Culoarea sentimentelor (carte, 2009, Kathryn Stockett) versus The Help (film, 2010)

Iata ca am inceput anul cu ceva destul de neobisnuit pentru mine. Daca, de cele mai multe ori, intai citesc cartea pentru ca mai apoi sa urmaresc versiunea cinematografica (si sa raman dezamagita de faptul ca imaginatia mea nu e in concordanta cu cea a regizorilor), iata ca de aceasta data am facut exact pe dos. Mai precis, am vizionat filmul undeva inainte de revelion, neavand teribil de multe asteptari. M-a impresionat placut, insa, pe de o parte pentru ca subiectul consta intr-o sursa continua de interes pentru mine (situatia americanilor de origine africana din Statele Unite ale anilor 50-60), si pe de alta parte pentru ca ma simt intrucatva atrasa de Emma Stone, dat fiind ca mi-a placut sincer Easy A si chiar as vrea sa vad ce mai pregateste aceasta tanara actrita. Din start m-au atras personajele - Skeeter, fata care a terminat colegiul si care e, momentan, nemaritata, si care vrea sa devina jurnalista sau scriitoare, spre deosebire de colegele ei de liceu/facultate, care nu-si doresc decat sa pozeze in acea prodigioasa imagine de sotie si mama casnica, tipica perioadei respective; Aibeleen, prima menajera care ia contact cu Skeeter si care, in urma unei segregari tampite (care, mai pe scurt, consta in separarea BUDELOR albilor de cele ale negrilor, pentru a elimina posibilitatea contractarii vreunei boli interrasiale), se enerveaza si se hotaraste sa o ajute pe tanara alba la proiectul ce se va transforma, incet, intr-un roman; Minny, de departe cea mai focoasa dintre eroine, si cea pe care am admirat-o cel mai mult, in ciuda curajului ei realmente bolnav, care ar fi putut sa o duca la un fel de sinucidere. In alte cuvinte, din punctul meu de vedere acest film chiar merita vazut, si fie de mergeti la cinema, fie de alegeti sa-l piratati, parerea mea e ca n-o sa va dezamageasca. E un subiect sensibil, mai ales pentru natiunea americana, dar dat fiind ca noi nu prea avem mari lucruri in comun cu aceasta, putem sa-l privim destul de neutru.

In consecinta, transpunerea vizuala a romanului m-a satisfacut pe deplin, nu pentru ca ulterior, cand m-am apucat de citit si respectiv ascultat (multumesc, Diana) m-am trezit imaginandu-mi personajele ca fiind interpretate de actritele din pelicula, ci pentru ca filmul respecta intr-adevar majoritatea detaliilor care concura la schitarea povestii.


Pret in RO-> 44,9 lei, libris.ro
Pret in EN, printata-> de la 5-6 Euro (paperback) pana la 17 Euro (harcover), pe bookdepository.co.uk
Pret in EN, editie Kindle-> in jur de 12$, pe amazon.com (mi se pare chiar scumpa)

Cartea Culoarea sentimentelor (cu un titlu demn de plans, din punctul meu de vedere, de la The Help in engleza) m-a impresionat, bineinteles, mult mai mult decat versiunea cinematografica. Exista, desigur, o serie de amanunte care nu au putut fi transpuse in imagini, pe de o parte pentru ca ar fi fost imposibil, dat fiind ca ar fi rezultat in jur de vreo 10 ore de film, si pe de alta parte pentru ca ar fi ingreunat intelegerea acestora, de catre public. In orice caz, istorioara se pastreaza, asa ca daca nu aveti mijloacele necesare ca sa achizitionati romanul sau daca nu dispuneti de timpul necesar citirii lui, am sa fac un lucru care nu mi-a stat niciodata in fire si am sa va recomand sa mergeti macar sa vedeti filmul. Fiindca da, de data asta e bun, convingator, are actrite remarcabile care joaca fenomenal, si per total o sa va incante.

Momentele mele preferate au fost, cu siguranta, urmatoarele:

- placinta lui Minny (cei care stiu despre ce vorbesc ori au sa zambeasca, ori au sa se incrunte dispretuitor, dar pentru mine acesta ramane un detaliu pe care n-am sa-l uit niciodata, si pe care am sa mi-l amintesc si peste ani buni, cand o sa vina vorba de cartea in discutie);
- povestioarele nascocite de Aibeleen pentru Mae Mobley si dragostea imposibila de descris pe care o resimte menajera pentru copila stapanei sale - aici as vrea sa subliniez o portiune care m-a impresionat in mod deosebit, respectiv cea in care Aibee ii povesteste fetitei de un martian pe numele de Martian Luther King;
- scena lui Hilly, care apare la poarta familiei Phelan, intr-o dezordine corporala si vestimentara incredibila, amenintand-o de zor pe Skeeter cu tot felul de procese de defaimare si careia ii tace gura cand mama lui Skeeter o pune la punct scurt si la obiect, subliniindu-i ca nici un sot normal la cap nu vrea sa-si gaseasca nevasta intr-o stare deplorabila cand vine de la serviciu;
- aplauzele primite de Minny si Aibeleen la biserica, pentru curajul pe care l-au dovedit cele doua;
- prietenia care se infiripa intre Minny si angajatoarea ei, Celia Foote, o fata foarte de treaba, care inca din prima zi de cand o angajeaza, mananca la masa cu ea;
- si iata ca, in ciuda tragismului momentului, si acesta mi-a placut indeosebi: Skeeter decide, in ciuda ratiunii sale care o indeamna sa nu o faca, sa ii marturiseasca lui Stuart ce facuse in ultimele luni si ce pregatea, cu romanul pe care il scria.

In concluzie, The Help este o lectie de curaj, din care am putea invata cu totii. O lectie care da peste nas xenofobilor sau rasistilor, demonstrandu-le cat este de aberant sa judeci o persoana doar dupa o singura particularitate, care, din pacate, o plaseaza in alta categorie sociala decat restul lumii. E un film sau e o carte care indeamna la toleranta, si chiar daca ea trateaza doar problema culorii pielii, cred ca fiecare poate extrapola si poate ajunge la concluzia inevitabila ca, pur si simplu, nu e sanatos si normal sa privim oamenii din jur dupa caracteristicile aspectului exterior, dupa orientarea sexuala, dupa cat de multi bani au, dupa ...o gramada de alti factori care pur si simplu se dovedesc incapabili sa descrie realmente o fiinta umana.

Recomand din tot sufletul persoanelor care se simt animate de povesti legate de nedreptati.

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com