2011 in lecturi

Am stat mai prost cu lecturile in 2011 decat in 2010 (56 versus 80), insa per total sunt macar multumita de faptul ca am reusit, intr-un sfarsit, sa depasesc cifra de 50. M-am chinuit zilele astea in zadar cu autobiografia lui Diane Keaton, Then Again, in speranta ca am sa invat sa o suport mai usor si o sa-i dau de capat. De regula nu abandonez cartile la care trec de prima jumatate, dar pe asta chiar a trebuit sa o las naibii pentru ca nu am mai putut suporta pur si simplu sa citesc: despre cat de modesta si umila e Diane Keaton si cat de interesata de arta a fost ea in tinerete, si despre cat de normala a fost familia ei, si despre cat de bulimica a apucat ea sa fie la un moment dat, pentru ca un regizor i-a cerut sa slabeasca 10 kg...si despre cum a luat ea Oscarul pentru Annie Hall, un film in care, practic s-a jucat pe ea insasi. Si credeti-ma, ce am enuntat in fraza anterioara confuza este un rezumat destul de coerent [totusi!] la acest roman...care e, cel putin pentru mine, PLICTISITOR. Deci inca o 'opera' pe lista celor abandonate. Mi-a luat o saptamana ca sa ma dumiresc ca nu vreau sa citesc asa ceva si ca merge mult prea greu ca sa o pot termina in cursul vietii asteia.

Dintre romanele parcurse in 2011, preferatele mele au fost:

• La sud de granita, la vest de soare, Haruki Murakami
• Padurea norvegiana, Haruki Murakami
• Nopti fara luna, John Steinbeck
• Pe frontul de vest nimic nou, Erich Maria Remarque
• Mindra fecioara, Joyce Carol Oates
• The Distant Hours, Kate Morton
• Gradina uitata, Kate Morton
• The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society, Mary Ann Shaffer

A fost un an bun, cu o recolta acceptabila, desi se putea cu siguranta mult mai bine. Pentru 2012 imi propun tot 50 de carti, dar eu, in sufletul meu, sper sa citesc 100! :))

La multi ani cu sanatate!

Comenteaza

Castigatoarea romanului "Copilul lui Noe" e...

Miruna Aura Grama.

Comentariul ei, trimis pe e-mail:

Ca o cititoare inraita ce sunt, stiu ca, desi recomandarile ne pot atinge o latura sensibila si ne pot face sa alegem o carte care altfel ar fi ramas neobservata, ele nu ne pot face sa si citim cartea aleasa. De-a lungul anilor am adunat in biblioteca zeci si zeci de carti cu care, pentru un moment magic in spatiu si timp, am format o conexiune. De undeva, de pe un raft, o culoare, un cuvant, ceva...m-a atras...iar mai apoi...citind descrierea povestii, am simtit un fior la gandul ca m-a ales pe mine...dintre zecile de cititori care au trecut prin fata aceluiasi raft, privind cu aceeasi curiozitate cotoarele cartilor expuse, dar trecand mai departe... Si cred ca acelasi lucru se poate spune despre o recenzie...citind sute...ne simtim atrasi poate de trei. Recenzia alege la randul sau cititori, stabilind conexiuni si invaluind minti cu care simte ca are acel ' ceva' in comun. Acel 'ceva' cu care cartea, pret de o secunda, a atras autorul recenziei.
Pe mine una, cartea m-a ales...intamplator, ma aflam chiar in libraria Humanitas, si rasfoiam alene niste volume, inercand sa fug pentru cateva minute de frigul de afara. Volumul era unul masiv, de o grosime considerabila si de un aspect atent lucrat sa atraga priviri...detaliile si nuantele te ademeneau sa te apropii, pentru ca titlul, de indata ce te regaseai in raza de vizibilitate impusa de miopia ta si de lentilele aburite... sa te cucereasca definitiv: "Pamantul de sub talpile ei"
Un roman despre care 'The Times' scria: 'Un carnaval de cuvinte, un imn triumfator inchinat puterii regeneratoare a iubirii' ... si de atunci am fost a sa...
Si cred ca, asa cum cartea m-a ales pe mine, e de datoria mea sa incerc sa atrag mai departe cititorii in cautare... de ce? depinde ce ii atrage din recenzia mea... cine sunt eu pentru a sti....
Poate ca tocmai ai terminat o carte facila, care nu prea ti-a placut si simti, in adancul sufletului tau, ca vrei mai mult si poate ca aceasta e cartea pentru tine. Dar nu pot merge mai departe cu descrierea fara sa te rog sa accesezi youtube si sa cauti piesa celor de la U2, The ground beneath her feet'. Versurile ii apartin lui Salman Rushdie, autorul romanului, si, desi banale, ma duc cu gandul la Ormus Cama si Vina Apsara, personajele in jurul carora se invarte actiunea. Povestea e spusa prin vocea lui Umeed 'Rai' Merchand si, daca cuplul nu te va face sa-l iubesti, atunci cu siguranta te vei indragosti de fermecatorul fotograf Rai. Povestea celor doi se intinde pe 50 de ani si urmareste o evolutie...a unei iubiri...a doua personaje...a unui oras...a unor cariere...greu de spus. Rushdie e complex in tot ceea ce intreprinde. dar ceea ce iti pot spune cu certitudine e ca la baza romanului, Rushdie plaseaza mitul lui Orfeu, personajul mitologic a carui muzica fermeca orice fiinta, si care se indragosteste de nimfa Euridice. Dar fericirea sa alaturi de ea se dovedeste a fi de scurta durata. Orfeu o plange indelung si, nesuportand pana la urma despartirea, coboara in infern sa o caute. Reuseste, cantand, sa inmarmureasca intregul Tartar si sa-l induplece chiar pe Hades sa-i dea iubita inapoi. I se permite sa o insoteasca spre lumea pamantenilor, daca si numai daca nu se va uita nicio clipa la ea. Insa acesta, framantat de temeri, cand mai are doar un pas de facut pentru a iesi la lumina zilei, isi intoarce capul si isi pierde iubita pentru a doua oara...si, desi timp de sapte zile ramane in preajma raului Styx, induiosand cu lira sa toate animalele salbatice, Hades nu a mai eliberat-o niciodata pe Euridice.
Acum ca ti-am dezvaluit intregul mister...incearca sa proiectezi acest mit pe fondul istoriei arhitecturale a Bombayului si a vietii din America anilor '80- '90. Descrierile sunt foarte realiste si vor reusi sa te transpuna in acel timp si acel spaiu...practic...vei simti pamantul cum iti zboara pe sub talpi...
Odata cu Rai, vei patrunde intr-o atmosfera fantastico-realista cum numai Rushdie stie sa creeze si iti vei dori sa amani cat mai mult posibil finalul ...
Iar daca totusi simti ca nu ai nimic in comun cu o astfel de poveste, afla ca e o catre inchinata muzicii, cu precadere rock-ului, asa ca poate...nu se stie nicodata...va ajunge sa mearga bine cu vreo formatie care iti place...
Sa iti spun...sa nu iti spun cine semneaza traducerea... nu ca ar fi un secret...dar poate vrei sa fie o surpriza... fie... iti spun: Antoaneta Ralian!
Nu e chiar o carte citita in 2011, dar e o carte de care, cu fiecare pagina tradusa, imi amintesc cu drag...e cartea mea de capatai...cartea la care ma intorc ispasita dupa fiecare dezamagire...cartea care ma asteapta...cartea care m-a ales, dintre zecile de cititori...asa cum sper sa te fi ales si eu pe tine.

Felicitari! :)

Reading Challenge pentru 2012

M-am gandit ca pentru fiecare an care urmeaza, sa-mi fac un target literar pe care sa-l ating, dar care sa fie relativ decent, in asa fel incat sa nu ma chinui sa termin cartile respective. In consecinta, si anul viitor imi propun sa citesc tot 50 de carti ca in 2011 [desi am depasit numarul, pana la urma, date fiind calatoriile mele feroviare frecvente de si pana la Cluj], insa cel putin 15 dintre acestea as dori sa fie de tipul fictiune istorica. Sunt foarte atasata de acest gen literar, inca de cand eram mica si citeam tomuri de Alexandre Dumas, ocazie cu care am invatat, indirect, o buna bucata din istoria Frantei, chit ca ce lecturam eu era, pana la urma, o fictiune istorica romantata sanatos.

Relatia mea de dragoste cu istoria s-a continuat si dupa ce ai mei m-au dat la scoala, dat fiind ca in clasa a patra voiam sa dau lucrare in fiecare ora, numai ca sa ma felicite invatatoarea pentru cat de buna eram la istoria romanilor de atunci :>, urmand ca, mai apoi, luand in considerare pubertatea si adolescenta, interesul sa-mi mai scada INSA ramanand viu si activ cand vine vorba de istoria tarii noastre si a razboaielor de orice fel. Ce am avut eu pentru conflictele armate istorice cred ca se poate numi lejer o patima, pornind de la razboaiele daco-romane din 101-102, 105-106 si pana la confruntarile din Irak, din ultimii ani! I am not a big fan of politics, desi mi se pare un concept interesant insa prost aplicat, de cele mai multe ori.

In consecinta si luand in considerare cartile deja incarcate pe Kindle, in 2012 sper sa ajung sa citesc urmatoarele:

• The Help, Kathryn Stockett
• Cutting for Stone, Abraham Verghese
• Nicholas and Alexandra, Robert K. Massie
• 13 Rue Therese, Elena Mauli Shapiro
• Rules of Civility, Amor Towles
• Child 44, Tom Rob Smith
• 22, Britannia Road, Amanda Hodgkinson
• The Blind Side of the Heart, Julia Franck
• Songbird Under a German Moon, Tricia Goyer
• The Tiger's Wife, Tea Obreht
• The Paris Wife, Paula McLain
• Sophie's Choice, William Styron
• Fapturi uluitoare, Tracy Chevalier
• Company of Liars, Karen Maitland
• Captain Corelli's Mandolin, Louis de Bernieres

Aveti vreo recomandare din aceasta categorie? :)

Mindra fecioara, Joyce Carol Oates

Titlu original: A Fair Maiden
Pret in RO>> in jur de 25 lei, la libris.ro
Pret in UK>> intre 8 si 18 euro, la bookdepository.co.uk
Pret editie electronica (Kindle)>> nici 4 $, la amazon.com

Cand am inceput sa citesc Mindra fecioara, nu m-am asteptat la ce am gasit. Stiam, in mare, despre ce era vorba in roman, insa credeam ca avea sa fie doar o povestioara cu iz ciudat, care sa nu ma marcheze intr-adevar incat sa-mi pun unele intrebari cu privire la cat de mult traiesc romanele pe care le citesc.

Katya Spivak e o fetiscana de 16 ani care, pe timpul verii, lucreaza ca babysitter la o familie de bogatani. Intr-o zi ca oricare alta, ea face cunostinta in parc cu un batran, Marcus Kidder, care pare neobisnuit de fermecator si care aparent vrea, din tot sufletul, sa o cunoasca. Gandindu-se la faptul ca mai toti membrii familiei sale au fost dintotdeauna orientati in ceea ce priveste problema banilor, Katya decide sa profite de ‘bosorog’, insa lucrurile ajung sa capete o turnura ciudata, realmente stranie la finalul cartii. Nu as putea sa va dau prea multe detalii despre actiunea propriu-zisa. Ce as putea sa va zic, insa, e ca mi-a placut deosebit de mult stilul de a scrie a lui Oates. Tensiunea sexuala, atunci cand ea exista, capata proportii magnifice, in asa fel incat cititorul ajunge sa uite de varsta inacceptabila a lui Kidder si de faptul ca experientele de tip carnal ar trebui sa fie interzise, cel putin cu o tanara de 16 ani.

Ce m-a debusolat a fost faptul ca, luandu-ma dupa descrierile din carte, as fi putut zice ca actiunea se desfasoara undeva prin anii ‘50 sau ‘60, mai ales considerand felul in care se imbraca Marcus Kidder. Stilul vestimentar al Katyei nu e chiar bine descris, probabil pentru ca nu el e important, ci teoretica puritate pe care ar trebui sa o aiba fata. Spuneam ca eram confuza cu privire la epoca in care se desfasoara actiunea, insa cand am ajuns la un anumit moment in care Kidder o intreaba pe Katya ce fel de muzica prefera si, in mintea ei, printre formatii apar Radiohead si Pearl Jam, atunci m-am dumirit. Deci da, actiunea are loc prin anii ‘90, lucru care m-a facut sa-mi schimb TOTAL perspectiva. Am inceput, dintr-o data, sa o vad pe Katya asa cum e, nicidecum naiva, ci materialista, dispusa la tot felul de acte doar ca sa faca rost de bani, partial pentru maica-sa care e dependenta de gambling, partial pentru ea insasi. Ce m-a frapat a fost faptul ca fata niciodata nu a reusit sa treaca de senzatia de dezgust pe care a resimtit-o constant vizavi de batran. N-am putut sa inteleg asta, pe de o parte pentru ca, trecand timpul ajunsesera aproape la nivelul de prieteni buni, si pe de alta parte pentru ca, pana la urma, el era sursa finantelor ei.

La fel ca si in cazul Lolitei, mi s-a parut regretabil faptul ca el ajunge sclavul propriilor dorinte, fara indoiala fascinat de prospetimea carnii Katyei. Pana la urma, Mindra fecioara se dovedeste a fi un roman-basm, mai ales luand in considerare finalul, cu privire la care am sentimente deosebit de confuze. Mi se pare relativ frumos din unele puncte de vedere, iar din altele... destul de crud.

La o anumita librarie de unde se pot cumpara carti online, gasiti Mindra fecioara la un pret de nici 25 lei.

Comenteaza>

I've Got Facebook Comments!

Cu ajutorul lui Octavian care a fost intr-ataaaat de dragut incat mi-a trimis instructiunile pas cu pas, am reusit sa introduc casuta de comentarii de la Facebook pe blog. The only catchy thing is ca, daca vreti sa comentati, trebuie sa dati intai click pe titlul unei postari (daca va aflati in homepage), deoarece acum nu mai apare in dreapta numarul de comentarii, automat.

Anyway, I am as happy as I can possibly be.

Mai tarziu scriu despre Mindra fecioara, a lui Joyce Carol Oates.

Oh si sper ca ati petrecut un Craciun linistit si voios!

The Sweetness at the Bottom of the Pie, Alan Bradley

Unless some sweetness at the bottom lie,
Who cares for all the crinkling in the pie?

The Art of Cookery, William King

Pret in RO>> 39 lei
Pret in UK, paperback>> 6,04 Euro, la Bookdepository
Pret in UK, editia Kindle>> 4,99 Euro, la Amazon

Nota mea personala >> 4/5

Pana m-am caznit eu sa cumpar cartea asta in format .mobi, am constatat ca a aparut si la noi, tradusa! And voila, Placinta e dulce la sfarsit, la 39 lei la Libris.ro. Nu prea-mi place coperta, mai ales ca pe aceasta din varianta vestica o gasesc mai simpatica pentru ca da un indiciu clar asupra actiunii.

M-am indragostit iremediabil de Flavia de Luce. Nu stiu cum o suna expresiile si replicile ei in limba romana, dar in engleza pot sa spun ca are o spontaneitate absolut iesita din comun, pentru un copil de nici 11 ani.

Imaginati-va un decor din anii '50, cu trei surori care locuiesc la un conac impreuna cu tatal lor, care, insa, distrus chiar si acum de moartea napraznica a mamei fetelor, nu poate sa se apropie de ele prea mult. Pana acum suna exact a un roman clasic englezesc, cu probleme psihice ale personajelor, care nu pot fi tratate cu usurinta, dar care-s ignorate constant si sigur. Dintre cele trei tinere, in mod evident Flavia e cea mai interesanta, desi am nutrit o oarecare simpatie si pentru Daffy, care nu face nimic altceva decat sa-si tina nasul in carti. Ophelia, pe de alta parte, se incadreaza intr-adevar tipic in clasa adolescentelor care incep sa capete forme, sa devina relativ interesante pentru baieti, care incep sa se machieze si sa le atraga atentia acestora prin tot felul de actiuni [totusi decente, sa nu uitam ca inca suntem in 1950]. In consecinta, dat fiind ca nu se intelege prea bine cu surorile ei [cartea chiar debuteaza cu Flavia inchisa intr-o pivnita, de unde trebuie sa se elibereze desi e legata la maini, de catre da, ati intuit bine, chiar Daffy si Ophelia], fata asta incearca sa nu le implice in nazbatiile pe care le face, care au loc in laboratorul ei [e pasionata de chimie si, deci, de otravuri] si in gradina conacului.
Interesant mai e si un alt personaj, un fel de om bun la toate, Dogger, care a participat activ la cel de-al doilea razboi mondial si care a ramas destul de marcat de uciderile in masa la care a fost nu doar spectator, dar si participant. Dogger e ca un fel de caine loial, care in lipsa stapanului are grija de fete dar mai ales de cea mica, astfel incat ajunge sa o asiste in tot felul de aventuri, cu toate ca el nu ar vrea neaparat asta, bineinteles.

Intr-o seara, se intampla ca Flavia, eliberata de sub jugul asupritor al surorilor ei, surprinde o conversatie tragand de zor cu urechea, la usa biroului tatalui ei. Un alt barbat il admonesta verbal pe acesta, iar Flavia aude amenintari, santaj, razbunare, astea fiind cuvintele cheie care ar face-o sa initieze o investigatie cu privire la identitatea individului misterios. Din pacate, fata e surprinsa de Dogger, care o trimite politicos la plimbare, din dorinta de a-si proteja stapanul.
Vine dimineata si Flavia se trezeste intr-o dispozitie relativ buna, gandindu-se la cum reusise sa plaseze pe rujul lui Ophelia un extract din poison ivy (credeti-ma, stiu cum arata planta, stiu ce inseamna poison ivy dar nu stiu corespondentul in romana!) si la ce rezultate experimentale s-ar putea astepta, pe buzele acesteia.
Tanara noastra coboara ingenuu in bucatarie, la usa careia, in ziua anterioara, fusese descoperit un corb mort, cu un timbru in cioc (poate acum intelegeti de ce mi-a placut coperta). Bucatareasa se speriase de mama focului, il strigase pe tatal fetelor care venise intr-un suflet, dar care se innegrise la fata, vazand ce fusese lasat in fata usii. Istorioara paruse sa nu aiba nici o urmare, atat doar ca bucatareasca gatise o placinta din care nici unul din membrii familiei de la conac n-ar fi vrut sa manance, si pe care Flavia o gaseste inceputa, acum dimineata. I se pare intr-adevar suspect acest lucru, dat fiind ca nici macar Dogger n-ar fi vrut sa guste din ea.

La fel de naiva ca mai inainte si nebanuind ce avea sa se petreaca, Flavia iese in gradina, unde descopera UN SEMI-MORT, si zic semi- pentru ca tocmai ce isi dadea ultima suflare cand ajunsese fetita langa el.

Ei, de aici, va puteti imagina cat de multe lucruri se pot intampla! Romanul e foarte alert iar faptul ca naratiunea e realizata din perspectiva Flaviei da o nota personala tuturor evenimentelor, asa ca nu ne vom mira de nimic, nici chiar atunci cand lucrurile par sa ia o turnura foarte proasta. Cert e ca da, in descoperirea criminalului Flavia are un rol magnific, mai ales pentru o fetita de nici 11 ani!

Per total, mi-a placut deosebit de mult, dar n-am sa-i acord un 5/5 pentru ca ramane doar un roman politist, pana la urma. 5/5 primeste Eseu despre orbire, de Saramago, din punctul meu de vedere, asa ca pe acela nu-l pot compara deocamdata cu nimic din ce-am citit pana acum. :)

Happy reading de sarbatori!

Concurs [23-30.12.2011] - Cartea anului 2011 - Copilul lui Noe, E.E. Schmitt

Inspirandu-ma de pe alt blog si de pe cel al Biancai, am hotarat sa organizez un concurs, profitand in aceasta perioada de scurta vreme pe care o petrec acasa, la Iasi. In consecinta, astept raspunsurile voastre pana pe 30 decembrie ora 24:00, intr-un comentariu aici [caci da, in cursul zilelor astea ele pot fi acceptate], la intrebarea:

Care este, in opinia ta, cartea anului 2011? *

Premiul consta in cartea Copilul lui Noe, de Eric-Emmanuel Schmitt, iar castigatorul va fi ales subiectiv, de catre mine, in conformitate cu cat de multa placere voi resimti in momentul in care voi citi acel comentariu. Bineinteles, exprimarea unei opinii in mai mult de o fraza e preferabila, pentru simplul motiv ca eu ALEG sa citesc pana si parerile foarte lungi, oferindu-le la fel de multa atentie ca si in cazul celor telegrafice.

*Romanul nu trebuie neaparat sa fi fost lansat in cursul acestui an, ci trebuie sa va fi impresionat foarte mult, in 2011.

P.S>> Daca nu aveti cum sa-mi lasati un comentariu aici, puteti sa o faceti pe pagina de Facebook a blogului, respectiv aici, sau scriindu-mi la bibliophile.ro@gmail.com. Comentariul castigator va fi facut public intr-o noua postare de pe blog, in asa fel incat sa nu existe controverse.

Sesiune de comentarii deschisa [23.12/03.01]

In cazul in care va doreati sa-mi adresati vreo opinie si n-ati putut sa o faceti in vreun alt mod [adicatelea nu detineti un cont de Facebook, spre exemplu], acum aveti sansa sa va indepliniti dorinta :)). Pentru aceasta scurta perioada deja enuntata in titlu, accept comentarii, continuand, insa, sa le moderez.

Pana oi reusi sa ma prind cum sa introduc caseta de comentarii prin Facebook mai dureaza mult si bine [daca stie cineva il rog din suflet sa ma ajute!], asa ca deocamdata ramanem la aceasta situatie, pentru mine satisfacatoare, pentru altii perfect insuportabila.

Crima la vicariat, Agatha Christie

Aproape de fiecare data cand calatoresc cu trenul, aleg un roman care sa-mi tina companie si care sa nu ma plictiseasca in aproape nici un moment. Din acest motiv, de cele mai multe ori ma intorc la Agatha Christie, regina genului policier. Inca o data, stiu ca romanele ei nu sunt complexe, nu impun nici o dificultate cititorului si ca, in afara de misterul "who did it?" nu contin amanunte teribil de interesante. Cu toate astea, nu ma pot abtine sa ma indragostesc iremediabil si incontinuu de Poirot si Miss Marple. Fata de ultima eram relativ sceptica, mai ales dupa atatia ani in care ma obisnuisem cu mustata rotita si ingrijita, cu acel cap de ou prodigios care ascunde 'the little grey cells' si cu manierele exceptionale ale belgianului grasut. Insa trebuie sa recunosc ca pana si babuta asta simpatica m-a cucerit. Nu stiu din ce motiv, sunt foarte atrasa de ea, si, intr-un fel, asa ma vad si eu la batranete. Aici nu includ si portiunea caracterologica a ei care o determina sa faca macar putina barfa. Insa e fain sa fii cat de cat interesat de ce se intampla in jurul tau, chiar si la o varsta de invidiat. Mi se pare chiar frumos ca si ea isi mai poate folosi neuronii in scopul societatii, rezolvand enigme criminale.

Crima la vicariat trateaza, bineinteles, cum altfel, o crima. Miss Marple nu apare atat de pregnant ca in alte carti ale lui Christie, motiv pentru care e chiar si mai interesanta. Personajul principal si cel care dezvaluie misterul (cu ajutorul implicit al lui Jane Marple) e un preot dintr-o localitate, in salonul caruia este ucis un barbat pe care il detesta mai toata lumea din sat, inclusiv vicarul. Acesta e anuntat telefonic, intr-o seara, ca ii sunt necesare serviciile la casa cuiva, si cand ajunge acolo, constata ca fusese vorba de o farsa. Odata ajuns acasa, intra in birou si il gaseste pe colonelul Protheroe asezat in fata unei mese de scris, insa teribil de imobil si ..rece. Deci mort.
La dezlegarea enigmei concura si alte personaje din politie, dintre care se remarca un inspector, care destul de nesimtit si snob, si care nu il lasa pe Leonard Clement [vicarul] sa-si exprime punctele de vedere. Clericul devine un fel de Watson pentru Holmes sau un Hastings pentru Poirot in investigatia sa, pe care o realizeaza aproape singur, cerandu-i, insa, sfaturi pretioase lui Miss Marple. Spre surprinderea mea, aceasta nici macar nu e foarte populara in comunitate, cel putin nu din punctul de vedere al reprezentantilor de sex masculin, deoarece doamnele mai in varsta au un fel de 'club' in cadrul caruia se intalnesc si barfesc pe toata lumea. In consecinta, Jane Marple poate fi trecuta n categoria babelor care comenteaza orice amanunt cat de cat interesant, dar se ignora faptul ca doamna noastra e, de fapt, un geniu al observatiei precoce, astfel ca, inca de la inceputul actiunii, ea tinde sa intuiasca identitatea criminalului.

Aceasta e prima carte a Agathei Christie ce o are drept eroina pe Miss Marple. Mie mi-a placut destul de mult. Apreciez faptul ca in aceasta clasa, a romanelor ce o au drept protagonista pe ea, atentia cititorului este dirijata mai totdeauna inspre alt personaj decat Marple. E mai mult la latitudinea cititorului daca doreste sau nu sa recunoasca meritele babutei in rezolvarea cazului. Din acest motiv, eu cred ca pana si cititorii de sex masculin ar putea sa o aprecieze pe Jane Marple, macar de la distanta. :)

Cartea este in stoc la libraria online Libris la un pret de 22,9 lei.

Go the Fuck to Sleep - In lectura lui Samuel L. Jackson

The Marriage Plot, Jeffrey Eugenides [citate]

17%

He remembered exactly where he'd been standing and how Madeleine had stooped forwards, tucking a strand of hair behind her ear, as the sheet slipped and, for a few exhilarating moments, her pale, quiet, Episcopalian breast exposed itself to his sight.
She quickly covered herself, glancing up and smiling, possibly with embarrassment.

Later on, after their relationship became the intimate, unsatisfying thing it became, Madeleine always disputed Mitchell's memory of that night. She insisted that she hadn't worn a toga to the party and that even if she had - and she wasn't saying that she had - it had never slipped off. Neither on that night, nor on any of the thousand nights since, had he ever seen her naked breast.
Mitchell replied that he'd seen it that once and was very sorry it hadn't happened again.

43%

The thing about Victorians, Madeleine was learning, was that they were a lot less Victorian than you thought. Frances Power Cobbe had lived openly with another woman, referring to her as her 'wife'. In 1868, Cobbe had published an article in Fraser's Magazine entitled 'Criminals, Idiots, Women, and Minors. Is the Classification Sound?'. Women were restricted from owning and inheriting property in early Victorian Britain. They were restricted from participating in politics. And it was under these conditions, while they were classified literally among idiots, that Madeleine's favorite women writers had written their books.

Seen this way, eighteenth-and nineteenth-century literature, especially that written by women, was anything but old hat. Against tremendous odds, without anyone giving them the right to take up the pen or a proper education, women such as Anne Finch, Jane Austen, George Eliot, the Brontes, and Emily Dickinson had taken up the pen anyway, not only joining in the grand literary project but, it you could believe Gilbert and Gubar, creating a new literature at the same time, playing a man's game while subverting it.

The Marriage Plot, J. Eugenides

Am sa incep prin a spune ca mi-a mangaiat sufletul romanul asta, nu neaparat pentru povestea din el ci pentru ca e extreeeeeeeeeem de bine scris si m-a incantat cu fiecare fraza pe care am citit-o. Recunosc ca e prima oara cand parcurg ceva scris de Eugenides si ca-mi pare rau ca am intarziat asa mult experienta asta.

Madeleine e o fata ca oricare alta, care urmeaza sa termine colegiul si sa se mute impreuna cu prietenul ei. Cartea debuteaza cu o dimineata aparent oarecare, ce, insa, e cea in care Madeleine are festivitatea de absolvire. Trebuie, in consecinta, sa se ridice din pat si sa stearga amintirea paharelor de bautura consumate in seara anterioara, trebuie sa se vada cu parintii ei si sa arate cat de cat prezentabila. Asta chiar daca ei nu stiu ca ea s-a despartit de Leonard, cel cu care iese de cateva luni si care a reusit, cumva, sa-i rupa inima.

Daca e sa privesc retrospectiv si sa ma intreb propriu-zis despre ce a fost cartea asta...nu am cum sa-mi raspund la intrebare. Din pacate m-a cam frustrat faptul ca actiunea nu s-a incheiat cu o finalitate care sa ma satisfaca, si, de ce sa nu recunosc, m-a deranjat ca Madeleine nu l-a iubit niciodata pe Mitchell, al carui mare sustinatoare am fost pe tot parcursul romanului.

Madeleine e absolventa de Litere, Leonard de Biologie, iar Mitchell de Stiinte Religioase. Sau asa am inteles eu, cel putin. Madeleine il iubeste pe Leonard, care, in felul lui, ii raspunde acesteia la sentimente, dar e prea ocupat cu depresia pe care o detine din copilarie ca sa fie capabil sa se implice intr-o relatie de lunga durata. Mitchell o iubeste pe Madeleine si, cred, e cel mai normal personaj din toata cartea, in ciuda faptului ca ajunge sa plece prin lume si, intr-un final, in India, doar ca sa uite de ea. Intre Madeleine si Mitchell a existat, la un moment dat, o posibilitate ca lucrurile sa evolueze mai departe, dar pentru ca el nu a captat bine semnalele ei, sansa s-a pierdut, mai ales dupa ce Maddie a facut cunostinta cu Leonard.

Sa fii indragostita de un depresiv e o munca asidua. E realmente chinuitor sa fii nevoit sa te trezesti dimineata ca sa combati ideile pesimiste ale celui de langa tine, dar sa faci asta in asa fel incat ele sa nu te acapareze si pe tine. E groaznic sa-ti dai seama ca ceea ce credeai ca e fericire si entuziasm din partea lui e doar o reactie secundara a faptului ca nu-si ia medicamentele cum trebuie si ca, mai devreme sau mai tarziu, o sa te trezesti ca are vreo criza undeva in public. Ei, Madeleine asta alege atunci cand incepe sa locuiasca si sa-si duca viata alaturi de Leonard. N-am putut s-o inteleg, din nefericire. Nu vreau sa zic ca as fi preferat sa nu faca una ca asta, pentru ca e aberant sa zic ca mi-ar fi placut sa ma impun unui personaj de roman ca sa nu-si distruga viata! Probabil ca, fiind intr-atat de indragostita de el, nu a captat intreaga masura a bolii sale, si, mai ales, nu a fost capabila sa inteleaga ca depresia nu e o boala pe care sa o poti trata de pe azi pe mine, ci ca ea persista pana la sfarsitul vietii unui individ. Cand a facut, intr-un final, constatarea asta, era deja prea tarziu, era maritata cu Leonard, ii dedicase o gramada de timp si incepuse sa-l iubeasca pana si mai mult decat o facuse inainte. Mi s-a parut o metoda clasica de a-ti distruge propria viata, cu atat mai mult cu cat pana si cel iubit iti recomanda sa te indepartezi de el.

Initial, pana sa pricep macar cateva dintre detaliile afectiunii lui Leonard, il consideram un alt nesimtit care isi inseala prietena cu diverse fete, care flirteaza cu ele chiar si cu ea de fata, si care alta grija mai mare nu are decat sa para pur si simplu irezistibil. Eugenides m-a cucerit cu portiunile din roman in care isi schimba perspectiva si povesteste lucrurile prin prisma ochilor lui Leonard. Abia astfel am ajuns sa inteleg macar cateva aspecte ale depresiei sale cronice, cat de greu e sa traiesti cu o astfel de boala si cat de dificil ajunge sa fie sa iei o decizie care sa nu te avantajeze deloc, dar care sa-ti salveze partenerul.

Poate v-am debusolat cu ceea ce am scris aici... insa as vrea sa stiti ca mie mi-a placut mult The Marriage Plot si ca vi-l recomand nu atat pentru povestea propriu-zisa, asa cum am zis la inceput, ci pentru modul in care e scris. E un roman foarte bine alcatuit si bine pus la punct; nu am gasit sa-i reprosez absolut nimic. Eugenides pare realmente genial, mai ales pentru ca reuseste sa se substituiasca exceptional celor trei personaje, pe rand.
Cartea a fost tradusa la noi, in romana, cu titlul de Intriga matrimoniala si se gaseste de cumparat la Libris.ro la un pret de 34,95 lei.

The Marriage Plot, Jeffrey Eugenides [citate]

12%

Madeleine had the book in her lap. With her right hand she was eating peanut butter straight from the jar. The spoon fit perfectly against the curve of her upper palate, allowing the peanut butter to dissolve creamily against her tongue.
Opening to the introduction, she began to read:

                                             The necessity for this book is to be found in the following consideration: that the   lover's discourse is today of an extreme solitude.

Outside, the temperature, which had remained cold through March, had shot up into the fifties. The resulting thaw was alarming in its sudenness, drainpipes and gutters dripping, sidewalks puddling, streets flooded, a constant sound of water rushing downhill.
Madeleine had her windows open on the liquid darkness. She sucked the spoon and read on:

                                             What we have been able to say below about waiting, anxiety, memory is no more than a modest supplement offered to the reader to be made free with, to be added with, substracted from, and passed on to others: around the figgure, the players pass the handkerchief which sometimes, by  afinal paranthesis, is held a second longer before holding it on. (Ideally, the book would be a cooperative: "To the United Readers and Lovers.")

It wasn't only that this writing seemed beautiful to Madeleine. It wasn't only that these opening sentences of Barthes' made immediate sense. It wasn't only the relief at recognizing that here, finally, was a book she might write her final paper on. What made Madeleine sit up in bed was something closer to the reason she read books in the first place and had always loved them. Here was a sign that she wasn't alone. Here was an articulation of what she had been so far mutely feeling. In bed on a Friday night, wearing sweatpants, her hair tied back, her glasses smudged, and eating peanut butter from the jar. Madeleine was in a state of extreme solitude.
It had to do with Leonard. With how she felt about him and how she couldn't tell anyone. With how much she liked him and how little she knew about him.

Uite tigaia, nu e tigaia!

Dupa cum stiu unii dintre cei care inca imi mai citesc blogul [desi nu mai accept comentarii], eu stau in marea majoritate a timpului momentan intr-un camin oarecare din Cluj. Pentru ca, pana saptamana trecuta, nu am avut colega de camera, nici de frigider nu am beneficiat. Cred ca e putin cam dificil sa car un frigider de la Iasi la Cluj, cu trenul..iar ca sa cumpar unul second-hand n-as fi stiut de unde sa o fac. Eu de-abia ma descurc sa ajung pana in Piata Mihai Viteazul la Agentia CFR, daramite sa mai stiu si locurile cheie din orasul asta, care e, de altfel, foarte frumos, dar nu e al meu. Mai pe scurt, pana acum imi tineam putina mancare pe care mi-o gateam pe pervazul pe care nu il detin, respectiv ca trebuia sa inchid geamul de termopan peste sacosa cu alimente, ca ea sa stea suspendata cumva in aer...ce sa va zic!? Complicat, domle. Aproape ca ma lasasem de sportul asta extrem cu facutul mancarii cand am avut norocul sa aflu ca am, mai nou, colega de camera.

Deocamdata ne intelegem foarte bine, cel putin cat de bine se pot intelege doua persoane care nu prea se cunosc. E foarte de treaba, e relativ vorbareata, ceea ce ma bucura pentru ca, pana recent, ma plictiseam si, in consecinta, ma deprimam de moarte in camera stand singura; nu as putea sa-i reprosez absolut nimic pana la acest moment si chiar cred ca si in viitor o sa continuam sa ne intelegem cel putin la fel de bine. Nu stiu ce as mai putea zice despre ea mai mult de atat.

Oricum, data fiind o circumstanta mai mult sau mai putin norocoasa, un frigider a fost adus la noi. Ca sa va relatez pe scurt, o alta camera ar fi avut doua frigidere daca unul nu ar fi fost mutat la noi. Ei, de cand s-a intamplat sa pun ochii pe el, m-am indragostit iremediabil. Sa nu care cumva sa credeti ca e vreun model nou si performant. Nu, nici pe departe. E un Arctic chiar vechi, care cand se incarca face un zgomot de te trezeste din somnul de veci, dar care mi-e intr-atat de util si intr-atat de drag pentru ca pot sa-mi tin UNTUL in el...nu pot sa va explic cat de mult il iubesc. Pe langa unt, care imi lipsea grozav [nu ca as manca in fiecare zi, dar imi place sa cred ca il am acolo, in caz ca am chef de el], bineinteles ca aveam problema depozitarii mancarii, pe care acum n-o mai am si, deci, gatesc mult mai des. Astazi e o exceptie pentru ca mi-am pregatit ceva ieri, dar in rest, profit de bucataria de pe hol aproape in fiecare zi.

Astfel ca ieri am venit de la scoala cat de cat bine dispusa, asa ca m-am apucat, din nou, sa-mi fac de mancare. Am facut un mic calcul si daca as manca doua meniuri de la cantina pe zi, as iesi la 12lei, pe cand gatind acasa, cred ca ajung sa consum, poate, mai putin de jumatate din aceasta suma. In orice caz, cat am avut grija sa gatesc si m-am fatait prin bucatarie de nu am mai putut, nu mi-a lipsit nimic. Insa, dintr-un moment de neatentie, mi-am lasat tigaia in oficiu, dupa ce am terminat toata treaba. Doua ore mai tarziu, m-am dus sa o recuperez. Dar...ia-o de unde nu-i. Langa tigaia mea [Tefal cu thermospot, a se observa in fotografia de mai sus] mai era inca una in dreapta si inca una in stanga. Deci au disparut doua dintre cele trei... Eu vorbeam cu mama la telefon cand am deschis usa la bucatarie, si, deodata, mi s-a schimbat vocea, iar ea desigur ca a remarcat, dar am linistit-o spunandu-i ca nu am patit nimic. Abia cand am inchis mi-am dat seama cat de tare ma daramase faptul ca NU MAI AVEAM TIGAIE si ca mi-o FURASE cineva!!! Tigaia aceea a costat in jur de 70 de lei, si cred ca stie toata lumea cam care e viata de student, astfel incat as fi putut s-o amanetez si sa folosesc banii, dom'ne! Nu mi-a venit sa cred...m-am uitat in cuptor, am cautat pe sub mese, pe sub aragaz, pe sub chiuveta. Nu puteam sa accept ca, doar pentru doua ore de neatentie, am putut sa raman fara tigaia mea Tefal. Mai mult, m-am dus si la bucatariile etajelor inferioare...dar bineinteles ca nu am gasit nici urma de ea. Nu pot sa zic ca m-am speriat, pentru ca de-abia imi facusem de mancare. Insa SCARBITA am fost, pentru ca nu credeam ca se fura pana si tigai. Lucruri de valoare inteleg ca se fura, pentru ca hoti exista peste tot... sau poate tigaia mea era un lucru valoros pentru altcineva, care nu o avea.

Voua vi s-a furat ceva prin camin? Am vorbit cu Anca, colega mea de camera, si am aflat ca si ea a patit asa ceva, cu alte feluri de lucruri. Rogu-va, raspundeti-mi pe pagina de Facebook, dat fiind ca incerc sa pun in functiune comentariile prin intermediul autentificarii prin FB dar nu reusesc... :)

Easy A [2010]

Am vazut filmul asta de doua ori, o data impreuna cu C si o data singura, profitand de faptul ca ma cam plictiseam in timpul weekendului trecut, petrecut la Cluj.

De ambele dati am ramas impresionata, desi, in sine, e conceput ca un alt film pentru si cu adolescenti. Eroina principala, insa, e neobisnuita, partial pentru ca nu e o pitipoanca de altfel clasica, care sa faca parte din tagma relativa de elevi americani..si partial pentru ca s-ar parea ca e dispusa sa riste totul pentru a demonstra..ce? N-am inteles exact ce voia ea sa arate prin raspandirea zvonului cum ca si-a pierdut virginitatea si ca, apoi, a inceput sa faca sex pe bani. Mi s-a parut chiar tragic cand despre asta a aflat absolut toata scoala, ba chiar a ajuns sa fie implicata inclusiv intr-un scandal sexual cu un elev teoretic religios si cast.

Pe scurt, pentru ca, sunt sigura, nu ati inteles mai nimic din ce am scris in paragraful anterior, va recomand filmul asta nu pentru ca mi-a placut mie, ci pentru ca e moralizator si destul de real. Nu stiu daca va mai amintiti cazul elevei americane care a ales sa simuleze ca ar fi insarcinata. Singurii care stiau despre treaba asta erau parintii ei si directorul scolii la care era inmatriculata. In curs de 9 luni cat ar fi trebuit sa dureze pseudo-sarcina ei, foarte multi 'prieteni' si-au schimbat atitudinea vizavi de ea, marginalizand-o cumplit, ba chiar comentandu-i in fata si blamand-o pentru a fi intretinut relatii sexuale neprotejate. Pe care, de altfel, sunt convinsa ca le face orice adolescent, doar ca nu-s [cica] asa de prosti incat sa nu se protejeze. Urat, domle, urat!

Seriale

Am vazut ca si altii au facut asta si n-as vrea neaparat sa ma iau dupa ei, dar pana la urma cred ca asta reiese! Aceasta e lista serialelor la care ne uitam si care ne plac (aici referindu-ma la fratia C&C&C), unele mai mult, altele mai putin:

1. The Big Bang Theory. Nu merge chiar la toata lumea, pentru ca are referinte stiintifice si o serie de personaje cel putin dubioase, in frunte cu marele si inconfundabilul SHELDON. I love that guy, ma regasesc in el in fiecare episod din ce in ce mai mult, imi plac maniile lui si le inteleg perfect, si chiar daca e ciudat e realmente amuzant. Serialul nu e despre nimic anume; nu urmareste un fir al actiunii care sa ia sfarsit la un moment dat. E pur si simplu un sitcom dragut despre 2 colegi (Leonard si Sheldon) care locuiesc pe acelasi palier cu o tipa buna (Penny) insa nu neaparat desteapta, si care, bineinteles, au prieteni la randul lor. Se intalnesc, mai fac cate o tampenie fizica [vreo descoperire de vreun fel, minimizata imediat de Sheldon, "mintea luminata" din grup, care are grija sa-i atraga atentia, spre exemplu, lui Howard ca e doar un inginer, nu doctor in fizica! Daca ar fi fost vorba de orice alt personaj, poate mi s-ar fi parut jignitor, dar daca e vorba de Wollowitz nu ma pot abtine sa rad..], mai mananca niste thai food sau pizza, dar pe zile, pentru ca asa-i place lui Sheldon, sa fie totul organizat, mai rad, mai bla bla. You get the point. Ideea e ca imi place mult si n-am sa renunt sa ma uit la el, cel putin nu asa cum am tendinta actualmente cu 2 and a Half Men, care mi se pare intr-adevar dezastruos de cand a plecat Charlie Sheen. Poate e si vorba de ciudatenia personajului principal [cred ca e Sheldon miezul, acolo], de felul cum vorbeste sau cum se comporta, si de interactiunile cel putin bizare pe care le are cu mediul inconjurator si cu societatea. Cert e ca imi pare rau ca un episod dureaza doar 20 de minute. :)

2. How I Met Your Mother. Suntem spectatorii acestui tv show de cand a iesit pe piata. Acum sunt doar multumita de el, desi intr-o vreme chiar mi-a placut foarte mult si abia asteptam sa treaca saptamana sa-l putem viziona. Povestea cred ca o stie toata lumea, deoarece e mult mai cosmopolit si mai pe intelesul lumii, fiind un fel de semi-Friends. Ce ma irita foarte tare la el e ca se pune accent pe relatia dintre Robyn si Barney dar nu se ajunge la nici o finalitate in acest sens. M-am cam saturat de povesti care lungesc un serial doar pentru ca stiu cum sa traga de timp. In plus, faptul ca se simt in mod evident atrasi unul fata de celalalt, s-ar putea exploata asta, in loc sa ma debusoleze cu relatiile pe care le au cu diverse persoane, cu despartiri si bineinteles, cu faptul ca nu ajung niciodata impreuna. Ori se iubesc, ori nu se iubesc, totusi.
Per total echipa e amuzanta, desi Ted incepe sa mi se pare un bleg si jumatate. Nu inteleg ce femeie s-ar uita la el, dat fiind ca e mai feminizat decat o femeie, daca pot sa ma exprim asa analfebetic! Anyway, pentru cand astepti sa mai treaca timpul e foarte bun, contine unele faze comice, nu ca in zilele lui mai bune, cand era amuzant de la cap la coada.

3. Terra Nova. Sincera sa fiu, nu ma asteptam sa-mi placa intr-atat de mult, dar sunt din ce in ce mai intrigata de acest serial cu fiecare episod care apare! O sa va zic din prima ca e SF si ca daca nu suportati bine genul asta poate nu va e recomandat, desi pune mai mult accent pe latura umana decat pe cea tehnica a lucrurilor. Actiunea lui se desfasoara in preistorie, dar si in viitor [relativ, caci e pomenit tot timpul si, deci, nu apucam sa vedem cum stau lucrurile]. Cert e ca, avand in vedere faptul ca Pamantul nu mai are conditii favorabile pentru continuarea existentei oamenilor, se inventeaza un fel de time travelling device, care trimite indivizii in perioada in care existau dinozauri, spre exemplu. De ce? Pentru ca vor sa o ia de la inceput si sa faca lucrurile BINE, sa nu-si mai bata joc de planeta si sa nu riste sa ramana fara ea. Pai mi se pare interesant nu numai datorita trucajelor care-s chiar fericite, ci si datorita plotline-ului, care e interesant. Se intampla mai multe chestii decat s-ar putea crede in noua colonie, Terra Nova. Nu stiu exact de ce, dar imi place mai mult decat urmatorul serial, care are mai multa actiune.

4. Falling Skies. Din start de cand am inceput sa ne uitam la Falling Skies mi-am pus o serie de intrebari la care nu am gasit raspunsuri concrete. Ideea generala a serialului se bazeaza pe faptul ca Pamantul e acum ocupat de  extraterestri care par a avea un singur tel, exterminarea speciei noastre. Exista unele amanunte care sunt, intr-adevar, interesante, cum ar fi eforturile groaznice pe care le fac indivizii ramasi in viata, cum descopera ca pot fi ucisi extraterestrii, cum acestia din urma dezvolta o metoda ca sa-i transforme pe oameni in sclavi, prin implantarea unui fel de insecta pe coloana vertebrala...ce sa zic, pentru un serial SF e, intr-adevar, interesant. Insa ce ma deranjeaza e ca nu aflu concret cum s-a ajuns la aceasta situatie, cum a fost cucerit Pamantul in primul rand si unde-s toate rezervele alea magnifice de armament super-tare pe care ar trebui sa le detina superputeri precum SUA, Rusia sau China. In rest sunt incantata ca-l vad la fata, in sfarsit, pe Noah Wyle, care m-a impresionat cu prezenta lui in E.R., acum multi ani.

5. Celelalte comice ar fi Everybody Loves Raymond si Family Guy, pe care le ador. Nu cred ca mai are vreun rost sa mai zic ceva despre ele, asa-s de cunoscute si apreciate. Poate Family Guy e mai underground, dat fiind ca are un umor...sa zicem specific, care nu merge chiar la toata lumea.

Mr. Darcy Takes a Wife, Linda Berdoll

Daca ar fi sa comentez cartea asta cum m-ar duce capul, cred ca ar iesi lejer vreo 100 de pagini de critica, nu neaparat constructiva. Se zice ca 'puristii' lui Jane Austen nu suporta sa citeasca posibile continuari la romanele ei, si pe de o parte tind sa le dau dreptate, pentru ca, de multe ori, autorii contemporani nu se dovedesc intr-atat de priceputi incat sa-i imite stilul. Pe de alta parte, insa, Linda Berdoll se pare ca a depus multa munca in romanul asta, de altfel plin de clisee si de o actiune absolut previzibila, dar scris in aproape aceeasi maniera utilizata de Austen, la vremea ei.

Am hotarat sa citesc romanul in discutie dintr-o coincidenta, pentru ca GoodReads mi l-a recomandat, si nah, cum o fi sa le refuz eu recomandarile automate? :)) In primul rand, nu ma asteptam sa-mi placa asa de mult, chiar asa stupid cum pare a fi. E intr-atat de previzibil incat, intr-o seara, ii povesteam la telefon Mariei despre el, iar ea anticipa fiecare amanunt care avea sa se petreaca. Initial am crezut ca e doar ea bright and all, dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca, inconstient, faceam si eu asta si tocmai pentru ca mergeam pe un drum deja batatorit ma simteam in siguranta si-mi placea. Deci, de fapt, nu era nimic iesit din comun la romanul pe care-l citeam..in afara de niste scene de sex realmente notabile intre Lizzy si Darcy, mai nimic nu ma surprindea.

Pe scurt, pot sa zic ca ...
 - Darcy si Elizabeth se casatoresc si au ..sa zicem, copulari intense in cursul primei parti a casniciei lor, astfel incat o doamna, la un moment dat, ii si zice lui Darcy ca, citez, "Daca mai ari mult campul ala in curand ai sa culegi roadele!" :))
- Berdoll m-a innebunit cu betwixt-urile ei - exista asa ceva in Austen? Caci eu am terminat chiar saptamana trecuta Persuasion si Emma si nu am depistat nimic de genul asta, ori poate n-oi fi fost eu atenta...
- Elizabeth, saraca, e victimizata in ultimul hal pe tot parcursul actiunii - initial e aproape rapita si aproape violata, si zic aproape pentru ca avantajul ei a fost rochia cu diverse straturi [s-ar parea ca moda din acea perioada chiar avea o aplicabilitate!], apoi sufera un avort, apoi naste un prunc mort, apoi nu mai ramane vreo 4 ani insarcinata si incepe sa-si faca procese de constiinta cum ca nu-i poate oferi un mostenitor lui Darcy [care, insa, bineinteles ca o iubea si fara urmasi..clasic!], dupa care, desigur, ca in cele mai bune romane ale oricaror literaturi, toti barbatii din carte incep sa se indragosteasca de ea [la acest punct mi s-a parut un fel de Sookie Stackhouse], ea firesc refuzandu-i deoarece da, ati intuit, si ea il iubea pe Darcy.
-  scenele de sex sunt realmente incendiare, asa ca macar astea ar merita o lectura intr-atat de lunga si intortocheata cum se dovedeste a fi cartea asta, dat fiind limbajul excesiv de epocal.

Sa nu ma-ntelegeti gresit. Am adorat romanul asta, pentru ca a fost usor si tampit, nu mi-a impus nici o dificultate propriu-zisa in afara de engleza pseudo-veche, iar actiunea a fost numai buna pentru o calatorie de 9 ore de la Iasi la Cluj. Deci da, I love it when the guy gets the girl, cand fata daca tot n-a putut face copii o perioada asa lunga dintr-o data elibereaza gemeni, si cand toate astea se mai intampla si in timpul unui razboi cu Franta si Napoleon. [damn Frenchies, nu am mai putut citi scene erotice vreme de vreo 100 de pagini din cauza lor si a fugii Georgianei in tinutul broscoilor!]

De asemenea, as vrea sa specific ca romanul respecta limitele bunului simt si nu cade in penibil, devenind pornografic. Nu avem decat aruncari de personaje unele peste altele, dat fiind entuziasmul lor procreator, fosneli de haine care nu mai cad o data de pe oameni, cuvinte susurate in urechi [de te trec fiorii si pe tine, cititorule!] si alte faze dintr-astea care intuiesc, doar, oleaca de sex. Cand Berdoll incearca sa ne explice cat de bine dotat e Darcy deja devine amuzant, mai ales luand in considerare si uzul limbajului austenian, si mai ales ca incearca sa foloseasca tot felul de cuvinte cheie numai ca sa nu fie explicita! :)

Concluzie: mi-a placut, desi putea sa fie MULT mai interesant datorita actiunii si MAI PUTIN datorita sexului.

Carti abandonate

Am zis ca ar fi corect sa intocmesc o postare si cu asa ceva, dat fiind faptul ca, de-a lungul carierei mele de cititoare, am intampinat tot felul de probleme in parcurgerea diverselor romane ce mi-au trecut prin maini. In consecinta, am sa incerc sa fiu cat mai scurta, desi numarul de lecturi abandonate e realmente impresonant.

1. Aventurile unei prostituate londoneze de lux, Belle de Jour  - acum cateva saptamani, am incercat sa citesc asa ceva, in ciuda reticentei initiale pe care am manifestat-o. Ce sa zic, cartea literalmente abunda in tot felul de termeni cu tenta sexuala, mai mult sau mai putini cuminti. N-o sa neg ca apar si unele expresii relativ obscene. Cert e ca nu am reusit sa depasesc primele 50 de pagini, deoarece, daca Belle de Jour a avut grija sa-mi atraga atentia cu o povestire de la inceputul cartii, mai tarziu din contra, m-a ametit cu plictiseala meseriei ei. M-as fi asteptat sa fie ceva mai interesant job-ul pe care il detine, sau macar sa mi se para amuzant prin prostia unora dintre clientii sai. Din pacate, eroina principala se dovedeste a fi deosebit de superficiala, iar aici mentionez ca nu prea am prejudecati cu privire la ce loc de munca are fiecare individ. Problema mea a fost ca mi s-a parut un jurnal 'fortat', iar preferintele domnisoarei respective pentru un tip de lenjerie sau un tip de oja m-au lasat complet rece. In consecinta, romanul a mers direct la gunoi.
Mi-am amintit, cu aceasta ocazie, de ce am citit intr-o carte de Stephen King, anul trecut. El spunea ca varsta nu ii mai permite sa citeasca literatura de duzina, chit ca o fi asa sau nu, si ca, daca, o data ajuns la pagina 51 nu manifesta nici un interes pentru romanul respectiv, atunci e clar ca trebuie sa se apuce de altceva. Tind sa-i dau dreptate, nu pentru ca as avea acelasi motiv temporal ca al sau [respectiv varsta], ci pentru ca nu mai are sens sa imi chinui capul cu ceva ce nu inteleg, fie din cauza mea, fie din cauza tipului de scriere.

2. Smilla's Sense of Snow, Peter Hoeg - din pacate, tocmai cum spuneam mai sus, aici cred ca am fost eu de vina, abandonand lectura prea devreme. Cazul prezentat pare interesant, insa stilul de a povesti al naratoarei [caci da, Smilla povesteste] precum si imprejurimile in care are loc moartea dubioasa a unui copil m-au cam... dezamagit, nu stiu cum. In afara de asta, n-am putut, practic, sa-mi imaginez cum trebuie decorul inghetat al Danemarcei. M-a depasit din punct de vedere estetic si stilistic, probabil pentru ca nici in filme nu am apucat sa vad, vreodata, o comunitate care sa-si desfasoare activitatea primara intr-un teritoriu atat de neprietenos. In consecinta, imaginatia mea a fost incapabila sa lucreze. O sa reincerc lectura in discutie peste inca vreo jumatate de an, pentru a verifica daca nu cumva si dispozitia mea de moment a concurat la abandonarea ei. Eram putin deprimata in acea zi cand am inceput-o.

3. Rosu si negru, Stendhal - inca o data, un paradox. Cred ca e cel mai clar exemplu din categoria "Carti pe care le parasesti pentru un timp pentru a le putea aprecia mai tarziu". M-au dezgustat aroganta si dorinta extrema de ascensiune ale lui Julien, m-au dezgustat aventurile lui, dar m-a intrigat viata lui sentimentala, asta n-am cum nega. Insa, la inceput, primul volum a zacut pe noptiera pret de vreo luna si ceva, pana cand tata m-a batut asa mult la cap incat l-am reluat. Si chiar mi-a placut. Dar de la jumatatea primului volum, nu inainte. [Eram in clasa a sasea cand s-a intamplat asta]

4. Christine, Stephen King - ce-i drept, inainte de a avea tentativa asta nu mai parcursesem nimic de-al 'regelui'. Luand in considerare si faptul ca nu prea aveam mare experienta cu literatura americana, mai ales contemporana, nu prea m-a convins. Mai exact, nu am reusit sa ma las infricosata de masina aia, nici impresionata de cosurile de pe fata adolescentului care pare a fi personajul principal, desi nu el nareaza povestea. Romanul il am si acum, insa oscilez mult intre a-l da mai departe la un concurs sau a reincerca sa-l citesc.

5. Jurnalul Annei Frank - desi sunt o cititoare impatimita a aproximativ tuturor tipurilor de romane bazate pe Cel de-al doilea razboi mondial, o sa marturisesc, in ciuda parerilor contrare, ca pur si simplu nu mi-a mers la inima cartea asta. Tot dispozitia de moment m-a influentat, cel mai probabil, dat fiind ca, la inceput, parea relativ impresionata de povestea tinerei careia i-au fost frante aripile atat de devreme in cursul vietii. N-am avut, insa, rabdarea necesara ca sa o termin. Poate o sa prind zile mai bune.

Voi ce carti ati abandonat, si din ce motive? Raspundeti-mi, va rog, pe pagina de Facebook a blogului.

Imbratisari calde de la Cluj. :)

2 in 1 (Persuasion si Emma, ambele de Jane Austen)

Pe scurt [din pacate am observat ca mi-am pierdut mult din rabdarea necesara parcurgerii cartilor lui Austen]: Persuasion mi-a placut, inca mult. Am apreciat faptul ca Anne Elliot nu e eroina tipica a romanelor lui Jane Austen, nu e nici tanara si nici nu are vreo avere prea grozava. Ce-i drept, familia ei e cam la fel de conservatoare ca macar una pomenita in celelalte carti, si faptul ca aceasta ii interzice sa se casatoreasca cu Frederick Wentworth mi se pare o atitudine absolut traditionala (ba chiar fireasca, avand in vedere vremurile respective). Orisicat, am apreciat la romanul in discutie faptul ca a luat sfarsit mai repede decat Emma, care m-a scos din sarite din mai multe puncte de vedere si care cred ca ar fi ramas cu o amintire mai duioasa daca n-as fi decis sa o recitesc.

Emma e cu totul alta mancare de peste, daca mi-e permis sa ma exprim asa. Povestea am adorat-o, dar am vrut atat de mult sa ajung la portiunea cartii in care Knightley in sfarsit ii marturiseste tinerei sentimentele lui, incat am inceput repejor sa-mi pierd din rabdare si sa constat punctele slabe in felul de a scrie a lui Austen. Notez ca am parcurs Mandrie si prejudecata, Ratiune si simtire si Emma cand aveam in jur de 14-15 ani si ca eu cred ca aceea [ba chiar poate putin mai devreme] e varsta numai buna pentru astfel de romane. Au fost niste inconsecvente clare in lecturile mele, acum ca ma gandesc mai bine la asta. Spre exemplu, cum poate un copil de clasa a cincea [si chiar vorbesc serios] sa citeasca Singur pe lume, Fratii Jderi si intreaga serie a Ciresarilor, pentru a ajunge in clasa a opta doar pentru a parcurge Mandrie si prejudecata? Inteleg, poate nu mi s-au recomandat destule carti potrivite varstelor mele, dar acum ca am recitit Emma, am ajuns la concluzia ca romanele de tipul asta trebuie parcurse o singura data in viata, iar asta trebuie sa aiba loc cat mai devreme, pentru ca mintea sa ramana placut impresionata de ele. Sunt povesti de dragoste frumoase, decente, foarte bine puse la punct si care, pana la urma, descriu intr-o oarecare masura pana si societatea din ziua de azi, facand aici referire la barfa generala din absolut toate cartile lui Austen. De asemenea, tot ele trateaza problema reputatiei, care poate fi intinata cu cea mai mare usurinta, astfel ca morala generala a istorioarelor e ca o femeie trebuie sa-si tina in frau si gura, in afara de comportament. In alte cuvinte, sunt admirabile cartile ei si, cu siguranta, ne vor face [cel putin pe noi, fetele], sa ne dorim, intr-o oarecare masura, sa ne transpunem in perioada edwardiana sau victoriana.

INSA, parerea mea e ca sunt cat se poate de ireale. Knightley sau Darcy, sau chiar Wentworth [hai, poate-l scoatem pe el din ecuatie, caci e frumos sa credem ca dragostea poate aparea si la varste inaintate] n-o sa-si faca aparitia niciodata. Nici un barbat din zilele noastre nu mai are manierele de atunci. In afara de asta, chiar ar vrea vreo femeie sa aiba un admirator timp de doi ani, care sa nu-i marturiseasca nimic pentru ca e prea decent si la locul lui, si prea rece sau conservator, ca sa-si exprime sentimentele? NU, bineinteles ca nu. Acum totul e pe fata, noi putem sa ne spunem orice fara a ne teme ca o sa fim judecati doar pentru parerile noastre. Acum lumea nu mai realizeaza mariaje de mare interes  si, mai ales, nu mai e chiar atat de materialista. Desigur, eu aici ma refer la majoritatea populatiei, care sa zicem ca e normala la cap, nu la proastele sau prostii care apar ocazional pe la televizor. Deci, e frumos sa visam ca au sa apara personaje de genul asta in viata noastra, dar e teribil de fantastic. Din acest motiv ziceam mai sus ca aceste carti ar fi bune de citit in copilarie, pana in pubertate maximum, pentru ca, mai tarziu, ori ne pot induce in eroare cu privire la realitatea din zilele noastre, ori ne pot plictisi de moarte, cum era sa patesc eu.

Pe Kindle am ajuns la 85% in momentul in care, in sera, Mr. Knightley ii marturiseste Emmei ceea ce simte pentru ea. Bun, m-am gandit..in sfarsit am atins portiunea asta. Problema mea a fost...ce naiba mai putea sa-mi spuna Austen in celelalte 15%? Pai.. am aflat ce s-a intamplat cu Harriet, am asistat la nunta lui Frank Churchill cu Jane Fairfax, la tot felul de discutii dintre ultima pomenita si eroina principala... in alte cuvinte, s-a intarziat finalul cu prea multe pagini. Ma scoate din sarite constatarea asta, pe care, de altfel, nu am facut-o cand eram in gimnaziu. Asta inseamna ca aveam, in primul rand, mai multa rabdare, pentru ca nu citisem multe carti proaste [insistand mai degraba pe clasici pana pe la 20 de ani], si in al doilea rand, ca eram o viitoare adolescenta visatoare, careia ii placea sa petreaca mult timp in lumea ei. Cum situatia s-a schimbat drastic si acum nu pot fi altfel decat realista sau, mai rau, pesimista, actualmente nu ma mai sensibilizeaza bucatile astea trenante.

Aste doua carti le recomand persoanelor care nu au avut sansa de a le parcurge pana acum si fiicelor si nepoatelor tuturor oamenilor. Eu le-am citit pentru ultima oara acum.

PS: Acum citesc Mr Darcy Takes a Wife si, desi e, in sinea ei, un fel de porcariuta plina de sex, un lucru imi place oarecum la ea, anume ca respecta cat de cat stilul literar al lui Austen. De asemenea, in deschiderea cartii am descoperit o pagina unde era trecuta opinia lui Charlotte Bronte despre felul de a scrie a lui Jane Austen. Ea spunea, si tind sa-i dau dreptate, ca sentimentele sunt descrise mult prea oficial in romanele austeniene - cand te enervezi nu ridici, ironic, spranceana stanga! Lumea iubeste, uraste, socializeaza, tipa, se enerveaza... e o varietate mult prea mare de sentimente ca sa poata fi toate ascunse din cauza pozitiei sociale.