathtaking si mouthwatering, dar nu doar sexul face un roman ..sa fie un roman. Recunosc ca, atunci cand am citit seria pentru prima oara, prin anul 3 sau 4 de facultate [deci hohoo, acum vreo 3 ani], nu ma intorsesem asa serios la lectura sanatoasa, asa ca citeam cam ce prindeam. Carticelele astea-s bune doar daca esti cam plictisit si-ti plac vampirii. N-au, din pacate, prea multa substanta, si un lucru care mi-a lipsit mai intotdeauna a fost absenta background-ului personajelor. Doar cateva pagini din toata seria [11 romane] trateaza viata anterioara a lui Eric si Bill, spre exemplu. Ce-i drept, macar Charlaine Harris nu m-a dezamagit complet, mi-a dat cateva detalii despre viata de muritor a vikingului. Insa, pentru mine, au fost prea putine.

Concluzia e ca nu credeam ca aveam sa-mi schimb parerea despre o carte doar pentru ca, intre timp, am citit, cred, mai bine de 200 alte romane, dintre care unele foarte bune, care m-au marcat si care si-au spus cuvantul asupra experientelor mele literare. Imi dau seama destul de repede, acum, ce stiluri imi plac si ce stiluri detest. Poate-i un cuvant cam dur pentru carti, ca le detest, dar sincera sa fiu, unele dintre romanele publicate post-2000 ori mi-au facut greata, ori nu sunt destul de complexa ca sa le inteleg, si recunosc asta fara nici un regret. Mintea mea e simpla, asa ca vrea un curs narativ sigur, cu intoarceri sau reveniri din trecut sau viitor, dar cu anumite limite pe care sa mi le pot trasa, in asa fel incat sa fiu capabila sa-mi imaginez ba personajele, ba decorul in care se desfasoara actiunea.

Voi aveti romane apropiate de sufletul vostru, care v-au ramas intiparite in minte, si la care, poate, le raportati pe urmatoarele citite?

Gradina uitata, Kate Morton

Inainte sa incep sa ridic in slavi acest roman, am sa spun ca mi-a adus aminte destul de bine de Albastru pur sau alte carti ale lui Tracy Chevalier, in sensul ca stilul celor doua scriitoare se aseamana chiar mult. N-am s-o invinuiesc pe Kate Morton de a se fi inspirat de la Chevalier, pentru ca nici nu stiu macar daca a citit ceva de-al ei. Nevertheless, pot sa zic ca ideea cu secretul si redescoperirea lui se vehiculeaza din ce in ce mai mult in ultima vreme, multe carti avand drept tema principala chiar subiectul asta. Oricum ar fi, nu pot sa zic ca ma deranjeaza sa citesc asa ceva, dat fiind faptul ca nu stiu cum reuseste, dar Kate Morton scrie total neplictisitor. Chiar si amanuntele cotidiene, care n-ar interesa pe nimeni, pana si acelea mi s-au parut interesante, datorita stilului ei.

Gradina uitata e un roman frumos. N-ar fi trebuit sa-mi ia prea mult, dar am vrut sa ma las sedusa de povestea cartii, intrucat istorioara merita intr-adevar atentia cititorului. Exista relativ multe personaje, dar nu intr-atat de multe incat sa ni se para impovarator numarul lor. Din pacate, n-am putut sa-mi dau seama cu exactitate care e eroina principala a romanului. Desi majoritatea evenimentelor au loc in zilele noastre, avand-o in prim plan pe Cassandra, nepoata lui Nell, o alta parte dintre ele e dominata de figura lui insasi Nell, si, bineinteles, cea de-a treia si ultima parte ne transpune in lumea si epoca lui Eliza Makepeace, faimoasa scriitoare de povesti ciudate pentru copii. Cred ca am reusit, intr-adevar, sa va ametesc cu fraza de mai sus.

Povestea zice cam asa:
2005 - Intr-un pat de spital din Australia, moare o batrana, alaturi de care vegheaza nepoata, Cassandra, ce va mosteni ulterior posesiunile lui Nell. La scurta vreme dupa inmormantare, Cass afla un secret despre bunica ei, pe care nu l-ar fi banuit niciodata si care i-a schimbat batranei intregul curs al vietii.
1913 - O fetita de patru ani este gasita pe tarmul australian, la debarcarea unui vapor. Nu pare sa-si aminteasca nimic despre familia ei. Este indragita de Hugh, un barbat care lucra in port, care o duce acasa si care, impreuna cu sotia sa, ajunge sa o adopte.
~1889 - O fata de treisprezece ani se chinuie sa-si duca zilele mai departe in cartierele de cea mai joasa speta a Londrei, neavand bani, dar avand in schimb, un frate in grija. Mama ei murise fulgerator si le smulsese jigodiilor din casa carora traia promisiunea solemna ca nu aveau sa-i arunce pe copii in strada. - dupa cum spuneam, aceasta e partea mea favorita, iar portretul strazilor londoneze de la acel moment e realizat destul de bine. Am avut sentimentul ca Morton are un stil aproximativ dickensian, in aceasta portiune a romanului.

Ei, toate aceste trei povesti se unesc si fac una singura, spre finalul cartii, si daca sunteti la fel de naivi ca mine, n-o sa va vina sa creada ce intorsatura pot lua lucrurile. Am apreciat sensibilitatea lui Morton, felul ei de a nara si de a ma invalui in atmosfera a trei epoci diferite, am apreciat modul in care a ales sa-si schiteze personajele, si, de asemenea, am apreciat nespus faptul ca ele nu se incadreaza in tipicul plictisitor al eroinelor de zi cu zi. Ele sunt diferite, sunt putin ciudate, sunt interesante si au ceva de spus, indiferent de tristetea care le apasa, de o suta si ceva de ani.

Pur si simplu frumos. As vrea sa le multumesc mult celor de la Libris.ro pentru a-mi fi oferit sansa de a citi acest roman.

thank you for choosing some other blog than mine

Am primit zilele trecute un comentariu destul de nasol, ca sa zic asa, in care eram facuta in toate felurile pentru ca aleg sa-mi exprim parerile si in engleza, uneori. Mie chiar imi place mult limba lui Shakespeare, asa ca trebuie sa stiti ca nu ma cac pe mine cand o dau pe engleza. Nu sunt in trend cu toata lumea, prea putin ma intereseaza ca asa e cool sa se vorbeasca/scrie acuma, asa ca daca nu va convine cum ma exprim si daca unii dintre voi considera ca sunt o analfabeta si o inculta, va invit calduros sa nu mai pasiti aici niciodata. Nu aveti decat sa cititi Mediafaxuri si Realitati toata ziua daca nu va intereseaza o parere personala despre o carte sau un film. Ah, ca da, si despre asta era vorba, ca nu-i convenea persoanei respective ca exista atat de multe bloguri de factura asta.
Well I'll be damned, ca sa o dau iarasi pe engleza, daca asculti o manea in timp ce te mangai pe burta plina de bere, daca masina ta e full de coji de seminte, daca mergi in club unde te zbantui si-ti cheltui trei sferturi din salariu, daca ai lant gros de aur la gat desi ai par pe piept si ceafa iti arata de parca ai fi un sharpei, apai dragul meu, te rog scuteste-ma de onoarea de a intra aici. :) Daca, insa, nu esti integrat in niciuna dintre categoriile de mai sus, pur si simplu ai ceva cu lumea care citeste, ceea ce mi se pare chiar regretabil, avand in vedere ca e o pasiune care nu afecteaza multe persoane, data fiind prostia absoluta a unor membri ai societatii.

Sau trebuia, cumva, sa scriu membrii, ca sa fiu in ton cu al tau comentariu extraordinar de literat?